Personaje:
ANA: fată, 16 ani, aventuroasă, curioasă, prietenoasă, comunicativă, deschisă la nou
ELLA: fată, 16 ani, laconică, fricoasă, directă
TATA: bărbat, 36 ani, amuzant, simpatic, cu replici jucăuşe
CARL: tânăr bărbat, 18 ani, şmecheraş, rapid în gândire
LARA: 11 ani, cuminte, curioasă
CAMI: femeie, 27 ani, distrasă, visătoare, filosoafă
MARIUS: bărbat, 30 ani, realist, laş ascuns, neînţelegător
STEWARDESA: femeie, rece, frumoasă, misterioasă
OMUL: nu se cunosc amănunte despre el, este îmbrăcat în negru şi produce morţile
Decor:
avion normal
15 scaune, 6 folosite
lumina este obscură, apăsătoare, difuză
Timp: 20-25 min
Coloana sonoră: Pink Floyd
Pe scenă sunt 15 scaune. Există lumini la nivelul solului pe culoarele dintre scaune. La intrare, STEWARDESA înmânează fiecărui pasager un tichet de îmbarcare.
STEWARDESA: Bine aţi venit la bord!
Spune asta fiecărei persoane care intră şi îi dă un tichet de îmbarcare. Publicul se aşază.
Carl şi Lara sunt deja la locurile lor, pe scaunele din dreapta scenei, faţă.
Stewardesa urcă pe scenă şi îi aşteaptă pe ceilalţi.
Carl ascultă muzică la căşti.
LARA: Carl, ce este asta? (îi arată cureaua) Caaarl!
Carl o ignoră.
LARA: Carl, spune-mi! Ce este asta? De ce nu o folosim? Când vom decola, Carl? Nu mai am răbdare!
Lara scoate o cască din urechea lui Carl. Acesta se enervează.
CARL: Lara, este o curea de siguranţă. Lasă-mă în pace că ascult muzică. Joacă-te cu păpuşile tale.
LARA: Offf, dar e plictisitor. Mă pot plimba prin jur măcar? Haai, joacă-te cu mine!
CARL: Off, ok, dă-mi o păpuşă.
LARA (fericită): Uite, eu voi cânta şi tu trebuie să mă imiţi. Şi apoi, le facem să danseze!
CARL: Nu ar trebui să cântăm. Suntem într-un avion, Lara!
LARA: Nu îmi pasă.
Lara începe să cânte, iar Carl o imită.
Tata, Ella şi Ana se îndreaptă spre scenă.
ANA: Tată, mi-ai luat geanta? (Când începe să vorbească, Carl şi Lara se opresc uşor.)
TATA: Umm, care geantă?
ANA: Aia roz!
TATA: Aa! Cea roz! Da... cred că am uitat-o. Era ceva important în ea?
ANA: Da! Trusa mea de machiaj era acolo! Nu pot să cred că ai uitat-o! Poate va fi un eveniment fancy sau ceva de genu!
TATA: Dar arăţi foarte bine fără! Chiar mai bine. Ella, spune-i te rog.
ELLA (râzând): Daa, sigur.
ANA (nervoasă): Da, sigur. Trebuie să îmi cumperi alta. S-a făcut?
TATA: Uff, da. S-a făcut.
Cei trei urcă pe scenă.
STEWARDESA: Bine aţi venit!
TATA: Bună ziua! (către Ana şi Ella) Credeţi că ar trebui să întrebăm care sunt locurile noastre? Sau cât durează până ajungem acolo?
ANA: Tată, nu te mai panica fără nici un motiv! Scrie pe bilet.
TATA: Ştii că nu văd bine. Şi, în plus, nu ştiu unde l-am pus. Ella, tu ştii?
ELLA: Nu. Dar îmi amintesc că locurile noastre erau 4A, B şi C.
TATA: Presupun că ai dreptate.
ANA: Ai văzut? Nu trebuie să te îngrijorezi. Şi vom ajunge acolo destul de curând.
TATA: Asta nici nu mai contează atâta timp cât au mâncare la bord.
