Beirut 43 / Am măsurat temperatura clătitelor cu termometrul / 147

Beirut 43


te-am visat ca pe un duh cald deasupră-mi
o căldare de apă rece peste un trunchi aproape uscat
degete uscate mâncând ţărână căutând alăuta cu zece coarde
erai un fel de a ne întoarce acasă
ne-am scos sandalele şi am mers prin iarbă prin nisip prin capete ridicate spre iad
două caravane de lucruri inutile şi îndrăgite lângă oamenii îngenuncheaţi în lumină
sărutând caldarâmul şi râzând în tavernele afumate
în oraşul acoperişurilor roşii treceam pe biciclete prin Piaţa Martirilor
printre aburii de cafea, narghilea şi pâine coaptă, miere, ulei de măsline şi mentă
vioristul bătrân la colţ de stradă era frânghia ce ţine oraşul să nu cadă în prăpastie
vorbeam rimând propoziţiile strigând din mers
cu pantalonii suflecaţi până la genunchi
râdeam arătând fierbinţelii brakeţii şi fricii - tatăl ţinând în braţe o inimă cât un copil
bărbatul îşi mângâia obrazul proaspăt ras pe un scaun din lemn cu spetează rotunjită
ca pomul vieţii pe un perete de moschee
curburile corpului căutau prospeţimea apei
curgeau spre docuri, spre cheiuri să privească cum se apropie corăbii
să asculte cum pescarii bătrâni prindeau peşti biblici
tinerii gălăgioşi pe alei ştiau că nu întotdeauna e gri
ştiau că numele îndrăgostiţilor se încrustează pe copaci, ştiau că jazzul
curgeam şi noi printre arabescuri şterse de război,
graffiti strigând în mii de guri ale unui trup de femeie lovit
printre casele dreptunghiulare din piatră de nisip dormitând în bougainvillea cu flori de hârtie
care dispar ca prietenii vechi în lumi inventate
prin piaţa de vechituri Basta căutând table de şah
în zarva plăcută a negustorilor cu feţele moi
mi-ai zis că vreai să salvăm lumea iubindu-ne vecinii
străzile să rămână înguste casele portocalii - cu uşi de lemn albastru
şi să te poţi juca cu câinii vagabonzi în după-amiezi
îţi ascundeam mâinile aproape bizantine în ale mele de buldozerele care vor veni
de obuzele scuipate de cer
şi ascultam cântecul despre fata desculţă
de după ferestrele triplu arcuite cu trafouri şi acolade
cu ochii rozete priveai copii jucând fotbal în stradă cu o cârpă în loc de minge
ca o ruină tânjind
azi te-am găsit înfăşurând cadavre în pânze albe de bumbac

Am măsurat temperatura clătitelor cu termometrul

şi am înghiţit vreo două bule de mercur
îmi imaginam cum vor luci în stomac şi mă vor prinde patrulele
voi deveni un supraom ca în X-Men
roentgenul a arătat profetic că sunt un stomac obişnuit
ca un loc gol unde ar fi putut fi un sistem solar
ca tristeţea unui loc populat de om unde ar fi putut fi un cal,
unde Tarkovski ar cădea de acord cu Cioran

147

ultimele fantome pleacă
din clădirile vechi dărâmate trădate
lumea de plastic încă n-a învins
vocea lui Letov mai străbate din subsoluri
mai subţiat, mai automatizat
în paşii noştri bântuiţi de frici şi pofte proletare
se-aud caii răniţi gemând în măşti anti-gaz

am dus mai multe flori la-nmormântări
decât la întâlniri cu fete
azi
în vinerea mare
o răstignire în Kenya
duminică nu va mai fi

(în perioada 1 aprilie 2016 - 30 octombrie 2016, curatorul acestei rubrici este poeta Ioana Ieronim)