54. Opreşte Nae vaporu'!

25 aprilie 2001
În noaptea trecută, printre multe lucruri urîte, am visat şi că eram cu Nadia acasă la Ramona şi ne cîntăream. Eu aveam 37 de kilograme.

Ion Caraion ajunsese la 38 kg, după ce fusese condamnat la moarte, aşteptase trei ani execuţia, apoi pedeapsa îi fusese comutată în alţi opt ani după gratii. Soţia lui chemată, la început, să dea o declaraţie de desolidarizare, răspunsese: "Ba sînt cu totul de partea lui Ion" şi intrase şi ea la închisoare pentru complicitate. Dar cînd el ieşise, fetiţa lor avea o profă particulară de franceză şi urma o şcoală de balet şi se întîmplau şi concedii în vila scriitorilor de la Neptun.

În noaptea cealaltă am visat că eram cu Corina într-un club în care se dădeau filme. Era o pauză şi spectatorii – puştani gălăgioşi scandau cu toţii: "Ursuleţul doi". O continuare la filmul "Ursul" doreau ei să vadă.

Visele tale au, de data asta, ceva de film, ceva de joc pe calculator. La o primă vedere par mai greu de analizat. Au şi ceva de poveste: finalul fericit.

N-am mai ascultat de multă vreme concertul unei imprimante.

Nici Corina nu mă lua în serios decît dacă eram supărat. Învăţasem să mă supăr, doar pentru a fi ascultat. Acum însă nu mai ascultă nemulţumiri. Fuge de ele.

Într-un vis eram cu Nadia în cofetăria de la Orizont. În iarnă, am stat acolo, în realitate, cu ea şi cu încă o fată – o cunoştinţă a Nadiei, o fostă colegă, căsătorită şi mămică de dată recentă. Ne întreba dacă avem astfel de intenţii şi noi ne grăbeam să negăm. În visul ăsta aş fi vrut ca Nadia să răspundă altfel.

Am mai rupt o scrisoare pentru Nadia. Din vremurile cînd îmi doream mult ca ea fie femeia mea, cînd Laur beat încurca mereu cuvintele, iar eu şi Corina ne prăpădeam de rîs. Ascultam Capriciul italian de Ceaikovski, în poşta din Craioviţa Nouă era un afiş cu "scrieţi adresa COMPLECTĂ", iar profei frumoase îi mărturiseam că nu ştiu să trec un număr din hexa în zecimal. Citeam proceduri, spălam rufe, făceam cumpărături, o dacie galbenă mă ferise, milimetric, după o frînă lungă, lungă. Atunci nici nu voiam mtv, cablu, filme, Corina nu se ducea la examene. Seara aceea în care n-am făcut-o cu Anamaria, colegele de la facultate, îmi găseam scuze ca să nu calc strîmb. O aşteptam pe Nadia, cu prea multă fidelitate, seara cu Anamaria mi-o amintesc bine, regret finalul (în spiritul regretelor după lucruri nefăcute), Nadia nu era prea generoasă cu mine, a avut mereu ceva împotriva mea, a fost întotdeauna nemulţumită.

Cînd sînt hăituit nu gust imaginile seninătăţii. Îmi amintesc vizita la Radu.

Îmi vin acum în minte excursiile pe care le făceam cu şcoala. Cum ajungeam la autocar înainte de răsăritul soarelui, primit cu ovaţii de colegi. Mergeau şi unii părinţi, o mamă, o bunică (niciodată ai mei). Doamne, ce-mi plăcea cînd autocarul părăsea oraşul şi noi cîntam "Opreşte Nae vaporu' / opreşte-l că mă scufund" şi nu erau decît cîmpuri verzi şi copacii ce mărgineau şoseaua şi bucuria aceea de început al unei aventuri.

Bucurie pe care trebuie s-o fi trăit, la Cluj, Nadia. Ştii, nu-mi place că eu sînt pentru ea simbolul monotoniei, dar nici nu am posibilităţi să fac surprizele pe care gîndul mă învaţă să le fac (de imaginaţie nu duc lipsă). Cred că în puţinul timp pe care îl am la dispoziţie voi încerca să fac fericită o fată – fie ea Nadia (sau nu), poate mai degrabă nu; adică la ea m-am gîndit întotdeauna prea mult – şi gîndurile nu se pun.

Henry Miller: "Şi mai merg şi acum, şi sunt viu, dar cînd începe să plouă peste hoinăreala mea fără ţintă, aud zăngănitul acestor euri jupuite de pe mine în timpul călătoriei şi mă întreb – ce urmează?"