ANA: Tată, întotdeauna te gândeşti la mâncare. Sunt sigură că ne vor da mâncare. Doar că nu acum.
TATA: Trec mai bine peste decolare cu stomacul plin.
Se fac confortabili, îşi pun bagajele sub scaune. Tata începe să citească, Ana încearcă să îşi pună cureaua şi Ella se uită în jur, speriată.
LARA: Ne vor da mâncare?
CARL: Mâncare? Abia ai mâncat un sandwich întreg.
Marius şi Cami intră.
CAMI (care este în faţa lui Marius): Grăbeşte-te puţin! De ce mergi aşa de încet?
MARIUS (cărând două bagaje mari): Ce crezi?
CAMI: Oh, hai mai repede! (îl ia de mână) Nu vrem să pierdem avionul, nu-i aşa?
MARIUS: Nu îl vom pierde! Stai liniştită!
CAMI (se opreşte brusc): Am luat trusa pentru sarcină? Lasă-mă să verific. (vrea să se uită repede în ghiozdan)
MARIUS: Nu avem timp pentru asta! E a cincizecea oară când verifici! Sigur e acolo.
CAMI: Da... ai dreptate. Hai să mergem.
Încep să meargă din nou.
CAMI: Nu ştiu de ce sunt atât de emoţionată. Se întâmplă numai când sunt energii negative în jur.
MARIUS: Calmează-te, draga mea. Nu este cazul.
Cei doi urcă pe scenă.
STEWARDESA: Bine aţi venit!
CAMI şi MARIUS: Bună!
Stewardesa pleacă.
MARIUS: Cred că astea sunt locurile noastre. Hai să ne punem bagajele sub scaune.
CAMI: Stai! Lasă-mă să verific dacă am trusa totuşi.
LARA: Ce fustă frumoasă are femeia aia...
ELLA: De ce este atât de frig aici?
CAMI: Trusa mea e aici. Vrei să îţi dau cartea?
CARL: Lara, lasă-mă în pace!
ANA: Încă nu pot să cred că mi-ai uitat trusa!
LARA: Tu să mă laşi în pace!
O voce pre-înregistrată se aude.
VOCE: Doamnelor şi domnilor, vorbeşte căpitanul avionului. Vă urez bun venit la bord! Vă oferim servicii non-stop. Sper că veţi avea un zbor plăcut.
Stewardesa vine din spate.
STEWARDESA: Atunci când semnul pentru centură se aprinde, trebuie să vă puneţi centura de siguranţă. (demonstrează) La nivelul culoarului, între rândurile de scaune, se află nişte lumini de semnalizare, care se aprind doar în caz de urgenţă. Acestea îţi arată calea spre ieşirile din avion, în cazul în care în avion e întuneric sau fum. (arată spre laterale şi arată în sus şi în jos) Dacă aveţi vreo întrebare nu ezitaţi să întrebaţi.
Pentru câteva secunde toată lumea vorbeşte.
CAMI: Mă gândeam... de ce nu o numim Elena? Sună atât de poetic, de romantic. Iubesc numele ăsta!
MARIUS: Ştiu. Tu iubeşti totul, mai puţin numele de Cristina. Nu înţeleg.
CAMI: Cristina sună atât de normal, de inexpresiv. Nu îmi place deloc. Mai bine o numim Alice.
MARIUS: Alice? Nici măcar nu e din limba română.
CAMI: Nu, nu este. Mi-a venit ideea dintr-un film. Alice era atât de inocentă, de frumoasă.
MARIUS: Şi eu am întâlnit numele într-un film. Era crudă, manipulativă. Ştii ceva? Ar trebui să o lăsăm pe ea să decidă. Tu cu toate energiile tale şi chestii de genu' ar trebui să simţi ce îi place.
CAMI: Asta este prima idee bună pe care ai avut-o de foarte mult timp! Sunt de acord. Şi îţi aminteşti când spuneai că iubesc totul? Ei bine, te iubesc şi pe tine. Şi pe Elena, bineînţeles.
