27.
După neplăcuta păţanie cu codoşul şi tîrfa bolnavă de sfrenţie, lui Filimon îi veni un gînd înţelept. N-avea rost să-l caute pe Saramandru pe uliţe, prin hanuri, prin cîrciumi sau în locurile pline de lume, trebuia să pătrundă în vizuinele desfrînării, acolo unde acesta se molipsise de tot răul trupesc.
În fiecare oraş mare, unde practicantele amorului plătit se-nmulţesc pe zi ce trece, există un ins puternic care diriguie şi vămuieşte toate confreriile: a amărîtelor care aţin calea trecătorilor pe uliţe, a tîrfelor din hanuri, a curvuliţelor din Obor ce-şi vînd trupul cu ora şi a ibovnicelor de ocazie care-şi fac cuib, răsfăţîndu-se în casa celui care plăteşte mai bine. În Istanbul, marele eunuc alb se grijea de viaţa cadînelor albe din harem, în vreme ce marele eunuc negru era hadîmbul care vîra în patul sultanului numai sclavele de culoarea abanosului. În Bucureşti, maimarele codoşilor şi stăpînul curvelor nu-i nici alb nici negru, poate oleacă smolit, şi era cunoscut sub porecla de Fanache Cotoşmanul. Cel care vroia să-i dănţuie din buric o baiaderă oacheşă din ţigănie, plătea cinci firfirici şi-o avea pentru un ceas. Dacă muşteriul avea obraz subţire scotea din pungă cincizeci de groşi putea să se bucure de farmecele unei "fete" o noapte întreagă. Fireşte că nimănui nu-i păsa de aceste nenorocite cînd erau bătute, umilite sau se îmbolnăveau de boli lumeşti, fiindcă se găseau deîndată altele, mai tinere, să le ia locul.
Pentru bani mulţi Fanache se lega să-ţi aducă în aşternut şi pe regina din Saaba sau pe marchiza de Pompadour şi se zvonea că nici beizadelele şi fanţii spilcuiţi cu apucături apusene nu se sfiau să apeleze la serviciile lui. Locul în care acesta îşi făcea veacul era o casă mare, dar cam dărăpănată, cu două caturi şi o faţadă boltită din mahalaua Sărindarului, lîngă biserica "Adormirii Maicii Domnului" cel de-al patruzecilea lăcaş de închinăciune (saránta ekklisía, de unde şi numele mahalalei) ridicat de Matei Basarab la 1652 pe locul unei ctitorii mai vechi, din lemn, a banului Mihalcea din neamul Cocorăştilor. În timp ce în templul lui Dumnezeu se alungau dracii, se vindecau ologii şi se tămăduiau rănile sufletului, alăturea în capiştea păcatului se ridicau osanale Venerei, se plănuiau destrăbălările şi se negustoreau nurii, ca orice marfă din iarmaroc.
Într-o duminică, Filimon îmbrăcă o cămaşă albă din pînză de Olanda, bine scrobită şi un surtuc nou din postav negru cu bumbi de argint, o pereche de nădragi din nanchin sur şi se duse în Sărindar. Astfel înţolit şi ferchezuit putea trece drept un angrosist sudit de grîne sau unul din vătăşeii vorniciei care începuseră a se îmbrăca nemţeşte. Găsi casa şi bătu tare în poarta din blăni de stejar pînă cînd se deschise o ferestruică îngustă, zăbrelită şi o voce ursuză îl întrebă:
- Ce vrei, bre, de ce baţi?
- Vreau să-l văd pe kir Fanachis!
- Nu-i acasă, vino mai pe seară! îi răspunse cel aflat dincolo de zăbrele şi închise ferestruica.
Preumblîndu-se pe uliţe i se făcu foame, mai ales că la o sută de paşi depărtare nasul său prinse o aromă îmbietoare de carne friptă. Se îndreptă într-acolo şi intră, pe sub o boltă acoperită de viţă într-o săliţă cu tavanul jos şi pereţii afumaţi. În cîrciumă se aflau puţini muşterii, iar hangiul îi aduse repede un taler cu momiţe de viţel, pastramă de oaie perpelită pe cărbuni şi o bărdacă cu vin nou de Drăgăşani. Mîncă cu poftă, iar cînd ridică pocalul să-şi stîmpere setea, de la o masă aflată în colţ auzi o voce zicînd:
- Sănătate, cuconaşule, să trăieşti în belşug!
Se întoarse şi văzu un bărbat nu prea înalt, dar lat în spete, îmbrăcat într-o dulamă jerpelită şi peticită, cu obrazul acoperit de o barbă deasă şi roşcată. Mirosea a slin şi a sărăcie, nimic aparte faţă de restul nevoiaşilor din birt, dar glasul străinului i se păru binecunoscut.
- Căpitane Anghel, bîigui el uimit, dumneata, aici?
