Cartea de poeme a Emcaterinei

În ultimele două luni Emcaterina nu dormise prea mult. Cu toate astea, era bine dispusă, mânca zdravăn dar, din nefericire, mânca peste măsură. Ceea ce se vedea pe faţa ei, şi anume o lumină cum până atunci nimeni nu o mai zărise pe chipul fetei, nici măcar în ziua în care reuşise să-şi salveze onoarea aproape pierdută şi cu greu câştigată în atâţia ani de şcoală, aproape zece, îi dădea un aer de plutitoare, ca şi cum ar fi fost pe jumătate ruptă de lume. De altfel, nici nu mai ieşea din casă, stătea încuiată într-o cameră semiîntunecată din care ţâşnea când şi când, repezindu-se în stradă şi întrebând pe cine-i ieşea în cale:
- Spune-mi repede un cuvânt care rimează cu..., de fiecare dată fiind vorba despre alt ceva.

După trei luni fata părăsi camera semiîntunecată cu un vraf de hârtii sub braţ şi cu zece kg în plus, dar cu faţa radiindu-i de fericire, motiv pentru care în seara aceea satul Petrícica, ridicat pe o colină înaltă în faţa mării, fu luminat până târziu în noapte, când fata adormi. Se opri cu vraful de hârtii de sub mână la cârciuma satului, "La cocoşul galic", nu înainte de a se împiedica, sub povara greutăţii, de pragul uşii, întreg maldărul de hârtii risipindu-se în dezordine pe jos. După o oră de strâns şi aşezat în ordine, anunţă întreg satul să vină la întâlnire că are de comunicat lucruri importante pentru societate. În zece minute oamenii erau strânşi laolaltă, lăsându-şi baltă treburile începute de cu dimineaţă. Copiii, care nu aveau dreptul să participe la întrunirile satului, şi bătrânii imobilizaţi la pat rămaseră pe străzi sau în case.

După ce îşi drese glasul şi aşteptă să se facă linişte, Emcaterina începu:
- Cu bucurie vă anunţ că de azi comunitatea noastră se poate mândri cu faptul că a dat ţării un poet. În ultimele trei luni am compus zeci de poeme minunate pe care vreau să le duc la o editură în Bucureşti pentru a fi publicate. Chinurile creaţiei îmi vor fi răsplătite de apariţia cărţii mele, intitulată cum altfel decât "Poeme din Petrícica". Astfel, numele satului nostru va rămâne în istorie, nu doar în cea literară, a acestui popor de traco-geto-daco-romani. În premieră, vă voi recita unul din poeme, pe celelalte urmând a le citi chiar voi atunci când cartea va apărea, sper că nu peste multă vreme.

Petrícica

Marea cântând lin lângă casă
Pescăruşii dansând pe înaltul văzduhului
Nisipul foşnind sub paşii mei obosiţi
Şi colina înaltă străjuind orizontul
Acesta este satul meu
Mărit fiind în toate cele
De oamenii lui minunaţi
Petrícienii.
Te iubesc, Petrícica
Aşa cum îmi iubesc mama.

Urmă o pauză densă, timp în care oamenii aşteptară urmarea, care nu avea să vină. Unele femei păreau deja ameţite de frumuseţea cuvintelor folosite, altele începură să vocifereze că nu se auziseră rimele şi ce poezie e aia fără rimă, bărbaţii nu avură nimic de spus pentru că ei oricum nu se pricepeau iar Despia ajunse, cu voce tare, la concluzia că şi ea putea să scrie versuri din acelea, că nu e mare lucru să vorbeşti despre cerul şi marea şi nisipul satului, însă Emcaterina sări imediat cu gura:
- Tu să scrii poeme după ce te-oi duce zece ani la şcoală, până atunci nu poţi să creezi nimic pentru că nu ai cum. Şi mă îndoiesc că ai priceput despre e vorba în poezie, după care, de nervi, o îmbrânci, astfel că Despia se dezechilibră şi pică de pe scaun, după care se ridică şi-i trase o palmă Emcaterinei cea cu zece kg în plus şi o mai trase apoi şi de păr. Din greşeală, fata nimeri şi în Frosina care tocmai alăpta, motiv pentru care femeia se ridică uitând de prunc şi năvalnic îi izbi una drept în moalele capului, clip în care Emcaterina se prăbuşi peste Maria Perdita care în cădere se lovi tare la mâne dreaptă.

Peste cinci minute cârciuma "La cocoşul galic" se transformă în câmp de luptă şi foile cu poeziile Emcaterinei fură rapid împrăştiate peste tot, apoi călcate în picioare, în cele din urmă, rupte. Când bătaia se potoli, deja se înserase. În asfinţitul fierbinte, Emcaterina ieşi din cârciumă cu cele 10 kg în plus ale sale şi cu visul de a duce Petrícica în istoria literaturii zdrobit, jurându-se să nu mai citească în veci consătenilor inculţi nici una dintre creaţiile sale.