Mă tot ating

Mă tot ating.

Mă ating peste tot, pe toată pielea şi nu înţeleg de ce ştiu cel mai bine din toată lumea cum îmi place să mă tot ating. Aşa că i-am zis mamei.

Fix aşa:
- Mama, cel mai mult îmi place când mă ating eu.

Şi mi-a tras o palmă.

Mă mângâi suav cu degetul arătător pe falca roşie şi mi-dau seama că mama nu ştia cum să mă mângâie. De aia după ce mi-a dat o palma, i-am luat mâna şi am pus-o perfect pe faţa mea, roşie că focul. Şi mama a început să plângă.

I-am zis:
- Nu-i nimic mama, ai să înveţi să mă mângâi cum o fac eu.

Când stau pe bancă în parc cu o mână pe genunchi, cealaltă mână zboară involuntar şi mă mângâie... E aşa frumos. Simt un fior uşurel cum mă gâdilă în tot corpul, mai ales partea de jos. Nu ştiu ce înseamnă asta. Dar, sincer... cum mă mângâi eu, nu o face nimeni.

Tata se ceartă cu mama şi din ţipete şi strigăte, tata dă să o mângâie pe mama... Şi-i face falca roşie că focul şi eu fug către tata să-l îmbrăţişez, şi în încercarea lui de a mă îmbrăţişa tare-tare înapoi, mă-mpinge în colţarul din cameră. Irump în rafturile de sticlă pline cu bibelouri şi tata se sperie.

Îi zic:
- Nu-i nimic tata, ai să înveţi şi tu să mă mângâi, nu-i nimic.

Mama plânge... "Of mama, tata te-a mângâiat cu prea mult foc, aşa-i?" Sau cel puţin asta-mi vine să zic.

Când mă plimb în parc, căţeii străzii se mângâie, pisicile se ling, oamenii se ţin de mâini unii pe alţii. "Ce prostie"- îmi vine să zic. Păi cum? Oare ei s-au învăţat unul pe altul cum să se mângâie?

Când mama-mi împleteşte părul, mă trage aşa tare... Mă doare tot capul...Of, mama, numai eu ştiu să mă mângâi.

Mă tot ating.
Şi îmi impun totodată că nu are voie nimeni de acum încolo să mai încerce, fiindcă doar cum o fac eu îmi place. Când mă atinge cineva, aproape mârâi, chiar mă supăr. Tata spune că-s sălbatică. Eu doar ştiu ce e mai bine pentru mine.

Mă tot ating: vântul şi ploaia şi soarele.
Da, de ei îmi place.

În mulţimi, toţi mă ating. Uneori zic scuze, alteori nu. Îmi vine să desenez un cretă în jurul meu un mare cerc. Dar aş fi o ciudată. Să mă înfăşor în ceară şi să nu mai simt nicio atingere a nimănui. Dar n-as mai simţi nici...

Deşi mi-s degetele puţin bătătorite de propria piele, şi parcă mă zgârii când mă ating, cel mai mult îmi place pe lume, când mă mângâi.

Eu pe mine.