MARIUS: Cristina!
CAMI: Vom vedea.
LARA: Când decolăm? M-am plictisit!
CARL: Stai liniştită. Joacă-te cu păpuşile tale.
LARA: Ce asculţi? Pot şi eu?
CARL: Ei bine, poţi încerca.
Carl îi dă Larei o cască, iar ea ascultă cu scârbă pe faţă.
LARA: Îhh, ce este asta? De ce asculţi aşa ceva?
Carl se întoarce mulţumit.
Stewardesa trece printre pasageri cu ceva pentru bani, aceştia pun banii robotic. Ana e singura care se întreabă de ce a făcut asta. Lumina este difuză.
ANA: De ce am plătit?
STEWARDESA: Contravaloarea drumului
Stewardesa iese din scenă, iar luminile se aprind, dar tot difuz.
ANA: Îmi pare rău că nu a putut veni şi mama cu noi.
TATA: Să avem grijă să-i luăm nişte suveniruri. Fetelor, mă bazez pe voi să nu uitaţi de asta. Ana şi-a adus aparatul foto aşa că vom avea ce să-i arătăm.
ANA (uitându-se la Ella): Ella, te simţi bine?
ELLA (plină de frică, se tot foieşte pe scaun şi se aranjează): Da.
ANA: Hai măi, ştiu că este prima dată când mergi cu avionul.
ELLA (minţind): Da, dar sunt bine.
TATA: Stai liniştită, nu are de ce să-ţi fie frică. La decolare şi la aterizare e mai periculos. Ţi se înfundă urechile, dar şi aia trece.
ELLA: Cred că am nevoie de un somnifer.
ANA: Când vezi ce amuzantă e stewardesa, îţi trece. Explică prin semne ce să faci în caz că se întâmplă ceva grav.
ELLA: Să sperăm că nu vom avea nevoie.
Luminile se sting pentru 5 secunde timp în care Ana, Ella şi Tata vin în faţă. Când se aprind, cu lumina stroboscop, Ella şi Tata stau ca morţi în timp ce Ana disperată, încearcă să meargă de la unul la altul, dar se prăbuşeşte şi ea. Intră lumină stroboscop. În spate toţi ceilalţi fac mişcări ritmate şi repetate în care se zbat în chinuri. Stewardesa intră şi se uită cu mulţumire la ce se întâmplă. Intră Omul care verifică dacă toţi sunt morţi şi când îşi dă seama că Ana nu este, e nemulţumit dar nu poate face nimic. Blackout alte cinci secunde în care Ella şi Tata revin la locurile lor de parcă nimic nu s-a întâmplat, Stewardesa şi Omul pleacă.
Carl şi Lara stau pe alte două scaune.
Stewardesa trece printre scaune şi verifică să aibă toţi centura pusă.
CARL (oprind-o pe stewardesă): Îmi puteţi aduce o Cola?
STEWARDESA: Numai după decolare, domnule.
CARL: Şi când se va întâmpla asta?
STEWARDESA: Există minore defecţiuni printre pasageri. Le vom rezolva cât se poate de repede, domnule.
CARL (în şoaptă): Defecţiuni printre pasageri...
Stewardesa pleacă.
LARA: Carl?
CARL: Mh?
LARA: Vreau şi eu cola! Părinţii nu vor afla!
CARL: Am auzit că... dar promiţi că nu mai spui...! Nu, o să spui. E un secret.
LARA: Dar spune-mi! Spune-mi!
CARL (înspăimântător): Am auzit ca o fetiţă a băut cola pe ascuns şi...
LARA: Ce? Ce?
CARL: Pot să am încredere în tine?
LARA: Daa!!
CARL: A băut cola pe ascuns şi... i-a căzut părul şi i-au crescut unghii negre de vrăjitoare, pielea s-a transformat în solzi, organele i s-au dizolvat, s-a îngrăşat de arăta ca o minge, iar faţa i s-a umplut de bube scârboase!
LARA: Şi? Şi?
CARL: Şi încetul cu încetul s-a transformat într-un zombie urât urât şi şi-a mâncat toată familia!
