Sub această dinastie, Imperiul Bizantin a cunoscut ceea ce istoriografia a numit "Renaşterea Macedoneană". Cultural, monarhia bizantină a atins culmi ce au fost dublate şi de reuşitele militare impresionante. Traseul fondatorului acestei dinastii a pornit la condiţia modestă a unui ţăran, ajungând până la ocuparea tronului basileilor, tronul împăraţilor bizantini.
Vasile I Macedoneanul l-a asasinat brutal pe împăratul bizantin Mihail al III-lea în anul 867 d.Hr şi, în virtutea titlului deţinut de co-împărat, el a devenit natural, noul împărat. În acest mod, dinastia macedoneană a fost instaurată pe tronul imperial bizantin. În acest moment, monarhia bizantină pierduse controlul asupra părţii nord a Peninsulei Balcanice. Aceasta era ocupată tot mai mult de către armatele bulgarilor. În plus, rezervele monetare lăsate de fostul împărat risipitor erau foarte mici. La începutul domniei împăratului bizantin Vasile I Macedoneanul arabii au cucerit insula Malta. Prin urmare, împăratul a decis înfiinţarea unei flote navale puternice care să poată face faţă unor lupte purtate simultan. Se avea în vedere protejarea posesiunilor din vest, din Italia, cât şi poziţia imperiului în estul Mediteranei. În ambele situaţii rivalii erau arabii. În acest timp, spiritual, imperiul şi-a lărgit influenţa. O delegaţie de sârbi a cerut episcopi misionari de la Constantinopol pentru creştinare.
Leon al VI-lea Filozoful, numit uneori Înţeleptul, a condus Imperiului Bizantin în segmentul de timp aflat la graniţa dintre secolele IX şi X. Al doilea reprezentant al dinastiei macedonene, Leon al VI-lea a trebuit să facă faţă unor provocări militare uriaşe. Bulgarii dinspre Tracia şi arabii dinspre Asia Mică presau puternic frontierele imperiului. Leon al VI-lea Înţeleptul a fost încoronat împărat al Imperiului Bizantin la vârsta de douăzeci de ani, în anul 886 d.Hr. Educat, dar cu o înclinaţie pentru timp liber şi femei, el şi-a început domnia clarificând dubiile asupra originii sale. Înfiat de împăratul Vasile, Leon a fost fiul natural al împăratului Mihail al III-lea, cel care fusese ucis în mod brutal de către tatăl său adoptiv. Leon a ordonat reînhumarea cu onoruri imperiale ale rămăşiţelor lui Mihail al III-lea în Biserica Sfinţii Apostoli din Constantinopol.
Poziţia de împărat a lui Leon al VI-lea Filozoful nu a fost stabilă. Partizanii fostului împărat Vasile I îl acuzau de moartea acestuia. Leon a încercat o scăpare din mariajul nefericit pe care îl avea cu Theophano Martiniake, mult prea spirituală şi evlavioasă pentru gustul lui. Cea care a intrat în graţiile împăratului a fost Zoe Zaoutzaina. Ca reflex al acestui fapt, Leon al VI-lea a încredinţat guvernarea efectivă în mâinile a doi oameni: eunucul Samonas şi tatăl amantei sale, Stylianos Zaoutzes. Împăratul bizantin Leon al VI-lea a ordonat exilarea celor pe care îi considera responsabili de cei trei ani de închisoare pe care i-a executat sub domnia lui Vasile I, tatăl său adoptiv. Patriarhul Photios a fost printre cei vizaţi de această măsură. Responsabilul pentru această operaţiune era Stylianos Zaoutzes, tatăl amantei sale. Pentru acesta, împăratul a creat un titlu special: basileopator - "tatăl împăratului". Termenul nu făcea referire la calitatea de tată natural al posesorului şi a fost rareori folosit.
Împăratul bizantin Constantin al VII-lea Porfirogenetul avea vârsta de 7 ani în anul morţii tatăl său, Leon al VI-lea Filozoful. Regenţa imperiului în timpul minoratului său a fost asigurată de patriarhul Constantinopolului, Nikolaos Mystikos, apoi de mama sa, Zoe Karbonopsina. După aceste două perioade scurte, regenţa a fost asigurată de către un general extrem de capabil. El a condus mai bine de două decenii imperiul în numele lui Constantin al VII-lea. Acest personaj se numea Romanos I Lekapenos. Moartea împăratului Leon al VI-lea i-a oferit succesiunea tronului fratelui său vitreg, Alexandru. Acesta era fiul împăratului Vasile Macedoneanul. A condus imperiul doar un singur an, până în anul 913 d.Hr. "Realizările" lui au fost exilarea comandantului flotei Himerios şi izolarea în mănăstire a împărătesei Zoe Karbonopsina. Pe patul de moarte, care se pare că ar fi survenit în urma extenuării, a desemnat o regenţă pentru nepotul său minor Constantin. Condusă de patriarh, regenţa a exclus-o pe împărăteasă.
