Strada prof. GHE. COSTA-FORU

Dacă prof. Ghe. Costa-Foru n-ar fi ajuns stradă cu mult mai înainte de 1989, azi ar fi fost doar un politician, profesor şi jurist român prin manuale şcolare. S-ar fi vorbit despre el la ceremonii universitare, aniversări, Ministerul de Externe, aripa moderată a liberalilor şi, evident, în toate studiile despre practicarea duelului la români. Pe rând, cu tact:
 
Ghe. Costa-Foru a studiat dreptul la Sorbona, a fost prof. în vestul domestic al Saxoniei, apoi în solemna Austrie. Întors în ţară, l-a convins pe caimacamul Alex. Ghica să construiască Palatul Universităţii din Bucureşti. Era prin 1857 când a compus primul studiu asupra sistemului european de educaţie contemporană. Astfel, a devenit primul rector român. A continuat să fie ministru de Externe, agent diplomatic la Viena şi duelgiu. Pe vremea aceea, toţi tinerii care plecau la Paris să înveţe se-ntorceau în ţară cu pistoale de duel originale, spade de luptă, seturi de batiste speciale pentru sângerări. Şi, din când în când, unii dintre ei, chiar şi cu diplome. De medicină.
 
Duelul sau duellum e o luptă între doi adversari. Scopul luptei e apărarea onoarei rănite. Adică mai întâi trebuia să te rănească cineva sufleteşte ca să poţi răni sau să fii rănit - uneori tot tu! -trupeşte. Cu pistoale să ne-mpuşcăm sau în spade să ne tăiem, în funcţie de gradul de jignire. De exemplu, pentru jigniri de gradul 3 se trăgea câte un singur glonţ: pac. Pentru gradul 2: pac - pac. Gradul 1 şi cel mai grav: pac - pac - pac. Lupta avea loc în prezenţa a cel puţin doi martori şi un medic radiolog cu trusă. Femeile nu aveau voie să se dueleze. Ele ar fi leşinat înainte ca sângele să curgă şi să spele onoarea pătată a familiei. Rezultatul duelului era acceptat ca o hotărâre infailibilă a destinului. Nobilii, ofiţerii şi studenţii erau singurele categorii admise la acest tip de provocare cu final ales de Divinitate. Oficial, duelul era interzis. Combatanţii se sculau în zori, ca pentru vânătoare, se-mbrăcau elegant, cu fular şi mănuşi albe, mantia le flutura pe umeri după legile vântului, aveau cizme, pălării, batiste speciale pentru sângerări, cu un set de rezervă pentru adversar, în cazul în care murea. Martorii notau toate detaliile locului unde se petrecea ceremonia. Victor Hugo detesta duelul. Un bodyguard de la Palatul Versailles îi smulsese o foaie din mână ofensându-l. Desigur, era vorba de-un poem patriotic pentru o doamnă contesă. Bodyguardul l-a rănit la cot şi, o perioadă, Hugo a fost nevoit să-şi dicteze poeziile. Aceleiaşi doamne. În alt palat.
 
Şi în România au avut loc astfel de dispute. Uneori, legea conspiraţiei, des practicată în lumea politică, era încălcată. Alteori, disputele erau pur financiare. Prin 1850, la Paris, fiul Banului Mălinescu s-a luptat în duel cu poetul Dimitrie Bolintineanu - cel care a scris: "Viitor de aur ţara noastră are şi prevăd prin secoli a ei înălţare". Bolintineanu "dedese pe faţă un angajament secret, loat de vro câţva de aci, de sunt acum mai multe luni... d'aci duel..."! Dar destinul a hotărât că nu e cazul să moară nici unul, Bolintineanu "n-a nemerit", iar Mălinescu "a slobozit în vânt, zicându-i Bolţintineanule"! Alte dueluri celebre au fost: N. Bălcescu contra Christian Tell (într-un eseu compus de Andrei Oişteanu au fost culese şi descrise en détail toate intrigile). În 1849, Bălcescu scria: "Am poftit pe Tell să se bată la duel şi n-a cutezat. I-a fost frică să nu facă buba." Zicea şi Tell: "Am de gând să-l fac atâta de ocară, încât să-l silesc să plece la Paris." Nicolae Bălcescu a murit la Palermo. Grigore M. Sturza versus C-tin Vârnov, care moare împuşcat. Lascăr Catargi contra Nicolae Şuţu după balul de la Didiţa şi N. Mavrocordat. Dar, duelul, în cele din urmă, a fost anulat din pricina "învălmăşirii din timpul dansului". Beldiman cu un conte italian, din cauza Elizei Balş, supranumită La Comtesse Balches des Baux. Eliza i-a părăsit pe-amândoi şi s-a-ncurcat, în timp ce vorbea nemţeşte, cu un baron local german. R. Rosetti, când cu Cantacuzino, când cu Mavrocordat. Pe rând. Cu pistoale. Political correct. C-tin Balş (şeful Poliţiei din Moldova) cu un conte austriac. Cauza: domniţa Natalia Ghica. Efectul: moare Balş. Locul: o câmpie în afara Moldovei. I. Heliade-Rădulescu contra Iancu Isvoranu (ofiţer de cavalerie). Fără final. Un Ghica cu un Şuţu, la Fontainebleu. Duel cu pistoale originale. Ghica nu a avut setul de batiste speciale pentru sângerări şi a murit. Şuţu a stat la puşcărie câţiva ani. În sfârşit, prof. Ghe. Costa-Foru l-a provocat la duel pe Ghe. Lahovary, pentru o insultă uşoară. Ce i-o fi zis? Martorii au spus că lor nu li se pare, că nu merită, că plouă şi ei n-au nici umbrele, că trebuie să se ducă cineva să ia pistoalele etc. Costa-Foru s-a enervat ca din nimic şi i-a tras o palmă lui Lahovary, forţând astfel toate notele. "Onoarea trebuie scăldată imediat în sânge", a zis în sfârşit un martor al lui Lahovary. Nu s-a dus nimeni după pistoale. Cum am spus, ploua. Cineva a făcut rapid rost de două spade, câmpul deschis era aproape, Costa-Foru a fost rănit uşor, iar duelul s-a oprit odată cu ploaia. Ar mai fi şi alte dueluri din vremea aceea: Macbeth şi Macduff, la Teatrul Naţional. Cyrano de Bergerac cu vicontele de Valvert, în franceză. Stavroghin cu Gaganov. Într-o carte.
 
La Oradea (o localitate din estul Europei) s-au citit contoarele de branşament astfel: în data de 14 dec. 2009, agenţii economici: Ghe. Costa-Foru, Dimitrie Cantemir, Ion Ghica, Piaţa Cetăţii. În data de 16 dec. 2009, agenţii economici: Louis Pasteur, M. Eminescu, Şirul Canonicilor, Ştefan cel Mare, Ştefan Zweig, Liszt Ferencs, W. Shakespeare, Muntele Găina.