LARA: Nu mai vreau cola! Nu mai vreau! Gata! Lasă-mă!
Luminile se sting pentru 5 secunde, timp în care Carl şi Lara vin în faţă şi se joacă. Cănd luminile se aprind, intră lumină stroboscop. Cei doi se joacă şi în spate toţi ceilalţi fac mişcări ritmate şi repetate de moarte prin împuşcare. Stewardesa intră şi se uită cu mulţumire la ce se întâmplă. Intră Omul care îi împuşcă pe Carl şi pe Lara. Blackout alte cinci secunde în care cei doi revin la locurile lor de parcă nimic nu s-a întâmplat, Stewardesa şi Omul pleacă.
Ana ascultase atentă conversaţia
ANA: Aţi auzit? Cică sunt defecţiuni.
ELLA: Ce fel de defecţiuni?
ANA: Am înţeles defecţiuni printre pasageri. Dar nu cred că e corect.
TATA: Probabil a spus la motor sau elice. Vom pleca imediat.
ANA: Probabil...
Cami şi Marius încep să vorbească
CAMI: Destinaţia este atât de aproape, dar nu ştiu, simt că ne apropiem de Triunghiul Bermudelor. Energia care ne înconjoară nu este normală.
MARIUS: Oh, termină cu prostiile astea. Vreau să mă bucur de vacanţă, nu să îţi ascult ţie filozofiile.
CAMI: Dar ceva nu este în regulă, crede-mă.
MARIUS: Iarăşi aberezi. Mai lasă-mă. Aş vrea să taci un minut, atât, un minut să nu mai vorbeşti!
CAMI: Poate ai dreptate. Sau poate, bebeluşul are o presimţire.
MARIUS: Da, sigur. Acum e mediu, oricum mai bine decât să semene cu tine!
Luminile se sting pentru 5 secunde, timp în care Cami şi Marius vin în faţă şi Cami îl pictează pe Marius. Cănd luminile se aprind, intră lumină stroboscop. Cei doi îşi fac treaba şi în spate toţi ceilalţi fac mişcări ritmate şi repetate în care îşi acoperă urechile din cauza unei bubuituri şi după mor. Stewardesa intră şi se uită cu mulţumire la ce se întâmplă. Intră Omul care plasează o bombă. Blackout alte cinci secunde în care cei doi revin la locurile lor de parcă nimic nu s-a întâmplat, Stewardesa şi Omul pleacă.
ANA: Cred că femeia aia avea dreptate.
TATA: Cu ce?
ANA: Avionul devine din ce în ce mai diferit.
ELLA: Eu vreau doar să decolăm, ţi se pare
ANA: Poate erau totuşi defecţiuni ale pasagerilor.
TATA (râzând): Sigur că da.
Stewardesa intră în scenă din spate, toţi se întorc spre ea.
STEWARDESA: Doamnelor şi domnilor, vă rog să vă păstraţi calmul. Există o defecţiune minoră printre pasagerii de la bord care ne împiedică decolarea. Nu vor exista pagube.
ANA: Ce fel de defecţiuni?
STEWARDESA: Îmi pare rău, nu vă pot oferi mai multe informaţii.
ANA: Ce înseamnă defecţiuni printre pasageri?
STEWARDESA: Nu vă pot oferi şi nu este nevoie să ştiţi mai multe informaţii.
Stewardesa pleacă
ANA: Trebuie să aflăm ce se întâmplă. Oh, hai, Ella! Nu mai fi aşa de fricoasă şi ajută-mă! Nu? Bine. Mă descurc.
TATA: Eu stau bine.
ANA: Foarte bine.
Ana se duce la Cami şi Marius.
ANA: Bună ziua! La ce credeţi că se referea stewardesa?
