Bataclan este una dintre cele mai vechi şi mai cunoscute săli de concerte / teatru / cabaret din Paris, proiectată de arhitectul Charles Duval în 1864 şi-a luat numele de la opereta lui Offenbach, Ba-ta-clan. Istoria ei a văzut toate genurile posibile, de la opereta secolului trecut, la Edith Piaf sau Maurice Chevalier (care şi-a făcut chiar debutul pe scena aceasta) devenind după anii '70 ai secolului trecut locul de întâlnire al diversităţii: muzică underground, rock, jazz, pop, punk, au cântat aici printre alţii legendarii The Velvet Underground, apoi The Police, Prince, Rosanne Cash, Genesis, Kylie Minogue, Jerry Lee Lewis, The Black Keys, Foo Fighters, Crowded House, Oasis, The Cure, Alice Cooper, Backstreet Boys, Metallica, Prince, The Smashing Pumpkins, Iron Maiden, Guns N' Roses, Cyndi Lauper, The Roots, Kendrick Lamar, Phish, Widespread Panic, Gov't Mule, The Killers, David Byrne, Thirty Seconds to Mars, Cold War Kids, Death Cab for Cutie, Blur, Snoop Dogg, Robbie Williams, Stromae, the Eels, New York Dolls, Judas Priest, The Clash, The Ramones, Nine Inch Nails, Beck, My Bloody Valentine, Manic Street Preachers, Suede, Motörhead, Franz Ferdinand sau FFS.
În mai 2015 teatrul a găzduit un eveniment dedicat lui Malcolm X (90 de ani de la naştere), prezentând rapperii musulmani Médine, Kery James, Disiz şi Faada Freddy.
Dar la Bataclan se organizau evenimente diverse, nu numai muzicale, strângeri de fonduri, gale, conferinţe de tot felul, era un loc de întâlniri, un teatru din ziduri, zidurile nu făceau politică, nu aveau religie, un monument al Parisului în care se strângeau oameni să cânte, să aplaude, să danseze, să ovaţioneze, orice în spiritul libertăţii care a plecat de la numai câteva străzi mai încolo, de la Bastilia în 1789. Rapperi musulmani sau strângere de fonduri a grupului nonprofit French Jewish Migdal, o zi după sau o zi înainte, la Bataclan nu conta.
În nenumărate rânduri cei care nu înţeleg acest spirit au protestat împotriva unor evenimente pro-Israel care se petreceau aici, femei ascunse în hijab-uri, bărbaţi furioşi cu pumnul ridicat se pomeneau urlând pe lângă nişte oameni elegant îmbrăcaţi sau în blugi rupţi care intrau să se distreze sau să sărbătorească.
Proprietari au fost timp de 40 de ani doi evrei, Pascal şi Joel Laloux, ceea ce au făcut ei din Bataclan este dovada cea mai clară a deschiderii intelectuale, efigia culturii mari şi mici de pe malurile Senei dar şi a îndemânării în afaceri: un spaţiu deschis tuturor evenimentelor.
În 13 noiembrie 2015 în plin concert al grupului Eagles Of Death Metal tobele au încercat în van să acopere un zgomot care venea din sală, dar nu pentru mult timp, zgomotul care se auzea era de gloanţe, de arme automate:
Nu întâmplător am enumerat câteva zeci de grupuri arhicunoscute, am vrut să înţelegeţi ce însemna Bataclan-ul în lume, nu numai în Paris, astăzi teatrul Bataclan este închis... pe timp nelimitat, este decizia noilor ei proprietari... Grupul Lagardère, care a cumpărat Bataclan în 11 septembrie 2015!
Ciudată poveste, nu? Nu vă gândiţi la nicio conspiraţie, nu e genul meu, ci la cum viaţa îşi înnoadă uneori capete răzleţe ca să dea un fel de amalgam pe care nu ni-l explicăm. Eagles of Death Metal, o sală vândută în 11 septembrie, 89 de morţi în sala de concerte de la Bataclan. 130 de morţi în tot Parisul.
Parisul, lumea a încremenit în stare de şoc, lumea aceasta care se duce la concerte, evenimente, dansează, se bucură, indiferent de rasă sau politică sau religie. M-am întrebat atunci dacă această lume este în pericol, dacă valorile în care credem, chiar dacă nu toţi la fel de convinşi, va dispărea până la urmă sub povara prostiei fanatice şi a fanatismului dement, însă în 7 decembrie 2015, la trei săptămâni de la tragedie, U2, care îşi anulaseră concertele la Paris după 13 noiembrie 2015, au revenit la Paris. Iar invitaţii lor au fost Eagles Of Death Metal. Uitaţi-vă vă rog la acest clip, Jesse Hughes aproape tot clipul nu depăşeşte linia galbenă de pe scena principală, se duce câţiva paşi spre public apoi repede se întoarce, pentru ca prin minutul 7, spre sfârşitul cântecului, parcă spunând what the f..k (ah, de când mi-am dorit să am ocazia să scriu chestia asta aşa cum apare la americani:)) merge hotărât până la capătul sălii. Uitându-mă la Jesse Hughes cred totuşi că vom trece peste aceasta felie şi falie tragică în istoria civilizaţiei noastre cu teroare, morţi şi războie inutile duse pentru banii altora.
People Have The Power spun cei de la Eagles, singura putere pe care o avem cu adevărat este să nu renunţăm la ceea ce suntem, facem şi avem... de frica lor.