Intrarea Protonilor se face perpendicular pe Calea Plevnei. Intrarea e, desigur, liberă. Nimeni n-a văzut, până-n prezent, cum s-ar mai ieşi de unde au intrat protonii. Dar inteligenţa unui om e direct proporţională cu cantitatea de incertitudine pe care e capabil s-o suporte. Protonii sunt nişte particule elementare de forme şi mărimi diferite. Nu sunt punctiforme. Nu seamănă cu o minge de fotbal, ci, mai degrabă, cu una de rugby, dacă ar fi să-l credem pe Rutherford (un domn cu coadă de Ford).
În colţul drept al Intrării Protonilor, o doamnă, într-o seară de iarnă, observă o zonă foarte îndepărtată din univers. Doamne, îşi zise ea, au trecut aproape 3,5 miliarde de ani de la Big Bang! Ia să-mi pun ochelarii, să văd pe unde calc. Şi traversă strada, atentă să nu interacţioneze cu protonii instabili. Dar vizibili şi uşor de detectat oftalmic. Străduţa nu are mai mult de 27 de metri, spre deosebire de cei 27 de km ai tunelului de la graniţa franco-elveţiană, unde se va efectua primul tur complet al unui fascicul de protoni într-un LHC (Large Haldron Collier). Acceleratorul de particule va produce intrarea în coliziune a protonilor care circulă în sensuri inverse la o viteză apropiată de cea a luminii. Poate că zboară. Poate se dau de-a dura. Poate că şi pe-această străduţă din Bucureştiul secolului XXI s-au simulat ciocniri ale unor particule elementare cu specific românesc. Numeroşi cercetători de origine nu numai română au intrat, adeseori, pe străduţa fără ieşire numită Intrarea Protonilor, la diverse ore din zi sau din noapte. S-au avântat. S-au precipitat. Au stat câteva clipe cu ochii pironiţi în cărămizile tencuite. Şi-au satisfăcut programul fiziologic şi au dispărut în viitorul ştiinţific românesc. Nimeni nu-i va cunoaşte vreodată. Nimeni nu le va măsura energia maximală a marii lor coliziuni cu peretele vreuneia dintre cele patru-cinci căsuţe de pe Intrarea Protonilor. Nimeni nu va elabora vreun studiu ştiinţific asupra traiectoriei făcute de bozoni, gravitoni, gluoni, cuarci de şarm pe zidurile-ngălbenite de frica sfârşitului lumii.
Energia unui proton e mai mică decât energia unei muşte. Vara, când roiurile prind a se-nvârti deasupra capitalei supranumite cândva Micul Paris, pe Intrarea Protonilor din sectorul 6 apar mici descompuneri în care universul se reflectă după 3,5 miliarde de ani lumină. Şi-atunci, îţi vine să fugi, terapeutic, cu un milion de rotaţii pe secundă. De tub. De Higgs. De orice particulă.