Gealantaru se ridică rîzînd şi veni la masa lui:
- Îţi merg bine treburile, spiţerule, nu credeam să te găsesc aşa de-nstărit!
Filimon ridică din umeri:
- Mă descurc, binişor... prepar leacuri şi le vînd cui pot!
- Fac rămăşag că vinzi şi oamenilor cu stare!
- Cînd şi cum se nimereşte... c-aşa m-a învăţat meşterul meu, ştiinţa vindecării e spre folosul oricui, bogat sau sărac, deopotrivă!
Lotrul dădu la o parte pulpana dulamei şi-şi prelinse mîna pe plăsele cuţitului înfipt în chimir.
- Atunci nu ţi-ar fi peste mînă, conaşule, să-mi împrumuţi vreo cinci sute de groşi, că doar şi eu ţi-am fost meşter, în meşteşugul haiduciei! rînji el.
Îi dădu banii cu inima împăcată, nu fiindcă s-ar fi temut că-i taie beregata, ci fiindcă se simţea vinovat că se purtase ca un laş şi dăduse bir cu fugiţii. Gătîndu-se vinul din oală se ridicară dar, înainte de a pleca, ochii lui Gealantaru se înrourară şi-l descusu:
- Da' pe Eufrosina mea ai mai văzut-o?
- Nu, de cînd am plecat de la Cerdacul lui Bratu, n-am mai văzut-o! minţi Filimon.
Se întoarse la casa lui Fanache şi de data asta îi întinse cerberului de la poartă o monedă de argint. Acesta îi deschise şi-l pofti pe un coridor lung, îngust şi întunecat care mirosea tare a sudoare omenească. Ajunse în dreptul unei uşi deschise în pragul căreia sătea un bărbat cam la cincizeci de ani, scund, pîntecos şi smolit la obraz, îmbrăcat într-un anteriu din brocart ţesut cu aur. Îşi dădu seama de îndată cine era, fiindcă puţea greţos a sămînţă bărbătească.
- Hai, intră, jupîne, nu te sfii! spuse smolitul.
Odaia în care intră era mare, luminoasă şi mobilată cu sofale, perne mari de catifea şi covoare turceşti. Peste tot ardeau sfeşnice cu multe braţe, iar pe pereţi erau atîrnate cadre înfăţişînd femei goale aflate în cele mai neruşinate ipostaze.
- Caut un bărbat, unul tînăr şi filfizon! începu Filimon.
Celălalt rîse cu poftă de răsună toată odaia:
- Aici nu găseşti decît muieri de toate felurile, cu cei care pică-n păcatul sodomiei nu mă-ncurc!
- Nu, nu m-ai înţeles... e un tovarăş de-al meu şi-l caut fiindcă are o datorie la mine... vreo cinci mii de piaştri cu care a plecat fără să-mi dea socoteală!
Cînd auzi de bani, ochii codoşului sclipiră de curiozitate şi îi făcu semn să se aşeze. Filimon îl descrise în amănunt pe Saramandru, adăugînd la urmă:
- Era tare nesocotit şi cheltuitor, îi plăcea să petreacă şi să se desfete cu curvele... numele său e Ianis Saramandru şi pe vremuri stătea pe uliţa marchitanilor... îl ştii?
Fanache bătu din palme şi strigă:
- Manolache, vino oleacă încoa'!
Uşa se deschise şi intră un bătrînel gîrbovit, cu privirea şireată. Stăpînul stabilimentului îi şopti ceva la ureche, se sfătuindu-se fără prea multe vorbe, apoi se întoarse spre musafir:
- Nu, nu-l ştiu, n-a fost cu niciuna din curvele mele dar, dacă-mi dai o sută de piaştri, pot să-i dau de urmă, că am oamenii mei la agie!
Bătură palma, iar cînd se ridică să plece, Fanache îi făcu cu ochiul:
- Dacă tot ai venit în casa mea, nu-ţi dă ghes inimioara să-ncerci o fată drăgăstoasă?
Filimon suspină căci, în acele clipe jinduia să iubească o singură femeie, pe Eufrosina şi scutură din cap:
- Nu, îţi mulţumesc, dar mi-e cu neputinţă!
Codoşul îi dădu acelaşi răspuns pe care i-l dăduse curva bolnavă de sfrenţie:
- Am înţeles, nu-ţi plac muierile!
Niciunul dintre ei nu ştia că Saramandru, după ce-şi făcuse mendrele prin Bucureşti se îndrepta, grăbit nevoie-mare, spre ţinuturile gorjene, taman la Polovraci, sub munte, unde trebuia să-l întîlnească pe slugerul Tudor din Vladimiri. Aşa cum fac toţi cei care pun la cale comploturi şi răzmeriţe, Ipsilanti juca la două capete. Pe de o parte îl zăpăcea pe vodă Şuţu că-i este rîvnit tronul, pe de alta, căuta să atragă în Eteria oameni destoinici, dîrji şi pricepuţi la meşteşugul armelor.
(va urma)