Strada AMICIŢIEI

Pe strada Amiciţiei din Bucureşti, copiii din toate căsuţele se joacă cu aceeaşi minge. Vrăbiuţele ciugulesc aceleaşi grăunţe. Gâştele cântă în acelaşi cor. În jurul unei babe, trei bărbaţi fumează aceeaşi ţigară. Membrii unei familii unite îşi trec furtunul de la unul la altul stropind o Dacie. Pisicile mănâncă şoarecii zâmbindu-le. Un porumbel zboară cu pacea-n cioc spre Corabia nebunilor.

Primul exemplu despre amiciţie care ne vine în minte este cel al băieţilor lui Zeus. Ei sunt protectorii marinarilor, salvatori ai oamenilor în situaţii disperate - unul muritor, altul nemuritor. Cei doi fraţi, Castor şi Polux, născuţi din două ouă de lebădă, au trăit într-o înţelegere deplină şi au murit la o vânătoare de mistreţi, după recuperarea Elenei din Troia, sora lor, din braţele lui Paris. După moarte, cei doi fraţi îşi împart zilele (sau cum se numeşte timpul pe lumea cealaltă) între iad şi rai. O zi în smoală, o zi cu Zeus. Elena, însă, continuă să trăiască veşnic alături de un homo bonus în vile cu piscine. Din amiciţie.

Cicero, un homo universalis al cărui străbunic avea pe nas un neg de forma unui bob de mazăre (cicer, în latină, e bobul de mazăre), a explicat prin ce se caracterizează amiciţia. El a ajuns la concluzia că ad amicum amicisimus scipsi de amicitia. Ba chiar sine amicitia vitam esse nullam. Dacă nu cumva e multiplex et tortulosum. Desigur, numai în cazul celor cu vita comunis. Uneori chiar simplex comunis. Sau, pentru majoritatea, Silva dark. Pils doza.

În De Amicitia, Cicero face un apel în scris, deşi el era un bun orator. Dar cum l-am fi putut auzi, tocmai din Roma, dacă nu l-ar fi scris, el nefiind un beneficiar al sistemului ultraperformant de înregistrare şi redare tip DNA? Asupra romanilor plana iminenta prăbuşire a republicii. Virtus şi honestas dispăruseră. Politica era pe moarte. Corupţia şi jaful ocupaseră întregul teritoriu. Friendship-ul se scufundase. Odată cu flota. Cicero, protector al victimelor unor reţele mafiote din Imperiul Roman, credea că, scriind într-un moment de criză despre afecţiune, respect, atitudine civică etc., va putea aduce o schimbare. A fost asasinat în timp ce-şi ducea mâna la bărbie, întinzându-şi totodată şi gâtul pentru a fi tăiat. Un centurion i-a tăiat-o, mâna, desigur, apoi gâtul, apoi cealaltă mână, şi cam atât. Cele trei părţi anatomice au fost expuse într-o tribună din Roma antică.

Amiciţia e un fel de sentiment de afinitate între două sau mai multe fiinţe care se apropie unele de altele păstrând o distanţă specifică. Inimile ţărilor nu au cum să se apropie una de alta, din pricina graniţelor trasate pe hărţile politice. În acest caz, sentimentul de amiciţie este relevat printr-un tratat sau ententes cordiales cu minimum două ştampile şi n semnături. Alte exemple de amiciţie ar fi ataşamentul Albei ca Zăpada de cei şapte pitici, Pluto şi Mickey, Ahile şi Patrocle, Haydn şi Mozart, Shakespeare şi the Dark Lady, regele David şi Ionatan, după ce ultimul a murit (2 Samuel 1:26. Mă doare după tine, frate Ionatane! Tu erai plăcerea mea; dragostea ta pentru mine era minunată, mai presus de dragostea femeiască). Exemple de profundă amiciţie naţională ar fi legătura dintre Mircea cel Bătrân şi râul - ramul, frunzuliţa şi turismul, Mugur Isărescu şi leul.