Nu-şi prea vorbesc. Nu de alta, dar când vine sfârşitul lumii, oamenii conversează doar dacă este absolută nevoie, poate doar dacă sunt suficient de speriaţi. Cei doi domni nu se gândesc la cei disperaţi, nu se gândesc la câţi oameni se sinucid, la câţi oameni se trădează. Se gândesc la ce pot face în acel supermarket. Sunt nişte probleme ceva mai simple, ceva mai apropiate de ei. Primul domn se simte ca un copil. Cel de-al doilea ca un bătrân. Primul are sentimentul că poate face orice, că poate gusta din tot, poate să facă cele mai multe mâncăruri, poate fuma cele mai diverse ţigări. Al doilea se gândeşte că nu vrea mare lucru. Acum îi e poftă să mănânce nişte cereale cu lapte, problema principală rămânând cum încălzeşte laptele. Nu de alta, dar când vine sfârşitul lumii e mai bine să nu faci toate problemele să aibă aceeaşi importanţă.
- Mâncăm ultima noastră masă? Spune primul domn.
- Mâncăm. Spune al doilea domn.
Primul domn adună să-i gătească ceva celui de-al doilea. Al doilea desface 11 role de hârtie igienică peste casele de marcat. Sub hârtia igienică pune baxuri de bere să facă o masă mare şi lungă. Primul domn ia câte un fel de caşcaval din toate soiurile şi de la toate firmele. În loc să folosească farfurii de plastic rupe uşa de sticlă a unui frigider pe post de platou. Al doilea umflă baloane şi aruncă pe jos cereale colorate. Primul adună mai multe brichete şi le apasă simultan ca să fiarbă apă. Renunţă rapid la ideea de a face paste. Al doilea face câte o gaură în fiecare sticlă de apă de pe ultimul etaj. Regretă destul de repede gândindu-se că poate multe alimente de vor strica. Râde singur şi îşi aminteşte că sfârşitul lumii e în două ore.
Nu-i interesează cum se sfârşeşte lumea. Nu mai au cum să ajungă la cei apropiaţi. Nu mai au cum să dea de ei să le spună ceva. În fond ce ar mai fi de spus? După ce se aşază la masă încep totuşi să-şi imagineze. Oare oamenii se adună în marile pieţe ale oraşelor? Oare stau în casele lor sub pătură speriaţi? Oare caută să uite că vine sfârşitul lumii? Oare se îndreaptă câtre biserici? Oare ce fac? Renunţă să-şi răspundă. Cei doi domn mănâncă.
Primul domn plânge, nu de alta, dar când vine sfârşitul lumii ai câteva motive bune să plângi. Al doilea domn nu încearcă să îl calmeze. Ştie că nu ar avea cum, ştie că nu ar avea de ce. După un timp plânge şi el. Amândoi plâng încet. Nu sunt speriaţi, nu sunt dezamăgiţi sau nervoşi, sunt doar trişti. Sunt doar foarte, foarte trişti. Al doilea domn rupe hârtie igienică din masa improvizată şi îşi şterge nasul. Cei doi domni nu au fost prieteni niciodată. Cei doi domni nu sunt prieteni nici măcar acum. Nu au decis că ar fi, altcineva poate ar spune că sunt. Dar ei nu au timp de asta. Nu de alta, dar când vine sfârşitul lumii nu mai stai să te gândeşti cine îţi e prieten şi cine nu. Al doilea domn îşi pune cereale cu lapte în timp ce primul domn fuge prin magazin. Fiecare aşteaptă în felul lui.
Obosesc şi după un timp se privesc. Decid fără să vorbească să se bucure cât mai repede de supermarket. Încep să se plimbe nervos prin magazin. Nu ştiu cât timp le-a mai rămas. În cele din urmă primul domn iese afară, în parcare. Al doilea domn, pe rând, bea, fumează, urlă, plânge, mănâncă îngheţată. După un timp iese şi el. Nu ştiu cât e ceasul. Râd amândoi. Primul râde că al doilea a cam exagerat. Al doilea râde că s-a plictisit. După ce trece nişte timp încep să vorbească. Mănâncă cereale din buzunarul de la palton a celui de-al doilea domn şi vorbesc. În sfârşit vorbesc. În sfârşit şi-au dat seama. Cu 20 de minute înainte de sfârşitul lumii doi domni stau în parcarea unui supermarket şi vorbesc. Nu de alta, dar când vine sfârşitul lumii ai o libertate ciudată să spui tot ce-ţi trece prin cap.
(ilustraţie: Elena Smîntînă)