Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Poezie  Sageata  Poezia săptămânii

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Gesundbrunnen, Vermissbrunnen, Gedichtbrunnen


Miruna Vlada

17.11.2017
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
this service is unavailable in your area or it is restricted due to weather conditions.
(mesajul oricărui laptop ipocrit legat de serviciul de Wi-Fi, dar eu ştiu că se referă la tine)

*
mă strângea de umeri, mă zgâlţâia puternic. ţipa ceva în germană, părea că mă întreabă ce se întâmplă cu mine. îmi dădea palme şi mă întreba dacă sunt conştientă şi cum mă cheamă.
oricum nu înţelegeam exact, auzeam ca printr-un tunel.
ich spreche nicht Deutsch sau ceva de genul ăsta.
cu asta mă salvam din toate situaţiile.
când te pierzi - e simplu, spui că nu vorbeşti limba.
ştiam să-mi spun numele, dar ce rost mai avea?
se strânsese deja multă lume în jur, nu vroiam circ.
şi chiar dacă aş vorbi limba, cu ce mă ajută?
mergeam pe mijlocul străzii şi ea mă trăsese din faţa maşinilor.
semaforul era roşu. nici un şofer nu se aştepta ca cineva să sară brusc de pe trotuar, ca în jocurile pe calculator cu maşini, când tre' să eviţi obstacolele neaşteptate.
mersesem regulamentar apoi, brusc, pam! pam! în mijlocul străzii, îmi povestea femeia uşor speriată
şi ea a fugit după mine şi m-a tras deoparte - ca să fiu teafără.
domnişoară, poate aveţi nevoie de îngrijire medicală specializată.
bănuiesc că se auzeau numai claxoane, eu nu auzeam încă nimic.
unii şoferi poate au folosit claxonul ăla pentru prima dată
se ştie că nemţii nu claxonează niciodată.
asta le-o fi creat totuşi o mică emoţie. lor, ca şi pietonilor de pe trotuar, ca şi păsărilor care s-or fi speriat şi au zburat de pe o clădire pe alta.
nu, nu ştiam limba aceea.
şi nici nu vroiam să fac "un gest necugetat\". ce porcărie.
de fapt ei mă întrebau Was machen Sie? Was ist passiert? şi exact asta mă întrebam şi eu. ce se întâmplă de fapt?
dar după asta am decis o vreme să nu mai ies din casă. teafără.
dar nici în casă nu pot să stau căci pereţii ăştia sunt prea tari. uşor înclinaţi, ca semnele de punctuaţie ale oligofrenilor, dar atât de necesari, decorativi şi atroce, cum naiba să respiri printre ei?
dar nici afară dacă ies nu e bine, ich spreche nicht Deutsch e o umbrelă găurită deja
uneori încep să plâng în S-bahn la ore de vârf, e penibil,
şi apoi mai sunt şinele astea de tramvai pe care nu le pot controla
şi te trezeşti dintr-o dată în mijlocul străzii
încercând să vorbeşti limba
în toate direcţiile
fără control, fără să ştii limba
în mijlocul intersecţiei, pe roşu
sau să rămâi închis în casă şi să urmăreşti filmul deraierii de pe şine în slow-motion.
să respecţi regulile gramaticale
şi să rămâi totuşi incolor, inodor, insipid, idiot.
domnişoară, sunteţi teafără?
am luat S-bahn-ul până la staţia Gesundbrunnen
ca să fiu teafără.

dar ce, crezi că aici, încuiată în camera asta galbenă de pe Chodowiekistrasse
nu mă pot trezi brusc în mijlocul străzii? crezi că mă pot controla?
Ja, ich verstehe, aber ich kann nicht sprechen.
şinele tramvaiului trec fix pe aici, prin abdomen.
ca semnele de punctuaţie care secţionează propoziţiile, ca să dea sens. ca tu să înţelegi ce scriu aici, ce se întâmplă de fapt cu mine.
trebuie să poţi întotdeauna să te întorci înapoi din poezie.
(sunt teafără acum, cu mâinile înnodate strâns la spate, cu semnul întrebării în gură).
te salut.

(în perioada 15 august 2017 - 31 decembrie 2017, curatorul acestei rubrici este poeta Ioana Ieronim)
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer