ar trebui să ivesc şi oarece nepăsare, ceea ce numim răceală detaşare contemplaţie obiectivare sau nesimţire pînă la urmă, cînd durerea nu trece de mîzga obişnuitului. nici cea mai mică tresărire nu saltă un gînd dincolo de înregistrarea conştiincioasă pentru răfuieli postoperatorii. în camera discursului săptămînal desfaci marfa proaspătă umedă încă şi desprinzi cuvînt din cuvînt, entităţile-s elastice doar. aştepţi numai verdele să înceapă să surpe aparenţa de viaţă. "verde pur, verde pur". plouă din toate poziţiile... şi-n cafeaua dreasă cu oţet.
trecerea de la mine la el ca şi cum uneori aş scăpa de literatură, de ciordite artifacte sau gîngureli aspectoase de întins coapsele nu ştiu cui la mezat în patul public. obscenitatea romantică numai bună de dat în filme apoase despre comuniştii abjecţi şi noi cei atît de curaţi. sîngele balaurului nu are tupeul să sară pe cizma sfîntului împungător de satane. discuţii interminabile între pereţi de acvarii. cîte conştiinţe atîtea cuburi de sticlă moale. doar grimasele trec de la unul la altul şi toţi se înfurie. văzul surd şi neghiob al isteriei colective.
doar cefe cefe cefe....
ar trebui să tac şi seara cînd mă adun sub poveştile insingurate îmi pun melodii de jale să mă topesc de pustiu. vecinii se pun în balcoane înneonate sparg seminţe şi se uită la umbrele de pe pereţi. se împart spaţiul, apa caldă şi televizorul. nu se aude nimic doar privirile lor rînjite de la un etaj la altul îmi spun că sunt pe masa lor de-nverzire.
din cînd în cînd aleargă la vot în mari procesiuni funerare cu prapuri şi dinţi, largi coliere aducătoare de prevestiri norocoase, scalpuri vioaie şi zîmbete lăcuite. zgomotele cad răpuse de despărţituri din ce în ce mai mate. distingi mişcări fără sens sau greutate. îţi închipui cum ar fi fost să poţi sparge ceva undeva şi să ne scurgem unul în timpul altuia.
n-ai cerut niciodată un sărut ca şi cînd îmi e teamă.