25.05.2018
Lui Leon

La Tabga, doi peşti săturau mulţimea
şi cinci pâini de orz prin mâinile Domnului,
Noi, pelerini de vârsta a treia, conduşi de Leul
Lui Marcu, sau de îngerul lui Ioan, nu ştiu,
Noi, deveniţi copii după două zile,
Întindem pe o piatră la Tabga
Un şervet, iar pe ele cinci pâinişoare
Luate de la breakfast.
Ce să vezi? Le rupem şi le împărţim
La toţi, apoi celor din alte grupuri, japonezi,
Sau columbieni. Nu numai că ne ajung
Dar mai rămân firimituri
şi pentru drepnele negre (apus apus)
Care se rotesc ţipând,
Un fel de rândunici ale Mediteranei,
Vârtej imemorial care nu se linişteşte
De mii de ani, mereu spiralat, neodihnit,
Ce caută crăpăturile din zidurile milenare.

(în perioada 1 aprilie 2018 - 30 iunie 2018, curatorul acestei rubrici este poeta Ioana Ieronim)

0 comentarii

Publicitate

Sus