33.
Filimon îşi petrecea mai tot timpul în odaia din spate a spiţeriei, la masa din marmură încărcată de şipuri, alambicuri şi baloane din sticlă. Îi pierise pofta de a mai distila esenţe florale şi parfumuri minunate, simţea că se apropia năpasta războiului şi a vărsării de sînge şi trecu din nou la prepararea irurilor şi poţiunilor pentru tămăduirea rănilor pricinuite de sabie sau de glonţ. Se apucă să frunzărească carneţelul pe care-l pierduse messir Balsamo şi-şi dădu seama că o parte erau incantaţii magice, dar cele mai multe erau formule de preparare a unor elixiruri. Poate că italianul nu fusese chiar un nerod şi-n boscorodelile sale se ascundea un sîmbure de adevăr. Una din note îi atrase atenţia şi, folosindu-se de dicţionarele moştenite de la Heilung, izbuti să descifreze ceea ce scria într-o latinească destul de chinuită:
"Utrum introbuint uno animalis viventem in tinnelo plenus sanguinis ranae, cor animalis cohibetur pulsant. Haec Phaenomenon similis hiberna latebra sponsione ranarum in tempis hibernalis" (Dacă introduci un animal viu într-o cuvă plină cu sînge de broască, inima acelui animal îşi încetineşte bătăile. Acest fenomen este similar cu viaţa îngheţată a broaştelor în timpul iernii)
Din curiozitate, plăti unui pierde-vară zece groşi ca să-i aducă o duzină de broaşte vii. Le despică şi le scurse tot sîngele într-un balon mare, apoi scufundă în acel balon un şoarece, avînd grijă să nu se înece. Nici vorbă ca acesta să îngheţe, de îndată ce-l scoase din baia cu sînge de broască o zbughi şi se făcu nevăzut într-o bortă. Repetă experimentul injectînd sînge de broască unui pui de găină, iar acesta rămase ţeapăn, oricît încercă să-l aducă la viaţă.
"Italianul era un aiurit, tratamentele lui sunt simple fantasmagorii, scorneli menite să ameţească naivii!" îşi zise înveselit de neizbîndă. Îşi aminti apoi că citise cum medicul lui Ludovic al XIV lea, Jean Baptiste Denis, scosese tot sîngele din corpul unui miel şi-l injectase în venele unui băiat de cincisprezece ani, bolnav de friguri, dar pacientul murise la scurt timp după tratament. De-abia chirurgul James Blundell din Edinburgh izbutise în urmă cu patru ani să vindece hemoragia gravă a unei lehuze transfuzîndu-i acesteia cinci uncii din sîngele bărbatului ei dar Filimon nu aflase de-acest tratament. Cumpără un miel de la un păcurar, îi făcu o incizie cu lanţeta şi-şi injectă cu o seringă o uncie de sînge în vene. Nasul îi fu invadat de o sumedenie de mirosuri familiare: izul de ursuc al blănii de oaie, freamătul verde al ierbii de pe păşune şi şiroirea caldă, dulceagă a laptelui din uger. După un ceas i se făcu rău şi începu să vomite fiere şi socoti că sîngele de miel este prea simplu alcătuit pentru a iriga organele unui om.
Cu toate acestea, făcu aşa cum îl învăţase maestrul său şi scrise cu amănunţime toate etapele experimentului său, adăugînd şi cîteva desene stîngace dar elocvente.
Ar fi fost peste poate să-şi închipuie că la cîteva uliţe depărtare, în hrubele bisericii sfîntul Gheorghe Nou se afla un coşciug din tablă, umplut ochi cu sînge de batracian, iar în acea sîngeroasă baie zăcea, cu pielea rece, cu ochii închişi şi bătăile inimii mult încetinite, nimeni altul decît messir Simone Balsamo. Dacă babele şi schilozii care se închinau la icoana ucigătorului de balaur, ori vreunul din parohi care slujeau în sfîntul lăcaş ar fi bănuit ce se afla sub picioarele lor ar fi fugit înspăimîntaţi de asemenea năzdrăvănie drăcească.
