Şerpuţ, gogonele şi-un lift de plăcere

- Hai, e doar un şerpuţ. Nu-ţi fie frică. Se juca cu lighioana lăsând-o să-i alunece dintr-o mână într-alta.
- Şerpuţ? Există cuvântul ăsta? De ce nu-i spui pe nume: şarpe, un pui de şarpe - se miră fata.
- Ce importanţă are? Când am zis şerpuţ ai înţeles exact la ce mă refeream. Dacă spuneam "un pui de şarpe" aş fi folosit patru cuvinte, o risipă. O privi de sus, ca şi cum i-ar fi demonstrat teoria relativităţii.

Bosumflată se aşeză în fotoliu. Cu arătătorul îi porunci să se apropie şi făcu semn că gâtul ei are nevoie de un masaj. Atingerea, făcută chiar şi cu o singură mână, era pricepută şi s-a trezit tremurând de plăcere. Îngheţă când simţi şerpuţul alunecând spre sânii ei dar nu avu răgaz să se dezmeticească: cu degetele mari îi pecetlui buzele în timp ce din laptop se auzea invocaţia celor de la Phoenix:
Se desferecă cu o muşcătură care stârni un geamăt.
- Şi dacă era mai mare cum i-ai fi spus, şerpul? - bravă ea. Avea ochii mari şi albaştri iar şerpuţul se zbătea între sânii ei şi alunecă tot mai mult. Dezgust şi plăcere.
- Şerpul nu există. Poţi spune şerpoi, auzi răspunsul în timp ce mâinile pricepute îi desfăceau doi nasturi de la bluza dantelată. Îi atingeau sânii, căutau şi - găsind ceea ce le interesa - se retraseră, arătându-i şerpuţul.
- Natrix natrix: şarpele casei. Total inofensiv, cred că muşcătura mea e mai periculoasă, râse privindu-i degetul. Vru să mai spună ceva dar bâzâitul unui telefon mobil pus pe vibraţii o opri la timp, poate. Telefonul stârni însă furtună.
- SMS, nu? Ăla ţi-a scris din nou. Îi plăcea să fie dorită şi mimând inocenţa jucă un fel de cap şi pajură întorcând telefonul când pe-o parte, când pe cealaltă - cât să stârnească gelozia.
- Mama m-aşteaptă cu gogonelele şi eu încă n-am ajuns la piaţă. Patru kilograme trebuie să-i duc. Nu mari ci micuţe, să-i încapă musafirului una câte una în guriţă. Nu cumva să facă bum dacă o taie cu cuţitul şi să-şi murdărească papionu'. Gogonele mititele pentru domni şi madmoazele! În sare sau în oţet, care îţi plac?
- Nu-mi plac. Urăsc gogonelele.
- Am luat, rostea cu voce tare în timp ce scris mesajul de răspuns. Sunt în staţie, aştept autobuzul. După ce termină de tastat îşi ridica ochii şi continuă. Rápido, tre' să plec. M-ai cam răvăşit astăzi, şopti în timp ce se aranja în oglinda de pe hol. A, şi faza cu şerpulul a fost creepy şi very exciting.
- Şerpoi, o corectă. Se sărutară lung de despărţire. O privi prin vizor până ce intră în lift.

Ieşi din blocul colorat ca o acadea întrebându-se, din nou, ce primar tembel aprobase o aşa culoare şi de ce locatarii nu au protestat. Nici de această dată nu găsi răspuns aşa că grăbi pasul spre treburile ei. Piaţa era bogată, ca de toamnă. Alese gogonelele cele mai mici, patru kilograme, şi - de la petshop-ul de lângă farmacie - cumpără un porcuşor de Guineea. Rugă vânzătoarea să îi dea o femelă şi să o pună într-o cutiuţă ambalată festiv.

Găsi un taxi. Un hârb, dar singurul disponibil. Se aşeză pe bancheta din spate.
- Pe strada Cătlăbuga vă rog. Numărul douăzecişipatru. Ultima casă.
- La mutanţi, strada hibrid, aia jumătate case, jumătate blocuri O privi în oglinda retrovizoare şi când ochii ei îi confirmară destinaţia, continuă: Mare noroc aţi avut. Dacă nu-l împuşcau pe Ceauşescu, acu' eraţi cu toţii la bloc.

