22.07.2016
Motto: "aveţi încredere! / istoria e mereu / de partea turmei." (Michael Astner)

Întâmplări

unele fapte care nu trebuiau să se petreacă
s-au petrecut
mai întâi am pierdut o groază de bani la jocurile de noroc şi la curve
pe urmă a murit mama în operaţie cam pe la 8 şi ceva
doctorii mi-au spus înainte să-i facă transplant de măduvă
mama dumneavoastră e pe listă scurtă a morţii
s-ar putea să nu ştiţi d-voastră soarta
noi facem tot ce ne stă în putere s-o salvăm
dar dumneavoastră faceţi tot ce vă stă în buzunar s-o salvaţi?
vă înţelegem perfect panica, suntem dispuşi să vă înţelegem până şi isteria
însă faza cu n-am de unde n-o înţelegem nu putem s-o înţelegem
mai ales acum pe timp de criză
nici vorbă. aşteptaţi. tot ce vă putem spune e să aşteptaţi
dumnezeu în zilele lui bune mai face şi minuni moca
aşteptaţi până
am aşteptat vreo trei ore ca s-o scoatem din spital
moartă
tata a venit cu maşina pe care i-o făcuse cadou mamei
era un corvette break din 54 mâncat de rugină
(asta se întâmplase prin mai 2013)
În iunie acelaşi an tata s-a gândit să vândă maşina
şi a vândut-o
(ţin minte perfect clipa despărţirii -
cel puţin aceeaşi stare apăsătoare ca la înmormântarea mamei
aceeaşi durere în suflet şi multe regrete)
vara s-a măcinat apoi ca o frunză uscată de tabac
tata s-a îmbolnăvit de plămâni
toată toamna au tuşit plămânii într-însul până
în decembrie am împlinit 20 de ani
în decembrie l-am petrecut pe tata la groapă
(înainte să moară ne-a spus mie şi lui Emil că e fericit şi trist -
îşi dorea pe de o parte atât de tare s-o strângă pe mama în braţe
încât aşa cum sta el la marginea patului şi privea ţintă pe geam
începea deodată să zâmbească şi asta ne făcea pe noi să credem
că tata trăieşte prea puţin aici
şi mai mult dincolo cu mama -
pe de altă parte era trist faţa lui începea să se îmbulzescă
mai rău decât o foaie de caiet
pierduse în viaţă deja prea multe
mama, corvett-ul
şi acum nu voia să ne piardă şi pe noi
pentru asta se ruga cât erau serile de lungi la dumnezeu să nu moară
îl auzeam într-una om credincios ce era
să nu mor, doamne, să nu mor
nu încă doamne
până şi-n noaptea aia când s-a dus de tot la mama
s-a rugat
până-n ultima clipă
şi rugăciunile (eu şi emil am văzut asta) i-au scos printre buze pe furiş
ca nişte îngeri netrebnici
sufletul


Colectiv

da, în viaţă sunt acele câteva minute sau poate secunde în care
frica porneşte brutal speranţa
şi speranţa începe să urle în gâturile noastre ca o drujbă ruginită
până crapă.
mă gândesc la toţi cei care au murit acolo la Colectiv
fiecare a sperat gălăgios măcar o clipă că viaţa o să-i mai dea o şansă
poftim sunt oameni care au scăpat din ceva şi mai rău
de ce noi n-am scăpa din asta?
o întrebare pe care şi-a pus-o fiecare de acolo
ştiu sigur asta
o întrebare cât o inimă trăsnită de mii de ori de un cer
care avortează milioane şi milioane de trăsnete
o întrebare cât o rugăciune simplă
spusă de un copil cu glas bisericesc
da. de un copil care crede atât de tare în dumnezeu
chiar crede
o întrebare - cuminecatura blestemată a vieţii
dar viaţa câteodată nici nu ştii cât de iute se travesteşte în moarte
o trecere de o fracţiune şi iată
numai un poem poate să surprindă atomul clipei
cum numai un poem poate să-i plângă întruna ca o persoană dragă
şi să le ude mormintele proaspete
da. să le ude până la întristare şi durere.

(în perioada 1 aprilie 2016 - 30 octombrie 2016, curatorul acestei rubrici este poeta Ioana Ieronim)

0 comentarii

Publicitate

Sus