În noaptea ce urmă îl visă din nou pe Ianis Saramandru. Stătea pe un jeţ din catifea şi rînjea batjocoritor, fără să-i pese că din piept îi şiroiau trei pîraie de sînge. Atît de bine văzu în vis toate amănuntele, stofa scumpă de brocart din care-i erau croite veşmintele, jilţul boieresc suflat cu aur şi cu braţele sculptate în formă de acvilă, botinele din iuft roşu cu care era încălţat, musteaţa răsucită în sus, gura lăbărţată cu buze moi încît, după ce se trezi, ar fi putut crede că e aievea, nu ivit din plăsmuirile minţii. Îl căută pe codoşul Farmache dar acesta ridică neputincios din umeri:
- Oricît am iscodit, pe la agie, prin hanurile unde trag sudiţii bogaţi, prin temniţe şi prin boleşniţe, sau prin tractirele în care lucrează fetele mele, nu i-am dat de urmă, parcă ar fi intrat în pămînt!
- Dacă dai de o urmă, cît de mică, primeşti o mie de galbeni de la mine!
- Ohooo, ridică din sprîncene celălalt, cu asemenea preţ pus pe capul lui ţi-l scot şi din gaură de şarpe... acu, că-mi spuseşi să ştii că mai este un loc unde nu l-am căutat: printre oamenii Eteriei!
Filimon, care nu auzea pentru întîia oară de frăţia grecească, făcu ochii mari:
- Ce să caute acolo, că doar nu-i grec?!
Fanache izbucni în rîs şi zise:
- Nici eu nu-s popă, da-n fiecare săptămînă, în ziua de marţi, toate fetele mele mi se spovedesc spunînd tot ce-au văzut şi-au auzit în pat. Cum altfel crezi tu că aş afla o sumedenie de lucruri tainice despre tot soiul de pezevenghi şi desfîrnaţi luîndu-le urma ca un copoi? E drept, uneori dai peste un vînat sperios şi-ţi trebuie o momeală potrivită... nu vreau să mă laud dar să ştii că niciodată nu mi-a scăpat vreun bărbat care s-a culcat cu curvele mele!"
Filimon repetă în gînd spusele codoşului: "Cînd ai de-a face c-un vînat sperios îţi trebuie o momeală potrivită". Se întoarse în spiţerie şi se apucă să prepare un parfum ademenitor, potrivit pentru un fante. Amestecă într-un bol mare din sticlă, trei măsuri de ulei de scorţişoară, una de extract de nucşoară, apă de rosmarin şi de mentă, cîte-o măsură. Le încălzi uşor, mai adăugă două drame de mosc, un vîrf de lingură de lemn pisat de santal, trei boabe de smirnă şi mirosi amestecul avînd grijă ca nasul său să absoarbă cîte puţin din fiecare aromă. Picură doi-trei stropi pe pielea lui şi mirosi din nou, tare mulţumit, fiindcă din vălmăşagul de arome, fiecare parte spunea ceva: scorţişoara şi moscul făgăduiau plăceri carnale, nucşoara îl înfăţişa pe cel care s-ar fi stropit cu parfum drept un bărbat de nădejde, iar santalul şi smirna cît de plecat lui Dumnezeu era. Umplu o duzină de şipuri mari, scrise pe etichete cu litere mari "Arómatos Pallikári" (Parfumul palicarului) şi plecă cu ele spre Lipscani. Lăsă trei şipuri cu parfum hangiului de la hanul Gabroveni, două la cîrciuma mare de pe uliţa Batiştei şi trei la hanul lui Manuc. Merse apoi pe uliţa mare a Doamnei, unde se aflau negustori de stofe şi mătase şi lăsă şi acolo încă patru sticluţe. Tuturor le spuse aşa:
"Am făcut un parfum nou, potrivit pentru bărbaţi voinici, curajoşi şi doritori de plăceri. Vi-l dau pe gratis ca să îmbiaţi fiecare muşteriu care vă trece pragul să-l amiroase şi să-şi dea cu ele pe veşminte pentru că, în acest fel, nicio fată sau femeie măritată nu i se va putea împotrivi!"