Comandantul flotei bizantine, Romanos Lekapenos era văzut drept singurul ce putea restabili situaţia în imperiu. Originar din Armenia, el avea 50 de ani în acest moment. A fost numit tutorele împăratului Constantin al VII-lea şi a primit titlul de basileopator-tată al împăratului. Ulterior, a fost încoronat co-împărat. Fiica lui, Helena Lekapena, a devenit soţia împăratului Constantin al VII-lea. Energic, Romanos s-a opus bulgarilor lui Simeon, arabilor, şi a înfrânt rebeliunea generalului Leo Phokas.
Ceea ce anturajul curţii imperiale constantinopolitane a crezut despre acest general, şi anume faptul că era capabil să redreseze situaţia militară a imperiului, s-a adeverit. Acesta s-a opus cu succes arabilor la frontiera orientală a monarhiei iar lombarzii au fost izgoniţi din posesiunile imperiale italiene. În final, ceea ce este surprinzător este faptul că regenţa acestui împărat a fost întreruptă nu de rezultatul vreunui complot din ambianţa palatului, ci de o conspiraţie organizată de către fii săi. Împăratul Romanos I Lekapenos a reuşit printr-un balans de acţiuni militare şi diplomatice să limiteze proporţiile pagubelor provocate de rivalii imperiului. I-a convins pe pecenegi şi sârbi să atace ţaratul bulgar al lui Simeon. A înfrânt o rebeliune în posesiunile imperiale italiene. Împotriva arabilor, el se baza pe generali de încredere: Ioan Kourkouas, Theophilos şi Melias. Rebeliunea unui anume Vasile din provincia Opsikion a fost anihilată. Ruşii au atacat imperiul dar au fost dispersaţi în anul 941 d.Hr.
Împăratul Constantin al VII-lea a fost unul dintre cele mai interesante figuri imperiale bizantine. Numele de Porfirogenetul în limba greacă - Porphyrogennetos - înseamnă "cel născut în purpură". În Marele Palat din Constantinopol exista o încăpere decorată şi îmbrăcată în purpură. Cu o tradiţie imperială romană, această culoare a devenit ataşată membrilor familiei imperiale bizantine. Doar cei născuţi în această camera, "născuţi în purpură", puteau avea pretenţii legitime la tronul bizantin. Împăratul Constantin al VII-lea Porfirogenetul a protejat micile proprietăţi ale ţăranilor. "Marea Foamete" a făcut ravagii în Imperiul Bizantin între anii 929-930 d.Hr. Micii proprietari îşi păstrau cu greul pământurile, din lipsa lichidităţilor. Ei erau deposedaţi prin constrângere de pământul lor de către aristocraţie, numiţi dynatoi "cei puternici". Împăratul a declarat ilegale aceste practici şi a cerut returnarea terenurilor. Măsura a provocat o rebeliune a familiei Lekapenos, dar împăratul a înfrânt-o.
Imperiul Bizantin s-a confruntat sub domnia împăratului Constantin al VII-lea cu arabii. Generalul Theophilos Kourkouas a cucerit Theodosiopolis-ul, transformat imediat in themă-provincie. Emirul Sayf-al-Dawlah a pierdut 8000 de oameni şi a scăpat cu greu dintr-o ambuscadă între Lycandus şi Germaniceea organizată de generalul Leo Phokas, în anul 951 d.Hr. Altfel, o expediţie de recucerire a Cretei din mâinile arabilor condusă de Constantin Gongylius a eşuat dramatic. La zece ani de la preluarea puterii imperiale, împăratul Constantin al VII-lea a operat schimbări în conducerea armatei. Au apărut acum două nume ce au marcat în bine traiectoria militară ulterioară a Imperiului Bizantin: generalii Nikephoros Phokas şi Ioan Tzimiskes. Domestikos tou scholae - comandantul general al armatei -, Bardas Phocas, îşi arătase limitele după anii de succes pe care î-a avut. Împăratul ţinea la familia acestuia şi, prin urmare, funcţia i-a fost oferită fiului său, Nikephoros.
În timpul războaielor bizantino-arabe, prizonierii au fost fie pedepsiţi - în funcţie de alegerea generalului- fie trimişi la Constantinopol. Aceştia erau folosiţi ca monedă de schimb, ulterior, între cele două părţi. Una dintre calităţile împăratului Constantin al VII-lea Porfirogenetul a constat în faptul că a lăsat războiul în mâinile generalilor pricepuţi de care nu ducea lipsă Imperiul Bizantin. A conduce personal armata pe câmpul de luptă nu era una dintre calităţile sale. Imperiul Bizantin şi-a extins influenţa prin creştinarea prinţesei Olga a Rusiei Kievene. Ea şi-a luat drept nume de botez pe cel al împărătesei, Helena. Împăratul Constantin al VII-lea a murit în anul 959 d.Hr. El a fost o fire cultivată, pasionat printre altele şi de pictură. Operele intitulate Despre administrarea Imperiului şi Despre ceremonii în care este descris ceremonialul de la curte precum şi modul de a conduce monarhia îi sunt atribuite. El este autorul şi operei dedicate bunicului său, Vasile I.
