20.01.2018
Iustin Frujină este elev în clasa a unsprezecea la Colegiul Naţional Bilingv "George Coşbuc". În 2017 el şi prietenul lui, Bogdan Iancu, au regizat scurtmetrajul Descărcat, film premiat la festivalul Super.


Iustin Frujină (foto: Matei Bumbuţ)

Matei Bumbuţ: Unde te vezi peste 10 ani?
Iustin Frujină: Mi-ar plăcea să pot zice cu uşurinţă că mă văd lucrând la un film în 10 ani, dar cred că mai sunt multe lupte de dus până atunci. Cred că dacă mă gândesc la asta vizualizez mai mult cum cred şi sper că o să mă simt, nu unde o să fiu, şi nu pot să fac o precizare exactă, pentru că în perioada asta lucrurile se schimbă într-un ritm alert.
Cred că e, până şi ca exerciţiu de imaginaţie, foarte greu să îţi imaginezi unde o să fii peste 10 ani. Ai putea zice orice la întrebarea asta, totuşi, nu cred că ar avea nimeni cum să verifice. Dar nu ar avea niciun sens. Când mi-am pus serios întrebarea în cap înainte să mă apuc de scris, primele lucruri care mi-au venit în minte automat au fost gândurile mele utopice despre viitorul propus de întrebare, gânduri care nu erau şi realiste. Dar dacă ar fi să mă duc cu visul, m-aş vedea să fi terminat o facultate de film în străinătate şi să lucrez la un proiect în domeniul ăsta. Următorii 10 ani cred că o să fie şi o perioadă de maturizare şi sper că experienţa căpătată în acei 10 ani să fie una de care aş fi mândru acum.

1 comentariu

  • Interviu Iustin Frujina
    Mihai Mihailescu, 22.01.2018, 08:06

    Foarte frumos spus , Iustin. Arati multa maturitate si realism. E un semn ca generatiile care vin din urma nu sunt chiar "aeriene" sau rupte de realitate, interesate de jocuri on-line etc. Continua pe drumul care iti place pentru ca acest lucru te va implini atat spiritual cat si social. Sa ai parte de experiente si de oameni care sa-ti deschida usi catre realizari frumoase. Mult, mult succes.

Publicitate

Sus