Un titlu ar face zgomot

Mai întâi e linişte. O linişte simplă, curată. O linişte frumoasă, liniştea unei gimnaste în aer. Apoi liniştea se încarcă. Se umple încet cu dorinţă, cu aşteptări. Încă nu se formează cuvinte. În spaţiul dintre voi aerul se dă la o parte. Gimnasta este în plin triplu şurub. Şi poţi doar să priveşti. Şi totuşi încă nu priveşti cu ochii. Şi gimnasta e aproape de aterizare şi liniştea se agită. Undeva poţi auzi o tobă. Liniştea nu e întreruptă. Aerul dintre ochii voştri aşteaptă. Există o secundă atât de fragilă. Se simte momentul când balerina atinge pământul de sub ea. Liniştea e încordată. Comparaţiile nu mai au vreo importanţă. Dacă una dintre perechile de ochi n-o mai priveşte pe cealaltă, atunci sunete de oase rupându-se vor izbi liniştea. Liniştea aşteaptă, aerul aşteaptă, firele de praf eliberează drumul dintre deget şi coardă.

Acum liniştea vibrează. Liniştea ta e liniştea ei. Încă nu o priveşti cu ochii. Liniştea are prea puţin timp să simtă vibraţia. Liniştea dispreţuieşte necesitatea cuvintelor. Liniştea e zbuciumată. Liniştea e o colivie cu 47 de păsări diferite. Niciuna nu scoate vreun sunet. Totuşi, trebuie să spună cineva ceva. Liniştea se teme. Parcă nici măcar una dintre păsări nu merită să vorbească. Vibraţiile tobei se simt în alama coliviei. Păsările simt nevoia să vorbească, nu mai pot fi reduse la tăcere. Îi dai drumul uneia. În zborul ei liniştea se răzvrăteşte. Ultimele litere din "Bună, ce faci?" nu se sincronizează cu aerul din plămâni. Liniştea i-a pus piedică cuvântului care a căzut ca un copil mic în nisip. Liniştea e interminabilă. Ea râde. Liniştea se miră.

Acum se dansează. De multe ori e o fugă. Liniştea ta se joacă cu liniştea ei. O bună bucată de timp sunteţi din nou nişte puşti. Sunteţi preocupaţi numai cu joculeţe. Puştii au obosit. Liniştea ascultă. Zile în şir cuvintele nu ating liniştea. Ascunzi uneori fereastra prin care se poate vedea o frântură din camera cu tot ce deţii pe lume. Vrea să intre. Liniştea se teme. Deschizi uşa şi o priveşti cum intră. Se uită în jur. Liniştea vrea să o roage să nu strice nimic. Liniştea se teme că nu o să-i placă ce ai adunat tu acolo. Ai vrea să-i explici că unele lucruri doar au apărut. Începe să atingă obiectele, să încerce să le mute. Reuşeşte să le mute. Liniştea respiră greu. A văzut toată camera ta micuţă, neînsemnată şi fragilă. Te priveşte, îţi spune că îi place aici. O inviţi să stea o perioadă.

Într-o zi liniştea capătă o formă. Liniştea e exactă. O poţi vedea în sfârşit şi cu ochii. Devine exactă. O cheamă ca pe bunica ei, are părul şaten, ochi albaştrii, transpiră, plânge, nu ştie să facă decât omletă cu şuncă şi caşcaval şi în cele din urmă îţi este cunoscută toată liniştea ei. Liniştea ei nu e perfectă. Liniştea ei se zgârie puţin la colţuri, dar liniştea ta era şi ea zgâriată. Totuşi liniştea ta nu e deranjată de liniştea ei. Liniştea ei se lipeşte de liniştea ta. Începeţi să aveţi aceleaşi zgârieturi. Liniştea voastră.

A trecut nişte timp. Ceva începe să dezlipească liniştea voastră. Liniştea ta dă vina pe liniştea ei. Liniştea ei dă vina pe liniştea ta. Liniştea ta e dezamăgită. Nu ştii ce face liniştea ta să fugă de liniştea ei. Liniştea ta aruncă pietre în liniştea ei. Pentru o secundă liniştea ei e distrusă. Sunetul distrugerii liniştii ei rupe şi liniştea ta. Liniştea voastră a fost ruptă pentru două secunde. Îi spui că nu vrei să o răneşti, dar ea ştie asta deja. Liniştea voastră e preocupată. Liniştea voastră se ascunde de sunete.

Nu mai contează cât timp a trecut. Liniştea ta protejează liniştea ei prin absenţă. O vezi mai rar. Crezi că dacă rupeţi legătura va fi mai bine. Nu mai ştii nimic de ea. Liniştea ei e o amintire. În camera ta uşa a rămas deschisă. A lăsat dezordine. Te apuci să faci ordine. Poate se va întoarce. Liniştea doare. Liniştea doare extrem de tare. O vezi după câteva săptămâni. S-a schimbat. Nu mai ştii dacă mai există liniştea ei. Mii de păsări vor să-şi ia zborul din colivie. Fiecare pasăre cu o dorinţă şi o amintire. Închizi colivia. Omori păsările. Ea pleacă. Liniştea ta se descompune. Încerci s-o lipeşti la loc. Liniştea e fluidă. E ultima gură de vin din al 14-lea pahar pe seara aia. Liniştea urlă. Urlă şi nu e zgomot. Încă nu e zgomot. Liniştea mai trăieşte doar pe amintiri. Camera ta mai are urme din liniştea ei. Le cureţi ca pe praf. Dispar făcând mici zgomote.

Liniştea ta s-a dus. Acum e zgomot. Acum e doar zgomot.

Aşa am iubit eu.