Pe toate le iubeşte. În faţa blocului dumneaei sunt cutii mari, cutii medii, cutii mici, cutii pentru mâncare, cutii pentru apă, cutii de carton, cutii de tablă, cutii de plastic.
Doamna Margareta nu ţine toate cele 1001 de pisici în casă, şi asta nu pentru că ea nu ar vrea... Doamna Margareta a ajuns la concluzia că pisicile au toane şi că uneori "te miaună", iar alteori "te scuipă". Pisicile doamnei de la etajul 2 (eu i-aş mai spune încă o dată Margareta) sunt de diferite tipuri. Împărţite în: pisici mame, pisici motani, pisici rele, pisici jucăuşe, pisici sălbatice, pisici pui (formate din pisici mame şi pisici motani), pisici bătrâne şi pisici tinere.
Toate fac schimb între ele.
Doamna Margareta hrăneşte şi câinii de prin cartier. Doamna de la 2 hrăneşte câinii din cartier mai mult de frică să nu cumva să-i mănânce pisicile...
Doamna Margareta mai stă câteodată în casă cu Miţi, pisica ei fidelă, supraponderală, care odată ce-şi mişcă picioarele scurte şi grăsane scoate sunete de durere mieunată şi se gândeşte la oameni.
Doamna Margareta îşi cataloghează vecinii ca pe pisici: vecini răi, vecini acceptabili, vecini cu care nu trebuie să vorbeşti niciodată, vecini prefăcuţi, vecini răi cu Oscar, Maia şi puiuţii lor, vecini foarte drăguţi (categorie din care, cu siguranţă, doamna Margareta face parte).
Doamna Margareta ştie numele tuturor pisicilor sale, iar uneori, seara, face prezenţa.
Într-o seară, când doamna Margareta striga motanii trece unul din vecinii cu care nu trebuie să vorbească niciodată şi....
Vecinul ăsta, îşi schimbă brusc categoria. O salută pe doamna Margareta şi o întreabă daca poate lua şi el un pui de-a lui Oscar şi Maia.
Atunci doamna Margareta şi-a dat seama că şi pisicile şi oamenii îşi schimbă categoria.
Pis! Pis! Pis!
