Ea nu lasă nimic în urmă-i

Miroşi a frunze arse de brumă
mi-a spus
şi a cafea ţigară bună îmbrăţişări
şi îi mai trimiteam un sărut
pe o aripă fierbinte de vânt
miroşi a amintiri incomplete
a gesturi curmate
a promisiuni reînnoite
şi a pulbere de vise
şi îi mai trimiteam un sărut agăţat
de un nor pufos
miroşi a disperare şi a iubire
a granit încins la soare
miroşi a toamnă şi a ploaie
miroşi a voluptate
şi îi mai trimiteam un sărut
sub o aripă de porumbel
miroşi a femeie iubito
şi a împlinire
şi speriată
am tras oblonul
în faţa vieţii

prin fumul albăstrui
cărţile din biblioteca ta se
revarsă peste mine

eşti sălbatică
i-a spus
şi-n ea înfloreau văpăi de magneziu
colorându-i retina în argintiu sticlos
mai trecea un anotimp din sălbăticia ei
şi păru-i devenea din ce în ce mai sofisticat
iar obrazul în mov şi roz pudrat
sclipiciul pentru piele cu grijă aranjat
în grotele triste ale umerilor
pâlpâia încă ademenitor
acolo departe-n târziu
obositor
stătea ferecat prezentul
clocotitor
trăit cu rimelul curbându-i genele
cândva prea lungi şi prea dese
fondul de ten translucid
era mai ieftin
ca o şedinţă la psihanalist
îşi aruncă părul pe spate
şi unghiile îi sclipesc a sânge
în ochi îi înfloresc
promisiuni monstruoase
ea râde vulgar
şi priveşte vulgar
şi gândeşte vulgar
îşi aşează stângul azuriu
pe dreptul cenuşiu
îşi unduieşte coapsele
înfiorător de dulce
şi de vulgar
şi sânii prinşi
în dantelă neagră
îi sunt vulgari

ea nu lasă nimic în urmă.