Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Poezie  Sageata  Poezia săptămânii

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Maria-Tereza Uţa


Rodica Draghincescu

18.05.2018
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Există fotografii din care nu mai ieşim cu mintea întreagă atunci când picioarele au prins rădăcini şi s-au făcut copaci siamezi.
Se zice că Marie-Thérèse de Lothringen şi-a curmat la haute lignée venind să picteze coloniile de loreni din Banat în prezenţa Mariei-Terezia Amalia Walpurga von Österreich.
De la atâta supunere şi punere în pânză a preamăritei mademoiselle şi-a uitat degetele pe obrazul fin al împărătesei gestul în sine i-a adus închisoare la faţa locului.
Înainte şi înapoi se poate merge pe jos două secole cu a noastră Maria-Tereza Uţa de Buziaş într-o pendulă antică târguită la iarmaroc pe o salbă de taleri din argint şi 50 kg de făină pe care ţiganul ungur de 2 m le-a târât ca prostu printre platani până a rupt sacul şi-a umplut parcul cu grâul măcinat din ornic au ieşit deodată doi cuci flămânzi la ora exactă şi rând pe rând setoşi la sferturi şi jumătăţi pendula cânta liebe Maria-Tereza liebe Maria-Tereza liebe Maria-Tereza pe când senină si clară cu ceapsă de galbeni pe cap Maria-Terezia von Österreich se uita la sine pe suprafaţa fină a timpului.
La început de secol pe partea răsturnată a oglinzii Maria-Tereza de Buziaş iese din camera obscură cu o lumină în braţe.
Într-o jupă cu flori de zarzări şi-o fundă pastel pe talie temându-se de bată-l toaca Ferdinand fotograful din Bacova în trecerea dintre molăr si moarte acesta din urmă agăţa cu aparatul femeile frumoase iar mai apoi le aducea chitanţele la înmormântare să fie plătit zweimal la bine şi la rău al dracului voyeuriste impostor de necaz si sărbătoare iată cum se face că ultima şi inegalabila Uţa purta contra lui obrăzar de ceară.
Cine rupe un colţ din amintirile familiei îşi taie singur moţul până la piele.
Cum îţi e ursita mi-a pus mâna pe creştet Uţa. Viaţa este un carnaval cu măşti de carne.
După poza ei cu obrăzar mi-am croit şi eu o botniţă din frunze pe care mi-o lipeam cu grijă şi scuipat pe gură când trebuia să-i mănânc porţia de mazăre cu gărgăriţe asta am n-am altceva! striga ea din afară înăuntru hai înghite n-am timp de ales mazărea de gărgăriţe şi dispărea călare într-un nor de praf (titu sau doru nu conta ambii erau pur sânge arab) nu spunea niciodată unde pleacă nu plângea niciodată nu îmbrăţişa şi nu râdea niciodată în ţara noastră de Uţe şi Paveli o muiere şi moartă trebuia să-şi ţină pumnii limba şi dinţii în frâu ca pe cai.
Molărul tău pe cal mi l-am luat în rucsac şi am plecat să aflu la 12 ani ce s-a petrecut acolo la Gomila când ai scos tu puşca de salcie din traistă şi-ai tras după cei care ţi-au ciugulit strugurii copţi şi nu ştiu de ce din senin între tine de atunci şi mine de acum s-au aprins două căpiţe de fân şi nici astăzi nu m-am oprit din fugă.
E adevărat că ţi-ai dat foc obrazului din alte cauze? Am încă fotografiile de când ai zăcut învelită în ştergare umede pe chip cineva ţi-a scris cu litere de purpură Republica Populară Română şi iată te scanez cu sânge rece aşa cum m-ai rugat tu să fac în băşcălie pentru probabil un alt viitor.
Uţa dacă te-ai vedea cum nu mai exişti şi ce tare eşti.

Cine nu mai este Uţa?
1. Şi uite - mai zice Uţa - cum am văzut eu ce nu trebuia că doar ce este lumea dacă nu o vedenie întoarsă pe dos ca un creier amorf de femeie uite copiii ei ciungi şi ologi acoperiţi de fotografii nu mai suntem în 1946 iar lumea nu mai ştie şi râde şi plânge ca o mamă care şi-a dorit să aibă odrasle întregi. pe locul atunci aici se numea acolo un loc mic dar bun pentru oraş în faţa hotelului silagiu şedeau grămadă la răscruce de timp două gemene cu picioare şi sandale din fier ascunzându-şi chipul de ruşine sub un ziar cu ochii decupaţi mama lor tricota căciuli mari şi largi folosindu-le trupul pe un balot de paie la cerşit.

2. Gurile rele ziceau ca soldaţii nazişti ar fi taţii tuturor copiilor deformaţi.

3. Iertate-mi fie vremurile acolo - iartă-mă şi tu pe mine într-o fotografie în care se termină vacanţa la mare târâş-grăpiş sub zborul pescăruşilor adunând nimicuri uitate pe plajă şi codificate după un anumit oftat udă de prea mult contrast îmi măresc claritatea ies din ramă precum un somn pe fundul apei cu burta în sus umflat de nămol când nu există alt prădător mai mare ca el de ce să spună că a fost ce n-a fost şi n-a fost el ci eu alunecoasă ca un briceag în inima tuturor celor pe care i-am bănuit a nu fi peşti ci ucigaşi de vise.

(în perioada 1 aprilie 2018 - 30 iunie 2018, curatorul acestei rubrici este poeta Ioana Ieronim)
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer