46. (continuare) Gustul de ciment al amintirii

9 martie 2001
Urlă cineva jos. O femeie. I-au furat banii; urlă de parcă i-ar fi murit cineva drag. Probabil e o ţigancă. "Aoleuuuu!" urlă. "Poliţia!". Mi-e dor de linişte. De poetul Joaquim Ramos, cu monoclu, trăgînd după el de o funie capra pe care o botezase gazelă. Într-o carte de Llosa.

10 martie
Corina a terminat de citit toate revistele. A mers cu mine la plimbare, am pus împreună mîncarea pe foc.

Nadiei i-am trimis SMS-uri supărat. Eu încercam să construiesc ceva important, nu văd rostul bruiajelor zilnice şi nici nu mă atrage superficialitatea. Sînt supărat pe ea.

Aseară am privit "Lolita". Jeremy Irons joacă în chiar toate ecranizările? Mai puţin finalul – uşor rusesc - filmul mi-a plăcut. Nu ştiu de ce Dan a clătinat din cap cu scepticism cînd am vrut să iau cartea de la el. Ane o citea în engleză. Pot înţelege de ce nu i-ar plăcea lui Dan, iar la Ane da, cartea asta.

Unica scăpare: încercarea de a scrie, chiar dacă eşuează, chiar dacă treaba asta nu mai are haz. Ca la Buzzati. Dar, deşi am în faţa mea o după-amiază întreagă, îmi pare imposibil să mă aşez la masă şi să scriu ceva despre anii ' 60.

În jurul meu o flecăreală continuă, monotonă. Înăuntru, în sufletul meu, golul: celor cărora le-ar sta în putinţă să îl umple, nu le trece prin minte. Sau nu vor.

11 martie
Am fost în Craioviţa Nouă. E multă primăvară, dar nu duioasă, afară. Furios pe Nadia, în gînd. Furios că mă obligă să ne despărţim, că nu mai pot avea încredere în ea. De-aici pornesc toate. Şi adevărul e că nu doresc pe altcineva mai mult decît pe ea, chiar dacă am nemulţumirile mele.

"Atunci prietenii se despărţiseră care încotro, amărît fiecare şi neştiind de ce" – citat din cartea de la tine.

Tot repetînd-o, a reuşit să mă convingă că nu ne potrivim. Tot ezitînd – mi-a arătat că sunt singur, că numai eu joc pe cartea marii iubiri, că pentru ea lucrurile-s mai mici: nu avem decît o relaţie; nici măcar nu suntem compatibili. Nadiei i se pare că totul depinde de ea. Depinde de ea să rămînă. Să ne despărţim depinde de mine. Sunt convins că atunci ne despărţim cu adevărat.

"Nu pot avea încredere în cineva care n-a pierdut nimic" – replică dintr-un film regizat de Nicholson şi care s-a încheiat cu trei cuvinte despre trecut: nu dispare niciodată. Eu cred că dispare. Îşi pierde farmecul, semnificaţia, rămîne un gust anost. Gustul de ciment al amintirii – l-ar putea numi Kundera – o fac eu, în stilul lui.