Internet love

Am scris în ultimele două săptămâni despre despărţire. Între cinic şi patetic a scrie despre despărţire e mereu o dezvăluire pentru că mi / ni s-a întâmplat de câteva ori, oricui trecut de 14 ani i s-a întâmplat, de la colega de clasă care nu îţi mai răspunde la SMS-uri la soţul sau soţia care pleacă uneori fără un cuvânt alteori cu prea multe cuvinte, toţi am trecut prin asta şi de fiecare dată ne spunem că am învăţat ceva, că nu vom mai repeta greşeala / nebunia, dar o repetăm pentru că iubirea are un mecanism pervers de instalare, de fiecare dată ţi se pare că iubirea pe care o trăieşti în prezent este de departe cea mai mare. Uiţi că la fel ai spus la fostul soţ, amant, logodnică, iubită şi dacă te gândeşti e normal să fie aşa pentru că un album de fotografii al unei iubiri trecute nu se poate compara cu chimismul care ne aruncă unul în braţele celuilalt. Şi o iei de la capăt în toate modurile cunoscute. Cel mai cunoscut mod al meu este pe net.

Aici voiam de fapt să ajung, la relaţiile pe internet, şi nu vorbesc despre relaţiile apărute pe aplicaţiile de matching unde intri găseşti un candidat, doi, trei şi te întâlneşti imediat în real cu el / ei, ci de cu totul altceva, de iubirea care se naşte între doi oameni care îşi scriu compulsiv, de la SMS-uri la emailuri interminabile, în care se descoperă complet în faţa celuilalt şi îl / o descoperă cu uimire la fel pentru că toată nebunia unei astfel de relaţii este lipsa totală de bariere în a te dezvălui, chiar plăcerea de a merge tot mai adânc în cunoaşterea ta folosindu-l ca pretext pe celălalt sau în inventarea unui alt eu pentru că e atât de simplu să scrii şi cum ai vrea să fii nu numai cum eşti.

Mulţi ar spune ca noi am inventat acest fel de iubire, iubirea prin cuvinte, la distanţă, dar ar fi greşit. Exceptând dinamica, care este complet alta pe net din cauza mesajului trimis / primit instantaneu totuşi iubirea născută şi crescută în corespondenţă există de când lumea, mai precis de când există un mijloc de a face schimb, relativ simplu, de scrisori. Exemplu? Îmi vine în minte unul clasic Balzac şi contesa Eveline Hanska, sunt conştientă că generaţiile din urmă nu mai citesc Balzac, poate romanele lui şi-au pierdut complet actualitatea dar iubirea în corespondenţă dintre scriitor şi această nobilă şi fragilă doamnă este departe de a o fi pierdut, nimic mai actual decât cei 18 ani de scrisori în care oricine care a practicat vreodată această misterioasă relaţie se recunoaşte. Îmi vin în minte câteva lucruri pe care le-am simţit de fiecare dată:

Ascunşi în spatele unui personaj care scrie în numele cuiva care în mod normal ar trebui să fie chiar "eu" dispui de o libertate pe care realul nu o conţine.

Soţul doamnei H. moare dar cei doi se întâlnesc abia peste... 4 ani ca să fie împreună, după mai multe tentative nereuşite de a se vedea, în sfârşit se căsătoresc dar... Balzac moare la exact 5 luni de la fericitul eveniment. Sigur moartea este destinul personal al lui Balzac dar majoritatea celor care le citesc scrisorile spun că dacă el nu ar fi murit dragostea lor reală nu ar fi rezistat.

Şi eu le dau dreptate. Din experienţă!

Pentru că a trage (drag and drop:)) o iubire de pe net şi a o descoperi la fel de puternică în real ţine de întâmplare (şi noroc) şi nu este obligatoriu. Am descoperit asta la modul cel mai frustrant după ce câteva iubiri de net s-au fâsâit instantaneu la prima vedere în real.

Te îndrăgosteşti în real (obligatoriu iubire de real) de corespondentul de pe net cu aceeaşi probabilitate cu care te duci la alimentară şi te îndrăgosteşti de clientul din faţa ta, de noua colegă de serviciu, de verişoara celui mai bun prieten, de soţia verişorului, etc. Am descoperit cu stupoare (şi durere uneori) că a găsi iubirea reală pe net este o întâmplare independentă de cât de tare te-ai iubit în cuvinte pe net în 500 de emailuri, mii de sms-uri, zeci de ore de Skype... da, nici măcar face-to-face-ul de pe Skype nu asigură iubirea în real pentru că imaginea ta transformată în biţi, trimisă şi retransformată în imagine, nici măcar aceea nu eşti tu cu adevărat ci tot o negociere a două persoane care îşi doresc să iubească mai mult decât orice.

Ce legătură are asta cu despărţirea? Are! fiindcă până acum doar m-am despărţit în real de iubirile imense de pe net, nu s-a făcut declicul mi-a spus ultimul internet lover confirmând urme solide de adevăr în ideile pe care tocmai vi le-am scris.

Dar nu este o concluzie tristă sau depresivă, din contră, pentru că atunci când găseşti iubirea în real în iubirea de pe net cred (sper) că este cea mai explozivă senzaţie posibilă pentru că are toate caracteristicile începutului de iubire reală plus ameţitoarea senzaţie că acel om s-a dezvăluit complet, te-a lăsat în interiorul minţii şi sufletului iar iubirea care începe este un mister în plină lumină.

Sau visez, şi oricum asta a fost ultima dată când am iubit pe net...:)