Cu buzunarele pline

Acolo pe străzi între case
eram întins ascultam
cum pământul îşi umflă plămânii şi
parcă cerul se făcea şi mai mare
poate că e mai bine
să fii uneori albastru dar stăteam
aşezat peste umbră auzeam
în apropiere paşi îndepărtându-se
dincolo de străzi printre case

Pe lângă mal dereticau nişte unii
zăceam departe de ei
mână de mână căzuţi din dragoste în iarbă ziceam ceva
şi mă făceam că plouă atât de frumos că
eram deja uzi să nu pleci nu vreau
să-mi tuşească iar oasele şi broaştele
umflate de râs urcau
spre cer ca nişte lampioane din brusturi şi
cei din zare se duceau duceau duşi
n-am să mai plec niciodată de-aici să le spui
să mă îngroape sub iarbă într-o zi la amiază
şi tu să te întorci o dată
de două ori pe an să pui urechea peste furnici
să-mi asculţi oasele tuşind să spui în gând:
Tutunul, tutunul ăla oribil.

Mama venea cu buzunarele pline de şoareci
ni aşeza veselă în farfurie şi noi
rodeam la ei fericiţi molfăiam cozile
scuipam smocuri de blană pe jos atunci
primeam câte o palmă după ceafă ţipam
că ce-am făcut
ni se spunea că ştim foarte bine
ceream
iertare primeam
şoareci.

Îţi promiteam că te voi duce era seară
şi mă juram că te voi duce
acolo unde se duc trenurile vechi
unde se termină lumea şi calea ferată
pe buza unei prăpăstii numai margini
să mâncăm piersici de vii
să legăm lanţuri şi alte lucruri obişnuite
dar se făcuse mult prea târziu vorbeam
singur în iarba cosită
priveam înapoi printre dinţi.

(în perioada 15 iulie 2017 - 15 august 2017, curatorul acestei rubrici este poeta Ilinca Bernea)