Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Poezie  Sageata  Poezia săptămânii

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Despre Dorian Gray... numai de bine


Sînziana Costache

08.10.2004
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică

Motto: Femeie, tu...


... e atunci când afli că dorian există şi mergi să îl
vezi, să îl admiri şi să îl huleşti, să îl sfâşii
pentru ca la final să pleci îndurerat, dar fericit că
ai reuşit să îţi întinzi propriul dorian pe pâine, în
loc să îl laşi să fie întreg, aşa cum era la început, între filele cărţii

e atunci când îţi dai seama că fiecare îl va vedea
doar pe dorian al său, când îţi dai seama că de fapt
acel Unu, ACEL Dorian nu ne face decât să ne întoarcem
privirile spre noi, spre ce e în noi

e atunci când toată lumea crede că a venit să îl vadă
pe Unul, pe ACELA, când de fapt fiecare a venit la
întâlnirea cu el însuşi

e atunci când Dorian începe să fie şi asta e
incredibil de dureros, pentru că lumea se umflă ca o
mare bubă cu dans si plânset şi plesneşte în vocea lui
dorian, mută

e atunci când dorian e prea mult şi-ţi vine să-l
apuci de guler şi să-l târăşti în oglindă, să-l agăţi
şi să-l faci al tău, să îl spânzuri şi să îi sufli pe
deasupra sănătate, pentru că el e mult prea bolnav

şi mai e

atunci când el nu poate fi al nimănui, fiindcă el are
întreaga lume atârnată de călcâi şi se târăşte cu ea,
atât de feminin
atât de ireal
atât de delicat
atât de oribil, de sfâşietor, atât de nemernic

cu dorian în braţe ţi se face dor pentru că el e
felul acela de neom pe care nu îl poţi avea niciodată
cu adevărat
nici bărbat, nici femeie
nici copil, nici bătrân
în nici un caz Dorian al oricărui timp al lumii
acesteia
nu va fi un supus
ci mereu un vrăjmaş de care te rogi să te înfrângă
pentru a avea parte de cucuta pe care ţi-o întinde pe
limbă cu infinită delicateţe,
acela cu care limbajul love-hate devine pentru prima
oară relevant, pentru că you love to hate him and hate
to love him
ca pe nimeni altul/alta

... şi e şi mai trist atunci când îl cerşeşti, când te
arunci deasupra lui şi el te pierde şi te arunci din
nou şi vă desparte o respiraţie, un punct, şi el dă
ceasul înainte şi între voi se sfârşeşte prea devreme,
cu el plecând şi tu dansând moartă...

dar cel mai trist e când te afli fix pe acea
sârmă, acea singură clipă subţire ce desparte lumea
celor ce văd actori pe scenă de lumea celor ce joacă
şi-ţi dai seama că aceea din urmă nu e artă, că de
fapt e o artă (inutilă, de la Oscar Wilde citire) să
priveşti şi să plângi, să-ţi fie frică, aşa cum îţi e
ţie acum, pe sârmă

e infinit de trist să vezi că în adevărata viaţă,
trăită cu imens de multă patimă, în beţie de la minus
infinit la plus infinit nu se zâmbeşte nici măcar o
dată, nu zâmbeşte decât EA, si atunci dorian
multiplică respiraţiile ce îi despart si o târăşte de
călcâi ca pe o piatră, dimpreună cu restul lumii deja
supusă

greşeala ei, vă întrebaţi? Ea nu a greşit.

cine a greşit, atunci?
sunt trei ce poartă blestemul: cel ce a scris, cel ce
a pictat şi cel ce, genial, repetă această tragedie
zilnic, neştiind că pe scânduri el devine al treilea
suveran peste fiinţa care în final nu îi va mai da
ascultare
adevăratul răsculat este dorian şi adevăraţii
pedepsiţi sunt creatorii lui

m-am înşelat. dorian e de la un capăt la celălalt femeie.

şi orbita lui e lesbos de la un capăt la celălalt.
nu ne rămâne decât să cântăm.
dansul e al altcuiva. şi el nu se opreşte nici măcar
atunci când muzica nu se mai aude.
"Dooooooriiiiiaaaaaaaaannnn!
Doooooooooooooooooorrrrrriiiiiannnnnnnn!Doooooorrrrrrrrrrrrriiiaaaan! Unde
eşti, dragul meu prieten?"

Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer