30.09.2016
Cinema Moscova
 
Prin noroiul îngheţat, pe vânt,
tencuiala căzând de pe blocurile
făcute în grabă la sfârşitul anilor '50, nu cum e cinematograful:
cărămidă tare, beton, construit de prizonierii Wehrmacht-ului
cu mâinile goale. Limonadă gazoasă în holul sufocant
înaintea filmului, tortură curată să priveşti fetele chicotind, asudând
în câte trei perechi de ciorapi până sus şi haine groase, transformate din ale bunicilor,
ţinându-se departe de glugaţii cu şurubelniţe la buzunar,
tipi destinşi, care-aşteaptă acţiune. Am văzut Cruciaţii,
mândria poloneză la vremea aceea, prietenii bărboşi ai lui Andrzej Vaida călăreau neînfricaţi din ecran
spre noi. În hol deasupra tuturora-Lenin într-o pictură enormă, întunecată,
în picioare la birou, privind la ficusul prăfuit
cu ochii lui anihilatori, cu paharul de ceai strâns în mână
şi linguriţa frântă în punctul de scufundare.

In memoriam
Mamei mele

A căzut şi ultima frunză, acum totul
E acoperit de pământ.
Acesta-i începutul infinitei căderi.
Dincolo de linia asta, trăsăturile devin fluide,
o reflexie a feţei.

Ultimul stol de cocori
deasupra unui gard în peisajul suburban, peste
amintirea din copilărie, când ploaia
ropotea în burlan.
Ce mi-a mai rămas acum-pe cine
să mai salvez?
 
Îţi aud vocea, a şi-nceput să îngheţe, să pălească.
Prin luminiş vedeam ţara
ca pe străfundul sufletului meu, unde
cerul e-nnegurat şi norii albi-de parcă
cineva mi-a vărsat
cerneală şi lapte peste copilărie.
 
Conversaţie

Acum sunt calm. Calm.
Acesta e începutul drumului.
Acesta e sfârşitul drumului.
Odată ce te-ai născut, inviţi sufletul
să se simtă confortabil, să bea un pahar cu apă,
să se-aşeze lângă foc.
 
Dimineaţa te duci la cumpărături
cu sufletul după tine,
pe cei apropiaţi
îi laşi în urmă şi totuşi
îi iubeşti pe toţi, de parcă
doar te-ai dus la prăvălie
să iei Tropicana şi Starbucks,
poate şi pită matzo, blinii.
 
Ceri sufletului tău să stea liniştit;
cina se-apropie,
n-ai decât să-nveţi să aştepţi!
În sfârşit, lumânările, cartea, literele ciudate
respiră frig, aer vechi
de parc-ar veni din crevasele crepusculului
de pe uliţi lăturalnice din Ierusalaim.
 
Ne-ncălzim gustând vin,
ierburi aromate şi humus. Sufletul îşi pune un şal,
vântul întunecat trece peste ape,
pătrunde în odaie. De-acum
lăsăm uşa mereu deschisă,
dacă se-ntâmplă să vină proorocul Ilie să bea,
dacă se-ntâmpă să fim iar siliţi să plecăm
în crucea nopţii
ca să ne-ntoarcem acasă.

(în perioada 1 aprilie 2016 - 30 octombrie 2016, curatorul acestei rubrici este poeta Ioana Ieronim)

0 comentarii

Publicitate

Sus