MARIUS: Cine ştie? Nici nu este treaba noastră. Nu ştiu de ce toată lumea se bagă unde nu trebuie. Lăsaţi-i pe ingineri să-şi facă treaba. I-auzi! Încă una care o are cu filozofiile! De parcă nu-mi erai de-ajuns! (spre Cami)
CAMI: Marius! Nu te mai răsti aşa! (spre Ana) Îţi spun eu ce este. Energiile care ne înconjoară nu sunt pământeşti. Avionul ăsta, nu ştiu, simt că ceva nu este normal. Ca şi când ar veni de pe altă lume. Şi ceea ce a zis ea... defecţiuni printre pasageri... AUU! Copilul! S-a mişcat! E prima dată. Şi el simte ceva. Sper doar că defecţiunea nu este la el. Se spune că "Cele mai bune şi frumoase lucruri din lume nu pot fi văzute sau atinse. Ele trebuie simţite în inimă." Aş adăuga că nici cele mai rele şi urâte lucruri nu pot fi văzute, ci simţite. Iar eu în acest avion simt numai lucruri necurate. Vrei să îţi mai spun ceva? Nici măcar nu îmi amintesc cum am ajuns aici.
ANA (înfricoşată): Nici eu nu îmi amintesc!
MARIUS: Ar trebui să vă duceţi amândouă la un doctor!
CAMI: Ce insinuezi? Spui că sunt nebună? Tu eşti singurul care ar trebui să se ducă la doctor!
MARIUS: Aaa! Acum eu sunt nebun?! Cel puţin nu confund realitatea cu iluzia!
CAMI: Asta pentru că pe tine nu te interesează nimic şi nu înţelegi nimic!
MARIUS: Mai întâi nebun acum prost!
ANA: Liniştiţi-vă! Unde eraţi?
CAMI: În studio-ul meu. Eu sunt artistă. Pictam ceva. Ah, da, pe el! Apoi o bubuitură imensă şi locul acesta. Ce este? Te-am speriat? Nu, aia nu e frică. Îţi aminteşti ceva. Ce?
ANA: Îmi amintesc un accident. Mergeam spre mama. Tata conducea. O maşină de pe contrasens a intrat în maşina noastră. Cum este posibil? Ce este locul ăsta?
MARIUS: Îţi spun eu ce cred că este. Un avion care ne duce în Amsterdam. Exact cum ne-am dorit.
CAMI: Nu mergem în Amsterdam! Tocmai ai inventat asta! Simţi şi tu ceva dar îţi este frică să recunoşti! Cred că avionul ăsta este mijlocul nostru de transport spre o viaţă mai bună.
Cami începe să suspine uşor şi se apleacă spre pântecele ei în timp ce Marius încearcă să o potolească..
ANA: Tată! Tată! Unde mergem?
TATA: În vacanţă! Ce te-a apucat?
ANA: Mai exact!
TATA (confuz): Nu, nu ştiu.
ANA: Pentru că mergem la mama! Gândiţi-vă doar. Ella! Nu te speria!
ELLA: De ce mergem la mama? A păţit ceva?
TATA: Ţi-am spus! În vacanţă!
Ana se duce la Lara şi Carl.
ANA: Scuze că vă deranjez, dar cred că ar trebui să ascultaţi ceva.
CARL: Ce este?
ANA: Ascultaţi ceva. Cum aţi ajuns aici? Şi unde vă îndreptaţi? Spre nicăieri, voi chiar nu realizaţi?
CARL: Prostii! O sperii pe asta mică doar.
ANA: Ascultaţi-mă. Vreau să vă concentraţi. Cum aţi ajuns aici? Unde vă duceţi? Când v-aţi cumpărat bilet? Ce sunt defecţiunile printre pasageri?
CARL: Am înţeles ce vrei să spui. Acum lasă-ne.
ANA: Bine.
CARL: Lara, ascultă-mă. Noi ne ducem acum spre cel mai frumos loc pe care îl vei vedea vreodată. Acolo este întotdeauna fericire, exact aşa cum îţi place ţie. Nu mai există oră de culcare. Poate vor fi chiar şi dulciuri din care te las să mănânci cât vrei, chiar şi cola care nu te transformă în zombie. Dar şi acolo trebuie să fii cuminte, ascultătoare şi drăguţă cu toată lumea. Să nu-i enervezi cum faci cu mine. Bine?
