Ameninţarea turcă

Primăvara nu începuse prea bine în satul Petrícica şi asta pentru că nimeni nu se aştepta la soarele nebun care inunda cerul de la prima oră a dimineţii până seara târziu, nici la cele trei ore zilnice de ploaie, nici la grindina din fiecare seară, dar curând îşi reveni, devenind ceea ce trebuie să fie o primăvară. Oamenii nu aveau nici o îndoiala că sminteala primăverii trebuia pusă tot pe seama unui complot sau, mai precis, a veşnicelor probleme dintre americani şi ruşi care invariabil se răsfrângeau asupra petrícienilor. Numai că într-o seară de aprilie când tocmai încetase grindina, Despia veni cu ştirea că auzise ea pe undeva că de data asta primăvara ciudată se trage de la turci, care toată iarna făcuseră experimente cu rachete sol-aer pentru a le prezenta la salonul de invenţii din toamna ce va să vină. Lucrurile păreau foarte plauzibile, doar turcii erau cei mai aproape de satul Petrícica, nedespărţindu-i decât o mare, numai că, se gândeau oamenii, dacă faţă de ruşi şi americani nu prea aveau cum protesta, cu turcii lucrurile se schimbau radical, drept care Bandito propuse un concurs pentru cel mai bun proiect de ripostă faţă de tehnicile de manipulare a primăverii de către turci.

Bărbaţii în special se puseră pe muncă, dar şi Emcaterina vru să participe la concurs, ştiut fiind că deţine cunoştinţe de fizică şi chimie ca nimeni altul din sat. După o săptămână se prezentară cu proiectele. Costea Zbanţ aduse un mare instrument din lemn cu roţi şi rotiţe şi manete de diverse mărimi, pe care-l prezentă drept un prototip la scară redusă.
- Uite, pe aici se pun bombele şi apoi se apasă pe maneta asta şi bombele zboară una câte una. Prin spate, se eliberează, la apăsarea butonului, o ploaie de particule elementare cu viteză supersonică, ce are coordonatele exact până peste mare, pe turci. Iar de aici, de la roata asta mai mare, trimitem minirachete cu substanţe chimice, spuse el foarte mândru de sine la sfârşitul rapidei prezentări, clipă în care, cu o voce înţepată şi sigură, interveni Emcaterina:
- Văd că habar n-aveţi că există acorduri internaţionale pentru neproliferarea armelor chimice şi de distrugere în masă. Cu alte cuvinte, o asemenea armă nu poate fi folosită, conchise ea, privindu-l aprig în ochi pe Costea Zbanţ, care nu se pricepea la politica internaţională cu toate că zi de zi o asculta la radio, la ştirile de la orele 17 ale postului pirat, singurul, de altfel, care se putea prinde în satul ridicat pe cea mai înaltă colină din calea mării. Sau nu se pot folosi decât cu riscul ca mâine satul să nu mai existe, ca urmare a represiunii forţelor internaţionale de menţinere a păcii, spuse fata şi rămase în picioare pentru a-şi prezenta lucrarea.

- Uitaţi ce propun eu ca armă blândă, elegantă, împotriva turcilor: un lansator de scrisori de ameninţare. Am calculat raza lui de acţiune astfel încât scrisorile să cadă la fix o mie de metri de mare, pe pământ turcesc. Mai întâi le vom aduce la cunoştinţă că nu vom tolera încurcarea anotimpurilor pe motiv de experienţe cu rachete sol-aer, aşa că să-şi mute experienţele în altă parte. Dacă nu se potolesc, trecem la ameninţări mai directe. Le vom spune că vom proceda ca ei şi vor avea parte şi ei de primăveri bizare şi ierni nebune. Dacă nici de data asta nu se opresc, le declarăm război, dar încă nu m-am gândit cum îl vom duce. Important e că avem un început.

Înţeleapta Maria Luiza cam strâmbă din nas la aşa proiect, nereuşind să-şi dea seama dacă poate fi sau nu eficient. Urmă Bandito, care se ştia că e expeditiv şi găseşte soluţii simple la probleme complexe.
- M-am gândit aşa, de ce să nu folosim noi porumbei călători, de vreme ce investiţia ar fi cu mult mai mică? Cineva tot va citi mesajele trimise. Eu zic să-i ameninţăm cu luarea turiştilor...
- Adică cu detrunarea lor, spuse, grăbită, înţeleapta Maria Luiza.
- "Deturnare.", se auzi o voce care imediat fu acoperită de ropotul de tuse al înţeleptei Maria Luiza.
- Da, îi ameninţăm cu deturnarea turiştilor, continuă Bandito, şi nu o să le convină faptul acesta, să rămână pe veci fără turişti.
- Şi cum ai de gând să deturnezi turiştii?, întrebă Emcaterina, cu maliţiozitate şi cu o sprânceană mult ridicată deasupra celeilalte, lucru pe care Bandito nu ştiu să-l interpreteze subtil.
- Importantă e ameninţarea, Emcaterino, trebuie să fie suficient de periculoasă astfel încât să nu se ajungă la act, răspunse Bandito victorios, moment în care fata lăsă capul în jos, învinsă.

Până ca juriul să decidă asupra celui mai bun proiect, se făcu o căldură insuportabilă, aşa că plecară cu toţii să se răcorească în mare. Căldură nu încetă nici în zilele ce urmară, aşa că amânarea deciziei se prelungi până la venirea toamnei, când tot satul deja uitase de concursul de proiecte. Şi cum în anul acela fu o toamnă normală, oamenii uitară de tot de ameninţarea turcilor, cu care aveau să se reîntâlnească doi ani mai târziu.