Strada POMPILIU ELIADE

Noaptea. Un grup spontan de oameni invizibili ies din Grădina Cişmigiu şi levitează pe strada Schitu Măgureanu. Un istoric fără scaun la catedra Facultăţii de Istorie ar spune că ei se îndreaptă spre strada B.P. Haşdeu. Acolo se află celebrul minicastel în ruină, casa lui Pompiliu Eliade, construită în anul 1907 aidomatic planului transmis de spiritul Iuliei Haşdeu marelui academician şi tată. Invizibilii vin din când în când să se informeze asupra dezvoltării durabile şi a încălzirii globale pentru a combate spiritul lui Caragiale. În viaţă fiind, acesta zicea că situaţiunea României nu se va putea chiarifica... Pompiliu Eliade s-a născut în acelaşi an cu Iulia Haşdeu. Amândoi aveau o ascuţită inteligenţă franco-astrală. În anul 1889, Pompiliu publică la Paris studiul Despre influenţa franceză asupra spiritului public în România. Cartea s-a răsucit pe toate părţile în rafturi părăsite până când Philippe Etienne, un ambasador francez, a rostit în 10 iunie 2003 un discurs la Academia Română despre Aceşti români care au făcut Franţa.
 
Un bărbat invizibil se desprinde din grup. Dintr-o plută îngheţată cade un ţurţur. Nu se sparge. Capacul de la canalizare îl aştepta deschis. Ţurţurul ajunge în centrul Pământului, unde se topeşte. De-acolo, un abur se ridică şi ia forma unui fluture. O fi prinţesa-fluture sau Camille Armand sau Iulia Haşdeu. Bărbatul invizibil vrea să prindă fluturele. Aerul greu îi taie respiraţia. Poate că e monoxidul de carbon al oraşului care se-nfăşoară de gâtul bietului spirit, gata să-l sugrume. Aerul se curbează. O pisică simte tensiunea, dar nu-i pasă. S-a săturat de fluturi, de energia spiritului, de mese care se-nvârt şi pahare care se sparg fără să mai strângă cineva cioburile, de obiecte care se deplasează şi-i cad tot ei în cap. Nici măcar desenele animate n-o mai animă, pisicile aristocrate au dispărut, iar în locul lor, pe toate posturile, se dilată pisicile manele. Uite, o nouă lovitură-n cap după tehnica de spiritism a lui Allan Kardec! Chiar şi spiritele s-au tâmpit, confundă capul unei mâţe cu masa de spiritism, o lovitură = da, două lovituri = nu! Bărbatul invizibil sau, poate, spiritul lui Pompiliu Eliade trece discret prin vieţuitoarea cu mustăţi şi coadă cuprinsă de-un uşor fior. Grupul invizibil se ia după el pe străduţa îngustă despre care habar n-are de ce-i poartă numele şi pe care, din senin, începe să sufle un vânt de Groenlanda. Pisica se rostogoleşte şi cade în centrul Pământului odată cu fluturele înghiţit.
 
Pompiliu Eliade a scris cărţi despre filozofia lui La Fontaine, despre Maurice Maeterlinck, Herbert Spencer... iar despre el au scris Nicolae Iorga, Tudor Arghezi, ICR, cu ocazia summitului francofon. Una dintre poeziile lui preferate era Se bate miezul nopţii de Mihai Eminescu. La nr. 4 bis, pe strada Pompiliu Eliade e un Centru Militar. Mai încolo, spre Kogălniceanu, e Veneţia Hotel. A very stylish and executive hotel. Apoi, strada ca şi ţara se-nfundă.