Nu mai e ceai

Bine şi plouă de 3 zile încontinuu. Teiul din faţa casei e tot scuturat şi orice rămăşiţă de floare e împotmolită în noroi. Nici nu vreau să mă gândesc la iarnă şi la cum n-am să am deloc floare de tei pentru ceai.

Şi plouă încontinuu. Bine, nu e ploaie monotonă. Se schimbă. Ba plouă liniştit, cu picături mici şi dese, ba torenţial, ba e negru tot cerul şi tună şi fulgeră. M-ai lăsat singură, lipsită de tine. Te-ai dus şi ai zis că vii... Mai ies din când în când în ploaie şi când intru în casă sunt toată lipicioasă şi părul mi-e ud, lipit de spate. Zi-mi, nu te-ai gândit că după ce vei pleca voi rămâne goală goală şi că toată lumea va râde? Am pe mine cămaşa de noapte şi atât. Lipită de mine cum erai şi tu până să pleci. Până să te desprinzi de tot. Până şi bucata asta de cârpă de pe mine, după ce se usucă, rămâne lipită de mine. Toţi mă arată cu degetul când merg la magazin. "Uite şi proasta asta" şi eu nu ştiu ce să fac. Ştiai că dacă pleci rămân proastă, singură şi lipsită de orice sens. Nu pentru că tu mi-ai fi dat sensul, să fim serioşi, tu doar te crezi norocos că ai între picioare un alt instrument. Doar că m-ai abandonat, şi pe asta nu ţi-o iert.

Ieri dimineaţă ploua atât de tare încât mă gândeam că poate te-ntorci. Am pus oale şi ligheane prin toată casa, fiindcă, evident, plouă şi-n casă. M-ai lăsat în cocina asta, fără niciun cuvânt.

Am terminat toate plantele de ceai, fiindcă nu beau cafea şi ştii prea bine cât fumez. Vreau să vii şi să mă vezi moartă rece şi frumoasă. N-am mai mâncat, fumez şi beam ceai, acum beau apă. Uneori mai iau zmeură din grădina din faţă. Şi stau acolo ca un purceluş în noroi şi caut zmeură coaptă şi mi-o pun pe degete şi-o mănânc.

Cât de prost poţi să fii. Pe ploaia asta ai plecat şi n-ai zis nici măcar "La revedere", un "Adio" era de ajutor. Aş fi plecat şi eu. Acum stau doar fiindcă ăsta e singurul loc care mă leagă de tine. Şi ştii bine că dacă plec, e gata tot.

Dar ştii cum facem? Chiar plec.

Mă crede lumea nebună că merg în cămaşă de noapte la magazin. Ei bine lasă, mă îmbrac cu ce găsesc şi plec. Şi foaia asta ţi-o las ţie, fiindcă după ultimul cuvânt din scrisoarea asta, eu te-am uitat şi gata tot. Nici să nu îndrăzneşti să mă cauţi. Sau ştii ce, îndrăzneşte. Oricum n-ai să mă găseşti.

De fapt, eu am plecat. Eu am plecat departe şi m-am ascuns şi nu te-am mai căutat niciodată. Pentru că e mai bine aşa. E mult mai bine aşa. Aveam nevoie de asta şi nici nu ştiam cum să-ţi spun... "Meriţi ceva mai bun"? şi alte prostioare d-astea pe care sigur nu le-ai fi crezut nici tu, nici eu. Oricum ar fi, e foarte greu aici unde sunt. Nu că ar conta unde sunt, pe strada Iuliu Maniu la nr. 8, Bucureşti, dar mă rog. E foarte greu.

Oricum nu vii.