LARA: Sună foarte frumos! Vii şi tu acolo? Şi mami, tati?
CARL: Mami sigur va veni în acel loc frumos cândva. Nu ştiu în cât timp, dar va veni la tine. Să vă jucaţi împreună. Cât despre mine şi tata... of, draga mea, nu îţi pot promite nimic.
LARA: De ce? Şi vouă vă place să fiţi fericiţi, nu-i aşa?
CARL: Şi nouă ne place, da. Dar asta nu înseamnă că şi merităm.
LARA: Mă vei părăsi?
CARL: Nu ştiu... te iubesc!
LARA: Şi eu te iubesc, Carl!
Cei doi se îmbrăţişează. Moment de linişte deplină.
ELLA: Să ştiţi că sunt împăcată. Acum că am realizat ce se întâmplă mi-am învins şi frica de înălţimi. Sau mai bine zis, frica de a cădea în gol. Nici măcar nu e atât de dureroasă pe cât credeam. În vise era mai înspăimântătoare, cădeam la nesfârşit, dar în cazul ăsta m-am trezit aici.
CARL: Aşa m-am simţit şi eu. Dar mie nu mi-a fost niciodată frică de cădere. Ştiţi, mie întotdeauna mi-au plăcut jocurile cu împuşcături, dar nu m-am gândit că doare aşa de rău, Eu pot să îndur, dar oare cât de tare a durut-o pe asta mică? Oare cât de tare îi doare pe ai noştri?
LARA: Să ştii că nu m-a durut atât de tare! Aş fi vrut să fie şi Teddy cu mine... Ne-ar fi alinat pe amândoi.
TATA: Îmi aminteşti de ele. Îmi pare rău că am insistat atât de mult să veniţi cu mine fetelor. Ştiu că voi nu aţi vrut de la început. Dacă nu eram atât de încăpăţînat, voi aţi mai fi avut o şansă. Iar mama voastră nu plângea singură. Eu... eu sunt bătrân, mi-am trăit viaţa. Voi mai aveaţi mult înainte. Îmi pare rău.
MARIUS: V-a înnebunit Cami pe toţi! Unde am ajuns? Într-un avion plin de nebuni unde toţi se cred morţi. Dacă vreţi pot să plâng cu voi. Aveţi şerveţele? (Râs) Abia aştept să aterizăm şi să scap de voi! La circ cu toţi!
CAMI: Marius, tu nu ai sentimente? Încă nu ai realizat ce se întâmplă? Trăieşti într-o permanentă confuzie. Nici măcar când ţi se spune clar, nu poţi să conştientizezi ce se întâmplă. Copilul ştia de la început, a avut presimţiri. Trebuia să vă spun de la început. Dar tu, Marius, nu mă laşi niciodată să vorbesc! Cap frumos şi prost. Singurul meu regret este că nu am reuşit să redau prin arta mea ceea ce am vrut. Publicul nu m-a înţeles niciodată. Nu am fost niciodată desăvârşită. Iar copilul meu nu a avut niciodată ocazia să vadă lumina.
Intră Stewardesa.
STEWARDESA: Vă rog să ne scuzaţi pentru neplăcerile cauzate de întârziere. Problema va fi rezolvată în curând. Ana, te rog urmează-mă.
ANA: Încă nu mi-ai răspuns la prima întrebare! De ce ne-ai cerut bani?
STEWARDESA: Ţi-am spus. Acesta este preţul!
ANA: Pentru ce?
STEWARDESA: Pentru lumea cealaltă
ANA: Dar nu vreau să merg!
STEWARDESA: Oh, nu fi naivă. Te-ai încăpăţânat atât să rămâi ca acum să vrei aici? Avionul acesta nu poate pleca atâta timp cât tu te zbaţi la frontieră. Urmează-mă!
ANA: Şi ei? Tata? Ella?
STEWARDESA: Pentru ei nu mai putem face nimic. Ei sunt gata de zbor.
- SFÂRŞIT -