Şi a fost şi Londra...

Aproape uitasem! Din septembrie 2015, de când am început să scriu această rubrică, veselă, ironică, - aşa o vedem - am plonjat de fapt într-un oribil şablon, înspăimântătorul şablon impus Europei zguduită periodic de o nouă tragedie: ne revenim câteva săptămâni, apuc să scriu despre iubire sau publicitate sau cine ştie ce dar într-o zi deschid vreun loc cu ştiri şi totul sare în aer, la propriu şi la figurat, durerea şi revolta mă cuprind ca şi când aceasta ar fi starea noastră obişnuită, un nou atentat! Şi de data asta nu oriunde ci chiar lângă parlamentul Regatului Unit şi la 15 minute de regină. Mă uit la CNN unde un analist spune că mijloacele atentatorilor (încă nu se ştie dacă a fost un atentat revendicat de vreo organizaţie sau o acţiune individuală) sunt mai puţin sofisticate, nu se mai organizează cu explozii şi bombe ci au trecut la lucruri mai simple, dar nu mai puţin înspăimântătoare. E un semn poate că ISIS slăbeşte, dar paradoxal, deşi pierde teren pe câmpul de bătaie, în Europa continuă teroarea şi noile metode sunt la fel de distrugătoare. Oricum ce importanţă mai are acum cum se realizează tehnic atentatul atunci când, printr-un mijloc sau altul, unii dintre noi, londonezi sau turişti, nu se mai întorc în seara asta acasă. Am fost Charlie, Paris, Bruxelles, Nisa, Istanbul, acum suntem Londra; câte oraşe sau locuri mai trebuie să fim înainte ca acest flagel să înceteze? E o întrebare retorică dar altele două, deloc retorice, nu-mi dau pace de câte ori se repetă nenorocirea asta.

Atentatorii, aproape fără excepţie, sunt tineri care au crescut aici, în Europa, şi tot aici, în Europa, s-au radicalizat. Chiar locul în care au venit familiile lor ca să scape de sărăcie sau tiranie, locul în care s-au refugiat în speranţa unei vieţi normale, fără războaie, fără confruntări, mulţi gândindu-se la copiii lor şi la o soartă mai bună. Iar copiii lor sunt cei care atentează azi la valorile spre care au venit părinţii lor. Ce s-a întâmplat? Se dă vina pe educaţia pe care o primesc în şcoli, pe ineficienţa ei dar un tânăr e format de o familie în primul rând, familiile care, deşi trăiesc în Europa, nu aderă la valorile europene. Dar staţi, citesc că în Franţa, de exemplu, mamele francezilor get beget, radicalizaţi s-au organizat într-un asociaţie care să sensibilizeze şi să informeze opinia publică despre pericolul radicalizării. Pericol real, se pare că mijloacele de spălare de creiere sunt perfect puse la punct, nu ceva făcut după ureche ci un plan îndelung învăţat şi exersat. Aşa că întrebarea mea este ce e de făcut înainte ca detaşamente de tineri bine organizaţi şi radicalizaţi să mărşăluiască printr-un Berlin generalizat la o Europă? Exagerez? Poate, dar prefer să exagerez în frică decât în nepăsare. Citeam acum câteva zile un excelent studiu despre genocid, cele 8 stagii ale genocidului (Gregory H. Stanton, Preşedinte Genocide Watch, http://www.genocidewatch.org/genocide/8stagesofgenocide.html) şi am senzaţia cruntă că suntem în primele faze. Cred că e timpul să vedem ce citesc copiii noştri, pe unde umblă în vacanţe, care le sunt prietenii, se pare că la acele griji clasice: să nu facă sida şi să nu se drogheze este necesar să adăugăm una şi mai mare, să nu se radicalizeze. Nu ştiu cum se poate face educaţia asta dar dacă nu ne organizăm şi noi urgent viitorul poate fi destul de sumbru.

Şi apoi mai am una (întrebare), ISIS luptă pe un teritoriu bine cunoscut şi nu foarte întins, urmărit din satelit centimetru de centimetru. Ştiţi ce au făcut ruşii cu ucrainenii între 1932 şi 1933? Blocadă! În Holodomor au murit de foame între 7 şi 10 milioane de oameni. Pentru că ruşii se ştiu la teroare, au metode, sunt organizaţi, nu m-ar mira ca metodele ISIS să fie copiate din cele ale lui lenin, stalin & co.

Nu spun să se facă blocadă de mâncare, nici vorbă, ci de arme. Sunt naivă, nu? Sigur că sunt naivă, conturile ISIS sunt bine merci în marea Elveţie şi mai micile Cayman Islands, iar cei care dau armele conduc de fapt lumea, varsă lacrimi false azi la Londra şi mâine mai pleacă un transport de arme spre ISIS.

Asta e lumea în care trăim. Nu e mai rea decât cea dinainte (să ne amintim: spaniolii în Sud America, Napoleon, un continent întreg făcut sclav de marea naţiune americană, Stalin, Hitler, comunismul în Europa de Est) dar nici mai bună, nu e.

Sigur, ar depinde şi de noi să o facem mai bună dar nu ştim cum să procedăm. Aşa că sperăm că vor veni alţii care să...