Mulţumit că întinsese o plasă din miresme, se aşeză răbdător la pîndă, aşteptînd să vadă ce fel de "muşte" vor pica în ea. Primul momit fu, se pare, polcovnicul Iosupov. Nu se miră că-i bate la uşă, ofiţerilor ţarului le plăcea să se ferchezuiască şi să atragă duduile tinere şi nurlii dar fu uimit că data aceasta nu purta uniforma muscălească ci o redingotă neagră din postav fin, croită după moda franţuzească, care îi venea de minune pe trupul său mlădios şi puternic.
- Parfumul dumitale le întrece pe cele franţuzeşti, care-s prea dulcege şi muiereşti, spuse el zîmbind. Am trecut să vă văd, nu ca să vă vorbesc de l'eau de parfum şi colonii, ci pentru că am o datorie de onoare... aţi îngrijit rana căpitanului Iordache care s-a vindecat miraculos de repede şi-ar trebui să vă întorc acest favor! Ce pot să fac ca să vă mulţumesc?
Filimon cugetă cîteva clipe, apoi privind gînditor sticluţa cu Parfumul palicarului zise:
- Caut un prieten... aş vrea să ştiu dacă e-n viaţă sau e dus pe lumea cealaltă... tot o datorie de onoare!
Polcovnicul luă sticluţa, o destupă şi inspiră lung mireasma grea, aţîţătoare:
- Un prieten sau un duşman? Aş zice după felul în care miroase minunata dumitale născocire că ar fi vorba de un brav erou eterist. Pentru o litră din acest parfum Levintis, secretarul legaţiei moscovite din Bucureşti v-ar face cadou o listă cu toţi eteriştii din Valahia!
Filimon zîmbi şi zise dovedind că nu degeaba fusese ucenicul lui Heilung şi-şi băgase nasul în cărţile acestuia:
- Timeo Danaos et dona ferentes...
Zîmbi şi Iosupov:
- Cu toate acestea vă promit că-l vom găsi pe Hector al dumitale!
Lui Filimon îi veni cheful să încerce efectul Parfumului palicarului într-un loc unde femeile se duceau să caute altfel de recompense decît cele lumeşti. Se spălă, se îmbrăcă în straie curate, se stropi bine cu elixirul mirositor şi duse într-o vineri seara de vecernie în mahalaua grecilor, la biserica Stavropoleos. Se iscă de îndată o înghesuială şi o forfotă de voci, oftaturi şi mici ţipete femeieşti de nu se mai auzea preotul slujind în altar. Prins în talazul miresmelor de tămîie, anafură şi ceară de lumînări peste care se adăugau toate damfurile de sudoare, acreală şi sînge stricat iscate de sub fuste se clătină ameţit şi căută o gură de aer curat. Una din enoriaşe leşină lovită de luxurioasa mireasmă, iar cînd tovarăşele sale o stropiră cu agheasmă să-şi vină în fire, mărturisi: "Să mă ierte Cel de Sus dacă vorbesc cu păcat, dar am crezut că-l simt pe răposatu Manolache... tot aşa mirosea şi el cînd venea aţîţat la mine-n pat!" Împins şi tras de ţoale, se ruşină şi izbuti cu greu să iasă din înghesuială furişîndu-se în pronaos şi apoi afară. Luînd-o pe uliţe în jos, spre cheiul Dîmboviţei nu băgă de seamă că un ins voinic, îmbrăcat într-o manta ponosită se ţinea pe urmele lui. Cînd coti spre podul Mogoşoaiei să treacă zloată auzi paşii apăsaţi celuilalt pe bîrnele groase din stejar. Se întoarse repede, scoţînd de sub dolman pistolul nemţesc şi-l aţinti spre urmăritor:
- Dacă vrei să mă jefuieşti să ştii că n-am nici para chioară!