Domnia împăratului constantinopolitan Romanos al II-lea, din dinastia Macedoneană, a fost unul din puţinele momente în care succesiunea la tron s-a consumat natural, fără opoziţie din partea nimănui. A fost o domnie scurtă, dar în această perioadă s-au făcut pregătirile pentru ceea ce a urmat în istoria Imperiului Bizantin: marea extindere teritorială. Împăratul Romanos al II-lea a preluat puterea şi tronul imperial la moartea tatălui său, Constantin al VII-lea Porfirogenetul. El avea vârsta de 21 de ani şi era căsătorit cu o anume Anastasia, fiica unui patron de tavernă. Aceasta şi-a luat numele de Theophano, aluzie la sfânta Theophano, prima soţie a lui Leon al VI-lea Filozoful. Aici, nu era vorba de nicio sfinţenie. Existau zvonuri potrivit cărora nu ar fi fost străina de moartea socrului său, împăratul Constantin al VII-lea Porfirogenetul.
Sfârşitul dinastiei Macedonene a însemnat şi începutul unui declin militar şi economic al Imperiului Bizantin. Acesta proces, desigur, va fi lent. Imperiul Bizantin va rămâne una dintre forţele principale ale Europei, dar nu va mai atinge niciodată vârful de maximă desăvârşire teritorială din timpul domniei lui Vasile al II-lea Bulgarochtonul. Moartea împăratului Constantin al IX-lea Monomachos fără moştenitori lăsa problema succesiunii tronului imperial în cumpănă. Împărăteasa Zoe Porfirogeneta murise în anul 1050 d.Hr. Se pare că împăratul s-ar fi orientat către un posibil succesor, în persoana lui Nikephoros Proteuon, duce al Bulgariei. Însă ultima reprezentantă a dinastiei Macedonene, Theodora, sora Zoei Porfirogeneta, a fost adusă în capitală şi proclamată împărăteasă. Ea a beneficiat şi de un puternic sprijin popular. A doua domnie a împărătesei Theodora asupra Imperiului Bizantin a durat ceva mai mult de un an. Spre deosebire de primul episod de putere, acum s-a dovedit mult mai dură şi austeră. Cu ajutorul sfătuitorului ei de încredere, Leon Paraspondylos, ea i-a îndepărtat din funcţii pe posibilii conspiratori. Unul dintre ei a fost Nikephoros Bryennios, favoritul armatei din Vest pentru postura de împărat. Celălalt, era un alt iscusit general, Isaac Komnenos. Ambii au fost exilaţi din ordinul împărătesei Theodora.
Împărăteasa Theodora, deşi aflată la o vârstă înaintată, s-a implicat activ în conducerea Imperiului Bizantin. Patriarhul Mihail Keroularios a insistat pentru o căsătorie a acesteia cu unul dintre reprezentanţii aristocraţie pentru a-şi securiza poziţia de împărăteasă. La scurt timp, în anul 1056 d.Hr, Theodora a murit. Astfel, dinastia Macedoneană şi-a încheiat perioada de 189 de ani de conducere a Basileia Ton Rhomaion - Imperiul Romanilor. Succesorul pentru tronul bizantin desemnat de către împărăteasa Theodora cu puţin timp înainte de moartea acesteia era un comandant militar de la curtea constantinopolitană. Mihail pe numele său, acesta a fost încoronat împărat în anul 1056 d.Hr. El a fost cunoscut sub numele de Mihail al VI-lea Stratiotikos Bringas. Termenul stratiotikos în limba greacă însemna "războinicul". I s-a mai spus, colocvial, şi "Bătrânul" din cauza vârstei înaintate pe care o avea în momentul încoronării.
Domnia împăratului Mihail al VI-lea Bringas a fost extrem de scurtă. Acesta a reuşit să înfrângă o rebeliune condusă de nepotul fostului împărat, Constantin al IX-lea, Theodosius Monomachos. Prins, acesta a fost exilat la Pergamon. Poziţia împăratului era însă ingrată. Veniturile soldaţilor şi ale generalilor scăzuseră iar aceştia erau nemulţumiţi. Scăderea acestora a fost cauzată de devalorizarea intenţionată a monedei imperiale, nomisma, ordonată de fostul împărat, Constantin al IX-lea. Împăratul Mihail al VI-lea Bringas a refuzat avansarea unor generali ai armatei bizantine din Est. Deoarece şi veniturile le scăzuseră, nemulţumiţi, ei l-au proclamat împărat pe comandantul Isaac Komnenos. Ei au înfrânt armata lui Mihail al VI-lea Bringas la Petroe, în anul 1057 d.Hr. Sfătuit de către învăţatul Mihail Psellos, împăratul a abdicat şi s-a călugărit. Următoarele decenii pentru imperiu au însemnat o perioadă de instabilitate, domnii scurte, tentative de uzurpare şi depunere a împăraţilor.
Mai multe detalii şi fotografii aici: https://ro.historylapse.org/imperiul-bizantin-in-secolele-IX-si-XI