Iluzia pierdută a lui Băşcuţă

Totul a început în dimineaţa când Băşcuţă, pe drumul spre satul vecin, a dat de o groapă care în urmă cu două zile nu fusese acolo. Mai întâi a stat şi a privit-o tâmp, repetându-şi în gând: „Aşa ceva nu există!”, lucru care nu a avut, de altfel, nici un efect. Groapa se căsca indiferentă în faţa lui iar omul nu ştia dacă să rămână să elucideze misterul, să-şi vadă de drum sau se întoarcă în sat pentru a le povesti oamenilor. Ce era sigur era că povestea avea să fie ştirea săptămânii în satul în care nu se întâmpla niciodată nimic. Nu, nu părea săpată de mână de om, asta era sigur, dar nici mâna diavolului nu părea să fie, dar de asta se cam îndoia pentru că nu dispunea de nici o probă irefutabilă. Era o groapă de 48 de picioare, aşa îi dăduse lui Băşcuţă de trei ori la rând, după ce o măsurase cu pasul lui întins şi cam împiedicat. În ceea ce privea adâncimea, omul nu o putea aprecia cu rigoare din simplul motiv că se temea că nu ar mai putea ieşi din groapă dacă ar fi intrat în ea pentru a o măsură cu propria-i înălţime. Aşa că deocamdată se mulţumea să-şi dea cu părerea. Să fi tot avut în jur de doi metri şi jumătate, poate chiar trei.

Aproape că uită faptul că plecase la drum pentru a aduce acasă o mândră vacă de rasă care avea să-i aducă cel puţin 25 de litri de lapte pe zi din care urma ca doi să-i păstreze pentru consumul propriu, zece să-i vândă şi restul să-i transforme în brânză. Avea să fie prima vacă din sat şi Băşcuţă reuşise să păstreze taina cu mare greutate. Îşi făcuse calculul că va da lovitura şi în maxim doi ani se va îmbogăţi, laptele şi brânza fiind produse de lux în satul Petrícica. Dacă stătea mai bine să se gândească, poate că mai profitabil era să vândă numai cinci litri, astfel putând să facă mai multă brânză.

Tot minunându-se de groapă uită de vacă dar asta nu dură prea mult pentru că gândul îmbogăţirii se ivi din nou în mintea înceţoşată a lui Băşcuţă. Consecvent planului îmbogăţirii plecă mai departe la drum, tot gândindu-se când la groapă, când la vacă. Avea să le povestească sătenilor cu lux de amănunte cum mergea el dis de dimineaţă singur printre ultimele relicve de răcoare cu gândul strâns legat de minunea de vacă de rasă şi mai că era să cadă în groapa care se ivise pe neaşteptate în cale, o minunăţenie de groapă de 48 de picioare şi adâncă de vreo doi metri jumătate, trei şi cum stătuse el s-o măsoare pentru a aduce rezultate cât mai apropiate realităţii dar ceea ce nu înţelegea sub nici o formă era de unde până unde groapa-n drum. Nu, nu era mână de om, asta era clar, nu părea nici mâna diavolului, dar nu era sigur, sigur era că groapa exista şi se ivise din senin, poate în urma căderii unui meteorit, aşa cum auzise la ştirile de la ora cinci de la radio, da, asta trebuia să fie, meteoritul, nimic altceva neputând explica misterul. Dar dacă meteoritul era radioactiv şi pământul devenise la rândul lui radioactiv, oare asta nu însemna dispariţia rapidă a satului Petrícica de pe harta lumii după ce mai întâi ei, sătenii, se vor îmbolnăvi şi femeile gravide vor naşte copii malformaţi şi animalele din ogrăzi se vor strâmba? Un fior de spaimă îi trecu pe şira spinării şi după o clipă de reflecţie hotărî că dracul nu-i chiar atât de al dracului şi nu le-o fi dat tocmai lor să treacă prin aşa ceva. Dar după ce se mai gândi un strop ipoteza iar i se păru valabilă când brusc îşi aminti de blestemul Eufrosinei care murise cu cuvintele pe buze: „Lovi-v-ar molima până la unu', mama voastră de nenorociţi.”, asta pentru că femeia dădu ortu' popii de supărare şi foame, după ce Bandito îi furase din coteţul din spatele casei ultimele trei raţe, lăsând-o muritoare de foame. Nu voise popă pe patul de moarte, de altfel nici nu era popă în sat dar cineva se gândise că n-ar fi rău ca femeia să aibă unul la cap la momentul potrivit însă Eufrosina, cu ultimele puteri, îl scuipă pe popă drept în frunte când acesta se instală la capul ei pentru ultima binecuvântare. Era atee şi ultima dorinţă fusese: fără popă, dar sătenii credeau că delirează. Da, asta trebuia să fie, blestemul de dincolo de mormânt care acum se împlinea graţie meteoritului care sigur că tot de la ruşi venea. Partea cu radioactivitatea însă îl speria cel mai tare pe Băşcuţă şi mai că se împiedică realizând că, totuşi, el fusese primul care se opri lângă nenorocirea de groapă căscată din senin, deci el avea să fie primul care avea să moară. Şi atunci, gândi el mai departe, la ce bun vaca de rasă, laptele şi brânza, la ce bun să mai devină bogat dacă tot urma ca în scurt timp să moară, răpus de radiaţiile de la plutoniu?