Necunoscutul făcu speriat un pas înapoi şi zise:
- Uşurel, conaşule, cu puşcociul cela, că io-s numai un olăcar!
Îi întinse foaie, împăturită în patru şi prinsă cu o pecete mare din ceară roşie:
- Arhonda Sava mi-o poruncit să-ţi dau răvaşul aista!
Cînd ajunse acasă, aprinse un sfeşnic, că se-noptase, desfăcu epistola şi citi cele scrise cu litere rotunde şi încondeiate:
Lui kir Filimon al neamţului ce ţine spiţerie în mahalaua Lipscanilor colţ cu uliţa Marchitanilor, peste drum de hanul Gabrovenilor de ştire îi dăm să vină neîntîrziat mîne sara după scăpărat în casele noastre din Cotroceni unde este aşteptat să facă lămurire de toate cele ce ţin de spiţerie şi de al său meşteşug.
această epistolie am dat şi-am iscălit cu mîna me, io Iorgu Sava, bimbaşa de seimeni, dorobanţi şi mavrorumîni, mai mare peste ordiile ce păzesc Bucureştii
Băgă scrisoarea în buzunar şi gîndi cu îngrijorare amintindu-şi de vremurile petrecute cu lotri:
"Oare ce vrea de la mine, bimbaşa Sava? Să mă iscodească pentru nişte fapte de demult, fireşte..."
Soarele apusese de două ceasuri şi mai bine cînd Filimon, înţolit într-o dulamă nou-nouţă din postav cenuşiu se înfiinţă la poarta casei în care stătea bimbaşa. Îl opri un arnăut cărunt, mustăcios şi chior de un ochi, cu flinta în cumpănire. După ce-şi spuse numele şi-i arătă pecetea lipită pe epistolă, arvanitul deschise larg uşa şi-i făcu loc să treacă. Păşi într-un coridor cu geamlîc şi-ajunse într-o sală mare, cu ferestrele încadrate de draperii grele din rips liliachiu, cu podele acoperite cu covoare persieneşti şi cu tavanul înalt, împodobit cu ciubuce aurite din gips. Peste tot adia izuri plăcute de mahon, catifea şi lumînări scumpe de spermanţet. Un bărbat înalt şi spătos, înţolit într-un ilic din catifea vişinie, cu fireturi şi bumbi din aur, cioareci albi cu găitane negre şi un fes cu canaf roşu de mătase, cum era uniforma lefegiilor arvaniţi, îi ieşi dinainte. Musteaţa lucioasă, unsă cu ulei de nucă era răsucită ţanţos cu vîrfurile în sus, iar ochii lui spălăciţi aveau ceva din asprimea granitului. Mirosea a sudoare acrită, amestecată cu damfuri de mosc şi de piele nouă şi-şi sprijinea mîna pe mînerul aurit al unei săbii de Damasc cu teaca bătută în safire.
- Tu eşti meşterul spiţer care ţine dugheana neamţului din Lipscani? îl întrebă bimbaşa Sava cu un glas răstit, obişnuit să comande.
- Eu sunt, arhonda, la porunca domniei tale! îşi plecă spiţerul fruntea.
Bimbaşa îi făcu semn să se aşeze pe un jilţ franţuzesc şi bătu din palme strigînd:
- Aduceţi femeia, iute şi degrabă!
La porunca lui se iviră doi gealaţi în ilice negre care duceau de subsuori o femeie desculţă, cu părul negru despletit şi obrazul palid ca de mort, învelită într-o pătură zdrenţuită. Lui Filimon i se opri inima-n piept de spaimă căci o recunoscu pe prezicătoarea Anastasia.
