Secretul dragostei

Ilinca Bernea: Pentru mine, momentul când am văzut două dintre spectacolele tale - Ella şi Haut - a reprezentat una dintre cele mai consistente revelaţii artistice din ultimul deceniu. Sunt o consumatoare avidă de dans contemporan şi spectacole de dans şi teatru, ori de teatru fizic. Sunt obsedată de Pina Bausch de ani întregi. I-am descoperit reprezentaţiile imediat după ce am absolvit şcoala de dramaturgie şi, deşi creează într-un registru estetic complet diferit, spectacolele tale mi-au amintit de forţa şi subtilitatea imagisticii ei, dar şi de originalitatea profundă a eşafodajului construcţiei dramatice. Consider că stilul tău este caracterizat de un simţ profund al contrastului şi al tensiunii. El surprinde perfect natura conflictuală şi paradoxală a valorilor şi stilurilor de viaţă actuale. Aşadar, voi începe prin a-ţi pune câteva întrebări despre contextul filosofic al experienţelor şi proiectelor tale artistice. Este evident pentru toată lumea că ai un nivel înalt de originalitate, precum şi o maturitate a limbajului artistic, dar şi faptul că spectacolele tale sunt reflecţii crude şi incisive ale unor chestiuni sensibile şi importante din vremurile noastre: criza cuplului, statutul visătorului într-o lume indiferentă şi cinică, condiţia sexuală a femeii într-un context social în care sexualitatea lor este fie cenzurată, fie blamată, fie ocărâtă, etc. Aşadar:


I.B.: Te consideri un artist militant? Şi dacă da, urmăreşti, cu predilecţie, anumite teme bazate pe probleme sociale şi culturale specifice?
Maura Morales: Nu mă consider un artist militant, ci doar încerc să apăr autenticitatea unui moment.

I.B.: Care sunt temele recurente pe care le abordezi, din punct de vedere artistic?
M.M.: Mă interesează întotdeauna rolul femeii într-o societate androcentrică, dar şi poveştile oamenilor anonimi, mai ales din grupurile de la periferia societăţii.

I.B.: Ţi-a fost greu să îţi găseşti propriul limbaj estetic? Simţi că este unul nou, cu fiecare spectacol creat?
M.M.: Pentru a-mi dezvolta propriul limbaj estetic, a trebuit să pătrund în propria mea lume interioară şi să aflu ce anume mă afectează cu adevărat. Pur şi simplu să privesc în interior şi să fiu foarte sinceră cu mine însămi. Mişcările care reprezintă rezultatul acestei sincerităţi intransigente formează materialul de bază al propriului meu limbaj artistic.
În plus, atunci când eşti forţat să îţi părăseşti ţara, pentru a-ţi realiza viziunile artistice, singurul lucru pe care îl poţi lua cu tine constă în a nu-ţi pierde niciodată propria esenţă.


I.B.: Spune-mi, te rog, o istorie scurtă a vieţii tale. Când ai început să dansezi? Când ţi-ai dat seama că eşti făcută pentru dans contemporan, şi nu clasic?
M.M.: M-am născut într-un sat de pescari, numit Nuevitas. Am spus dintotdeauna că vreau să mă fac dansatoare, pentru că îmi plăcea cuvântul "dansatoare"! Deşi nu ştiam ce înseamnă, până într-o zi, când aveam şase ani, şi au venit nişte căutători de talente la şcoala mea, şi m-au întrebat dacă vreau să fiu dansatoare! Wow, iată, cuvântul magic. M-au invitat la o audiţie pentru şcoala de arte şi, un an mai târziu, la vârsta de 7 ani, mi-am început studiile de balet clasic la internatul naţional de balet, până la vârsta de 18 ani, când am absolvit ca dansatoare clasică.
După absolvire, m-am angajat ca dansatoare într-o companie profesionistă de balet, dar mi-am dat seama că acel limbaj nu îmi mai reflecta lumea interioară; baletul clasic devenise un mod insuficient de a mă exprima.
Am descoperit teatrul, dar părea convenţional, am descoperit teatrul fizic, dar părea limitat, iar în cele din urmă, am descoperit că aveam nevoie de cunoştinţele şi exersarea TUTUROR acestor genuri pentru a putea exprima ceea ce voiam să exprim. Am descoperit şi am început să lucrez cu un grup de dans din Havana şi am plecat împreună cu ei într-un turneu la un festival din Austria. Iar acolo am descoperit, în sfârşit, universul pe care îl căutam, şi am hotărât să nu mă mai întorc în Cuba.
Renunţarea şi abandonul, convertite în învăţare, dezvoltare, descoperire şi continuarea investigării acelui cuvânt care m-a sedus dintotdeauna.
Bineînţeles că visele şi realitatea nu se împrietenesc lesne, dar pot spune că aceşti 20 de ani au reprezentat un urcuş nesfârşit şi, poate, infinit, dar astăzi mă bucur de propria mea companie, de faptul că am propriul meu limbaj şi că lucrez cu artişti care îşi fac treaba cu dragoste şi devotament.

I.B.: Cum a fost prima ta experienţă scenică?
M.M.: Mi-a dezvăluit secretul dragostei!


I.B.: Cum de te-ai mutat la Düsseldorf?
M.M.: Locuiam de 4 ani în Viena, când mi-a fost oferit un contract de către o companie de dans cu sediul în Düsseldorf! Şi, deşi am făcut o singură producţie cu această companie, am hotărât să îmi stabilesc cartierul general în Düsseldorf de atunci.

I.B.: Ţi-a fost greu să îţi creezi propria companie?
M.M.: Nu, nu este greu să înfiinţezi o companie, atâta timp cât ştii de ce faci acest lucru şi cât de mare este necesitatea ta de a crea.

I.B.: Cum erai în copilărie?
M.M.: Trăiam într-o lume onirică!

I.B.: Cum ai descrie obiectivele tale creative?
M.M.: Aş vrea ca, atunci când îmi urmăreşte spectacolele, publicul să descopere ceva în mintea sa, ceva despre care nu ştia că există ascuns în lumea sa interioară!

I.B.: Numeşte, te rog, câteva cuvinte-cheie care ţi-ar defini genul estetic?
M.M.: Sinceritate, Provocare, Emoţii.