Nu-i răspunse. Pentru locuitorii marelui oraş ei, cătlăbugarii, erau numiţi mutanţi. Schimbarea din '89 oprise brusc lucrările de sistematizare de pe strada lor care, de atunci, rămăsese atipică: până la numărul 24 găseai case şi după, pân' la 48, blocuri de patru etaje. Ajunse acasă. Maică-sa era în bucătărie:
- Bravo, fata mamii, chiar ai ales gogonele frumoase. O să fac nişte murături ţâţă de mâţă.
- Mă bucur că-ţi plac, mamă. Vezi, încep să îţi semăn.
- Da' să n-ai acelaşi noroc la bărbaţi.
- Păi tata ce are? Nu sunteţi împreună de treij'de ani?
- Ei, a fost băiat bun dar gogonelele mele nu sunt de nasul lui. Să fii nevastă de mecanic auto e tare greu. Ulei, vaselină, mâini negre tot timpul, haine niciodată curate oricât i le-ai spăla. Auzea povestea asta de câteva ori pe an. Începu să râdă ştiind ce urmează:
- Nu mai ştiu câte borcane cu gogonele mi-a stricat... Oricât s-ar spăla, vine tiptil şi haţ, îşi bagă labele în borcan. Fură gogoneaua şi împute borcanu' cu vaselina lui.
- Dar a şi câştigat. Nu a trebuit să lucrezi niciodată.
- Aşa e. Dar gogonelele mele meritau nişte mâini mai curate. Stai liniştită, pentru peţitori am ascuns un borcan.
- Ce peţitori, mamă, asta era pe vremuri.
- Ai douăşpatru de ani de ani şi trebuie să te muţi la casa ta. De acu-n colo lumea te vede fată bătrână.
- Lumea să mă pupe.

Strategic ieşi din bucătărie şi merse în camera ei. Îşi schimbă hainele şi se pregăti de plecare. Discuţia cu maică-sa o enervă puţin. Ştia şi ea că trebuie să facă pasul dar pentru asta trebuia să decidă. Şi asta era cel mai greu. Luă cutiuţa cu porcuşorul şi ieşi tiptil din curte pe sub arcada de viţă de vie, dezgolită acum. Închise poarta metalică, nu scârţâii deloc - vaselina de care se plângea maică-sa îşi făcuse treaba - încuie şi porni pe jos.
- Sărut mână, tanti, o salută pe bătrâna aşezată pe o băncuţă la trei case mai sus de a lor.
- Da' frumoasă eşti fato. Ptiu, să nu te deochi. Când te măriţi?

Zâmbi politicos, făcându-se că nu aude întrebarea dar îi răspunse uşor, numai pentru ea:
- După ce oi muri tu, babo.
Nervoasă îşi aprinse o ţigară. Pe strada Cătlăbuga toţi voiau să ştie când se mărită ea.

Cu autobuzul ajunse la piaţeta de lângă blocul acadea. Se aşeză pe o bancă în parcul de vizavi şi îşi scoase telefonul. Tastă 2424 pentru a debloca ecranul şi îşi făcu un selfie având grijă ca în cadru să apară şi cutiuţa legată cu fundă roşie. Expedie poza cu WhatsApp si aproape imediat telefonul ei începu să sune.
- Da, am ajuns. Nu am putut mai devreme, a trebuit să o ajut pe mama. Urc?

Intră în bloc şi chemă liftul. Când ajunse sus, uşa se deschise violent şi peste ea năvăli o întrebare:
- Mă iubeşti?

Îi sări de gât bucuroasă. Începu să o mângâie, privindu-i ochii mari şi albaştri. Au rămas înăuntru, liftul cobora şi, între etaje, o uşă deschisă brusc îl făcu să se oprească. Un sărut lung, cu gust de ciocolată cu sare îi trezi dorinţa de mai mult. Ca un şarpe îi vârî mâna pe sub tricou mângâindu-i pieptul. Un şarpe curios, lunecos şi dornic să exploreze noi teritorii.
- Da. M-am gândit toată ziua la tine. Uite, ţi-am adus un dar: o parteneră pentru Bernoulli. Să nu mai sufere singur, săracul.
- Să mergem, toată săptămâna apartamentul e numai al nostru.

Ieşiră din lift şi, aproape alergând, intrară în apartament. Prima ei grijă fu să încuie uşa apoi începu să îşi scoată hainele. Rămasă numai în chiloţi şi pantofi, protejându-şi sânii cu cutia legată cu fundă roşie, se opri lângă cuşca lui Bernoulli:
- Amice, de azi este un porcuşor însurat. Ţi-o prezint pe Didona.

Desfăcu ceremonios cutiuţa şi o introduse în cuşcă. Inutilă fără cutie, funda roşie rămasă în mână ei nu mai oferea protecţie ci doar întărâtă. Se supuse.
- Ştii, şerpii masculi, sunt dotaţi cu două hemipenisuri, îi spuse vrând să impresioneze.
- Interesant, noi, oamenii ar trebui să fim invidioşi. Tu ce ţi-ai dori?
- Să fiu şarpele tău de lapte, ştima casei tale.
- Ce ţi-a venit? Nu suport şerpii. Vorbeşti ca ciudata de la scara C care creşte un pui de şarpe.

Zâmbi pentru a-l linişti, dar ştia că tocmai a luat o decizie îndelung amânată.