- Muierea asta zice că vede viitorul, dar eu cred că-i o hăbăucă care umblă cu minciuni şi cu scorneli! Uite ce boscoane am găsit asupra ei... dumneata care eşti spiţer şi vindecător cunoşti adevărata putere a leacurilor şi a otrăvurilor! zise Sava scoţînd din chimir o punguţă ce mirosea tare a ciuperci uscate, a seminţe de mătrăgună şi a camfor.
- Nu ştiu ce să cred, înălţimea ta, se spune că şi preoteasa Pitia din Delphi desluşea soarta omului tot în acest fel, stînd deasupra unui tăviţe cu jăratic şi seminţe de ciumăfaie!
Anastasia ridică capul şi spuse cu un glas stins:
- Eu nu mint pe nimenea... spun numai ce văd cînd trec dincolo!
Sava îi aruncă prezicătoarei punguţa şi porunci slugilor să aducă un mangal cu tăciuni încinşi. Anastasia făcu ca de obicei, presără rădăcinile şi seminţele în foc şi inspiră fumul greu şi albicios. Căzu, apoi în genunchi şi închizînd ochii începu să depene vorbele clar şi răspicat ca şi cum ar fi văzut tot ceea ce povestea:
"Văd o casă mare, cu poarta boltită, cu fereştile zidite în malachit şi coloane înalte de marmură... o ştie tot Bucureştiul e casa logofătului Bellu ce-a cumpărat-o la văduva lui Enache Văcărescu după ce acesta a răposat... Dincolo de poartă se înşiruie o ceată de ieniceri cu flinte lungi, suliţe şi calpace din piele de leopard... vine spre mine, e chiar el, Chehaia-bey ce m-aşteaptă... nu, nu pe mine mă aşteaptă ticălosul, pe bimbaşa şi pe arnăuţii săi îi aşteaptă să le dea iertare... nu te încrede în turc, bimbaşo, că legămîntul făcut de un turc unui creştin nu plăteşte nici cît o para chioară!"
Se opri şi începu să tuşească, mai-mai să se sufoce, iar cînd îşi recăpătă suflul începu să strige:
"Uite, vin buluc ienicerii şi-şi descarcă puşcoacele în căpitanii tăi... nu mai văd nimic, e fum, întuneric şi sîngele vărsat curge în pîraie pe podele... şi-un malac de ienicer ce-şi vîntură paloşul şi loveşte un grumaz... cade un cap, se rostogoleşte pe scări pînă la picioarele mele... vaiii... e capul tău, bimbaşo!"
Sava scuipă scîrbit şi porunci unui ceauş:
- Ia-o de-aci, muierea asta-i nebună, ia-o şi du-o la boleşniţă, în mănăstirea Sărindar!
Se întoarse spre Filimon şi-şi răsuci mustaţa:
- Ce zici, spiţerule, eşti tu în stare să-mi faci un elixir din care, dacă dau duşmanilor mei să bea, am să pot vedea limpede în ei, tot adevărul şi toată minciuna?
- Nu, nu-s în stare, înălţimea ta, de asemenea minune e-n stare numai bunul Dumnezeu, împăratul cerului!
- Sau diavolul, împăratul iadului şi stăpînitorul întunericului veşnic! completă rînjind Sava.
Filimon scoase din buzunarul dolmanului o sticluţă cu Parfumul palicarului:
- Să mă ierte domnia-ta că-s nevrednic de încredere, am să-ţi dau numai acest odecolon făcut de mine!
Bimbaşa destupă şipul şi-l mirosi îndelung:
- Eşti priceput la miresme, spiţerule, îi taman ca porfumurile franţujeşti de plăcut!
Îi azvîrli o pungă cu o sută de groşi şi-i făcu semn că treaba se isprăvise şi poate să plece oricînd, nestingherit.
(va urma)