Nu vreau nici să sporesc, nici să strivesc corola de minuni a locului. Nu sunt nici competent, nici împătimit. Recunosc că e un loc unde se poate învăţa temeinic despre munca meşterilor constructori, constituiţi în ghilde şi loji (puteţi vedea semnele, ideogramele de felul celei pe care o avea şi Horea al nostru, dulgher de biserici în Ardeal): sunt păstrate şi porţiuni neterminate din decoraţie, dar şi desene făcute ca model de, probabil, şeful echipei, undeva la subsol, pe care cioplitorii să le ia drept model în propriile ciopliri. Există o coloană a ucenicului, în spirală, precum şi una cu decoraţie verticală, zisă a maestrului. De asemenea, sunt lucruri pe jumătate spuse, precum foarte vag schiţata faţă a lui Robert (the) Bruce, stinsă aproape în decoraţia unui capitel din stânga, la altar, precum şi, în dreapta acestuia, o arcadă decorată cu, probabil, ştiuleţi de porumb, ca dovadă că scoţienii, sau, oricum, vikingii, vor fi ajuns în Lumea Nouă înaintea lui Columb. Locul e foarte vizitat, cozile la intrare sunt interminabile, locul, aparţinând familiei Sinclair, se auto-întreţine foarte bine. Fireşte, la ieşire poţi să îţi iei Codul Lui Da Vinci, dar şi volumele pe care, se spune, acesta se... sprijină (fără a le invoca); orice însemn masonic vei dori, ba chiar şi bere şi whisky îmbuteliate sub egida capelei.
Las, iarăşi, fotografiile să vorbească mai lămurit decât aş putea-o face eu.