Ajuns în satul vecin se opri direct la biserică şi-l întrebă pe popă cum se manifestă efectul radiaţiilor de plutoniu asupra omului. Popa, după ce-l privi încruntat timp indefinit, îşi făcu semnul crucii şi-i dădu să bea cinci linguri de vin sfinţit, spunându-i că musai înainte de culcare să spună de trei ori Tatăl nostru şi de încă două ori pentru curăţarea minţii. Omul îi spuse apoi povestea gropii, cum mergea el dis de dimineaţă printre ultimele relicve de răcoare ale nopţii şi cum îi apăru în cale groapa de fix 48 de picioare şi doi metri jumătate, trei adâncime care sigur era de la meteoritul anunţat la radio şi apoi cum îşi aminti de blestemul Eufrosinei, moment în care popa scuipă în sân şi-şi făcu de trei ori cruce. Popa îşi spuse că trebuie să fie ceva necurat cu groapa în caz că Băşcuţă avea dreptate dar ştia că nu se prea putea pune bază pe ce spunea omul cu mersul împiedicat care tocmai lua pragul bisericii în picioare.

Îngândurat, Băşcuţă ajunse la cel care avea să-i vândă vaca, o luă de căpăstru, îi plăti omului suma cerută, strânsă cu mare chin întreaga-i viaţă şi o luă pe drum înapoi, cu misterul gropii încingându-i minţile şi blestemul Eufrosinei planând palpabil deasupra capului şi pentru că până a doua zi dimineaţa Băşcuţă nu ajunse acasă, femeia lui dădu de veste în sat şi vreo trei ţărani mai în vârstă plecară spre satul vecin, mai mult din curiozitate pentru vacă decât din grijă pentru Başcă. Văzură groapa de departe şi mare le fu uimirea când, apropiindu-se, găsiră vaca păscând şi pe Başcă prăbuşit mort pe fundul gropii. Luară vaca de căpăstru tocmai când un buldozer opri la marginea gropii şi astfel aflară ţăranii că acolo, în locul cu groapa, statul hoărâse să ridice un pod pentru a putea devia spre mare cursul unui râu. Îşi făcură cruce tustrei şi hotărâră ca după ce statul termina lucrările cu podul, să aşeze la capul lui o piatră funerară cu numele lui Başcă pe ea. De atunci, de la moartea lui Başcă, satul se umplu încet-încet de vaci de rasă pentru că se dovedi că vaca era gestantă.