Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Proză scurtă  Sageata  Cântece simple

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Potârnichi


Alexandru Ivănoiu

16.03.2018
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Există un băiat care pleacă şi nu pleacă niciodată în acelaşi timp. Băiatul mereu pleacă pentru că simte că nu acolo trebuie să fie. Ce naiv e băiatul, spun toţi, îşi face culcuşuri în toţi oamenii şi duce o viaţă hotelieră. Ce amuzant e băiatul, spun toţi, se crede mai pasăre ca toate cele care zboară din loc în loc. Băiatul caută neîncetat acel acolo unde trebuie să fie. "E un drum de-o viaţă" îşi spune el. O viaţă de ce, ne întrebăm noi, toţi ceilalţi? O viaţă de câine ar spune unii, dar el nu e de acord. "O viaţă de potârniche" spune el fără să ştie exact cum arată una.

Băiatul care pleacă o face încet, să nu facă prea mult deranj. Când se ridică din culcuşuri o face încet, nu vrea să facă pe nimeni să creadă că pleacă de tot. Ce credul e băiatul, nu-şi dă seama că reuşeşte contrariul. Vrea să aibă mereu culcuşurile disponibile. Vrea să aibă culcuşul lui special în fiecare om şi se întristează când peste culcuşul lui se construiesc altele. Băiatul vrea să aibă unde să se întoarcă după ce n-a ajuns nici astăzi acolo. Ce nevinovat pare băiatul, aşa tot ajunge fără culcuş, fără acasă.

Acest băiat nu a avut niciodată un acasă. Mereu a plecat. Are momente scurte, cât o unghie de pasăre, când simte că e acasă. "Acolo e acasă?" se întreabă mereu băiatul. Ce ghinionist e, nu ştie că nici noi nu ştim ce e acolo. El să ne spună, el pleacă zilnic să caute.

De ce caută el acolo? Ce e acolo? De ce nu crede că poate a fost acolo şi nu şi-a dat seama? De ce nu are încredere în culcuşuri? Ce obosit e băiatul, are atâtea întrebări pe care nu are curaj să le pună cu voce tare. Ce trist e băiatul, se uită la unii oameni şi se minunează că parcă ei au fost acolo. Ce amuzant e băiatul, de ar putea să vadă că şi oamenii se minunează crezând că el e acolo.

Băiatul nu a vrut să întristeze pe nimeni cu plecările lui, doar credea că trebuia să fie altundeva. El spune mereu că atunci când a stat, a căutat să fie cel mai liniştit musafir. A căutat să lase mai frumos în urma lui. Ce bine intenţionat e băiatul, de ar vedea că uneori a făcut contrariul.

Băiatul a greşit. A greşit de foarte multe ori. Ce amuzant a băiatul, nu ştie că a greşit de mai puţine ori decât crede. Băiatul nu este nici astăzi acolo. Dorinţa de a fi acolo s-a mai liniştit. O să plece cât e nevoie şi o să se întoarcă atunci când e nevoie. "Cumva ajung eu acolo, dar până atunci sunt aici".

Noi râdem superior de băiat. Noi îi vedem greşelile, noi îi urmărim parcursul. Noi, sedentari fiind, ne speriem de viaţa asta hotelieră. Dar şi noi ştim cum ştie şi el că după mii de culcuşuri băiatul a călătorit. Ştim că uneori nu mai poţi să fii pasager. Ce amuzanţi suntem, credem că noi nu plecăm aşa des. Ce trişti suntem, nici noi cu credem că suntem acolo. Ce obosiţi suntem, nu reuşim nici măcar să fim aici. Ce puternici suntem, noi suntem mereu altfel. Ce frumoşi suntem când stăm în culcuşul nostru la graniţa dintre aici şi acolo, dintre altfel şi la fel, şi tot vrem să plecăm.

(ilustraţie: Elena Smîntînă)
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer