Respiraţie - Concursul de dramaturgie al Festivalului ID Fest, Bacău, 2016

Acest text a făcut parte din selecţia Concursului de dramaturgie al Festivalului ID Fest, Bacău, 2016.

(intră în sală prin spate, e întuneric beznă, doar o lumina cât să o vadă publicul)
(printre spectatori):

Mă scuzaţi... îmi cer scuze, numai puţin... Puteţi să... Nu, nu, mai bine... (se duce pe centru): L-aţi văzut cumva pe Leţ? Pe Leţ, da. Ştiu că l-am lăsat undeva pe aici, acum ceva timp, i-am spus că n-o să lipsesc mult, doar cât fac ceea ce trebuie. Ne-am certat puţin, căci mi-a spus să nu plec, să-l iau cu mine căci altfel o să mă pierd în lumea asta. (disperată): Vă rog, nu vă uitaţi aşa la mine... Sunt mai mult ca sigură că şi dumneavoastră l-aţi pierdut o dată. (urcă pe scenă) Unii poate l-au regăsit, alţii poate l-au şi uitat, au crezut că e mai bine să scape de el. (urcă pe scenă, repede, gâfâind, lumina e doar puţină, pe scenă)

Doamne dar nici nu ştiţi cine e Leţ. Nu, nu... m-am zăpăcit fără el. Lăsaţi-mă să vă zic, lăsaţi-mă numai puţin. (agitată, speriată): Nu vă mai uitaţi aşa la mine vă rog, eu n-am vrut să-l las, dar n-am avut de ales, vă jur! Şi-mi amintesc că ne-am şi bătut... A încercat să mă rănească tare, să mă doară, şi m-a durut! Dar n-am putut să-l iau cu mine aici, în lumea asta, au spus că nu-l primesc, că aici nu e de el, că e de altele. Şi n-am vrut să-l las, vă rog să mă credeţi! V-aş da cuvântul meu, dar fără el nu-l mai am nici pe ăla. Fără el, sunt... De fapt, ce să fiu? Ce mai sunt acum? Nici nu ştiu... Nu vă mai uitaţi aşa, uitaţi-vă la voi, între voi, în voi! Nu cumva îl aveţi? Ba sigur că îl aveţi! (se dă jos de pe scenă uşor şi merge printre oameni) Şi tu îl ai, văd bine asta. Şi tu, şi tu (disperată, crescând) Şi toţi! Toţi îl aveţi în afară de mine!
(începe să alerge înapoi spre scenă)

Toţi îl aveţi, sunteţi nişte fericiţi! Fericiţilor! De ce l-aţi adus aici, la teatru, ca să ce, să-l hrăniţi? Dacă vă spun că voi îl hrăniţi cu mâncarea noastră? Cu ce vă dăm noi, aici? Dar fără Leţ, eu nu pot, nu pot să vă mai dau nimic! El le ştia pe toate, ştia adevărul şi minciuna, ştia privirile celor ce mă priveau când dormeam, (melancolie) ştia cântecele pe care mi le cântă papito înainte să mă culc. Eram mică, aveam 5 ani. Ştiam eu că o să ajung să-l pierd? Mi-a spus cineva să am grijă la el? Din contră! Mi-au spus că întotdeauna trebuie să lupt, să fac ceea ce e bine pentru mine dar să mulţumesc pe alţii, să mă integrez în societatea asta mizerabilă şi să nu fiu prea optimistă că banii se fac greu şi cu muncă, tată, cu muncă şi transpiraţie, iar fericirea? Fericirea... aia nu-i pentru oricine. Pentru fericire nu trebuie să faci nimic. Vă jur, chiar nimic! Şi noi? Ce facem? O căutăm ca nişte nebuni, în orice lucru, fugim după ea şi niciodată nu o prindem. Păi de ce, fraţilor, de ce credeţi că nu o prindem? Pentru că ea e deja aici, cu noi, e chiar aici (arată spre inimă), lângă inimă, e chiar acolo, aşteaptă să vadă cineva. În tot timpul asta a fost cu noi şi noi am căutat-o de prea multe ori în alţii. Dar vă daţi seama? (se îndreaptă spre scările din mijlocul scenei şi se aşează în genunchi) Eu ce mă fac acum fără Leţ? Fără Leţ, sunt doar un Suflu. În afară de a respira, nu pot face nimic altceva. Cine a mai auzit de om care să iubească fără suflet? Care să trăiască, să găsească fericirea fără suflet? Nimeni! Fericiţilor! Am rămas doar un suflu şi nu-l găsesc pe Leţ, căci l-am lăsat aici, aici mă, aici, la intrarea în lume! Mi-au spus, domnişoară, nu, aici nu e cu de astea, e de altele aici. Tre' să fii tare, să-l ascunzi, că se joacă lumea cu el. Ascunde-l până nu ţi-l ia cineva! Şi i-am ascultat, i-am ascultat pe toţi... Şi m-a pedepsit, şi n-a mai vorbit cu mine, m-a bătut ca să pot să nu renunţ la el. Nopţi întregi stăteam ascultându-l, însă n-am vrut să-l urmez. Şi eu ce-am făcut, în schimb? L-am lăsat la intrare... (coboară şi se îndreaptă încet spre ieşire) Dar nu-i intrarea asta, intrarea aia e deja în trecut, şi-n trecut doar nebunii se mai întorc. Şi voi v-aţi dorit, eu ştiu, v-aţi dorit să vă întoarceţi acolo, dar ştiţi ceva? Vă zic eu: Nu se poate. E o iluzie. Mă vedeţi? Eu vă văd. (în genunchi): Asta, podeaua asta, o văd, o simt, aici. Dar doar atât. Nu vedeţi că nu mai ieşiţi de aici? Asta e tot ce avem, fraţilor. (se ridică şi merge spre ieşire) Eu mă duc... Mă duc să-l caut pe Leţ. Aici nu este. Nici ieri n-a fost. Nici mâine nu va fi. Aveţi grijă de Sufletul vostru, fericiţilor! Că-l lăsaţi peste tot şi nu-l mai luaţi de nicăieri înapoi! (iese).