Grădina de vară / Fanfară în iarbă

Grădina de vară
 
Aici stăteau prietenii mei la o bere,
discutau despre artă şi beau vin,
prietenii mei sculptori, bişniţari, ziarişti
şi studenţi
 
Afară se sapă gropi adânci pentru fundaţii,
circulă bancuri,
zăpada-i galbenă-cenuşie şi-un gol imens
fără de tine la grădina de vară.
E demult, vei spune.
 
 
Fanfară în iarbă
 
Într-o seară i-am întâlnit aproape pe toţi. Se-ntorceau
de la o înmormântare, erau prăfuiţi, şifonaţi şi sufereau
mai ales de sete.
Au tras maşina (un fel de microbuz măsliniu şi rablagit)
într-o poiană din marginea satului, în iarbă.
Ieşeau pe rând, grăbiţi de parcă ar merge la gară
(mai întâi Jenariu, Poravu, Boambă, Cambeţ, iar în urma lor
Neaşu, Chirca, Năzarcea, Gaşpăr, Moilă şi Gornicu)
cărând precipitaţi clisa, cârnaţii, pâinea, muştarul,
navetele cu sticle, câteva cărămizi.
 
Se-ntorceau de la înmormântare şi puneau de-o gustare.
- Azi bem ca lumea, spuse Gornicu, asta însemnând că toată lumea
stăruie mai întâi pe bere, vreo şapte-opt navete acolo, după care urmează
coniacul, îndulcit cu cârnaţi
şi muştar.
- Şi-acum hai să ne dregem şi noi cu ceva lichior de mentă,
zise iarăşi Gornicu, căci lunea nici iarba nu creşte,
nici ziua nu scade.
 
Se-ntorceau de la înmormântare
(după ce cântaseră în curtea cu steag negru, pe la răscruci,
la cimitir, după tipic, dar şi la dorinţa răposatului,
şi Requiem-ul, şi Marşul funebru, şi Poşovoaica,
şi Marşul eroilor, şi câte-o Ardeleană,
şi câte-o Rapsodie de Liszt);
se-ntorceau de la înmormântare
şi nu se putea altfel,
iar lunea nici iarba nu creşte,
nici iasca din gât
nu prinde picioare.

(în perioada 1 octombrie 2016 - 31 decembrie 2016, curatorul acestei rubrici este poeta Ioana Ieronim)