În cartierul Tei s-a strecurat printre blocuri un drumuleţ verde-albăstrui. Intrarea Algelor ar putea deveni în scurt timp unul dintre punctele de atracţie ale neoturismului românesc. Această alee (sau drumuleţ închis) a fost botezată pe când Marea Neagră mai avea un pic şi se izbea de dunga hărţii bucureştene. Vizionarii din partidul vremii parcă şi vedeau cum vin algele criptogame, pe ascuns, rapid, cum se agaţă, se infiltrează, se-nşurubează pe Canalul Marea Neagră - Dunăre - Bucureşti - etc., cuprinzând întreaga ţară - continent - planetă, înverzind până şi lumina soarelui de-o ciugulesc gâştele ca să facă ouă de aur, cum nisipurile iau forma unui covor de colonii gelatinoase, fără rădăcini, fără sistem vascular, apele se umflă uimite, covorul se deschide şi din el ţâşnesc ochi de meduze. Moi. Translucizi. Mortali. Ţara, continentul, globul se rotunjeau definitiv sub forma unei bariere de corali. Plină de rechini. Vizionarii au decis spontan: 1989, Revoluţie. Şi lucrările la Canalul Marea Neagră - Marea Nordului s-au oprit. Dar numele intrării Algelor a rămas.
Algele sunt nişte vegetale despre care unii spun că seamănă cu un scuipat căzut din cer. Alţii spun că dau starea de sănătate a lumii, luciul transparent al aerului curat, uleiul vegetal pentru motoare Diesel. Poate că ele, algele, sunt ultima speranţă a săracilor şi bolnavilor.
Se povesteşte că, pe vremuri, algele Galodium erau ţinute sub secret undeva în somnorosul Tibet. Unui doctor din Pucioasa i s-a uscat mâna şi, aflând de algele miraculoase, a pornit-o spre Indochina. A furat câteva firişoare şi le-a strecurat într-o sticlă cu lapte de guanaco. Algele au început să crească. Laptele a fermentat. Sticla s-a spart. Un ciob i-a străpuns mâna moartă. Din venă i-au ţâşnit picături de sânge pe care le-a şters cu algele umflate-n lapte. Cât ai spune wow! mâna a înviat, doctorul a intrat în transă şi, acolo, i s-a arătat o guanaco cu gura în formă de ventuză care sugea alge dintr-o sticlă de votcă. Când s-a trezit, a făcut şi el precum guanaco, dar nu şi-a mai amintit niciodată trecutul vieţii lui. De-atunci scrie poveşti cu mâna cea moartă şi înviată despre Indochina, alge, fotosinteză şi cum să evităm la modul global încălzirea. Cu ajutorul cuvintelor poţi să faci ce vrei, gândea el. Pe cap purta o căciuliţă cu coarne de guanaco. Poţi chiar să behăi. Numai cine eşti nu poţi să scrii.
Unele alge produc tulburări neuropsihologice care afectează memoria, atenţia, judecata. Sunt toxice. Dar pot fi şi un condiment de lux. Pot chiar să întărească organismul în perioade de foamete. Sunt paradoxale. Cei care mănâncă alge la Las Vegas văd magnifice construcţii, instalaţii cu vertij, Obama. Cei din zona intrării Algelor văd Bucureştiul port la Marea Neagră, o EBA, un Las Palavras. Ca-ntr-un joc de caleidoscop, o mică plimbare pe intrarea Algelor poate transforma realitatea în vis. Dacă ai curajul să spui yes, we can, orice baltă din faţa blocurilor ia forma unei piscine dintr-o vilă a familiei de Medici. Camerele din minusculele apartamente se dilată. Obiecte descleiate se transformă în mobile de epocă. Balcoanele închise se umplu de păsări exotice. Chiar dacă apa caldă se opreşte, pereţii rămân mucilaginoşi, cu brobonele dulcicole. La robinet curge nisip fin de plajă. Marea Neagră invadează mintea cea de toate zilele. Acolo, printre neuroni, algele se-nmulţesc, cresc, se umflă, ţâşnesc... Sunt plante primitive, simple sau ramificate, sunt plante care ascund rechinii. Au spori de rezistenţă la orice condiţii de viaţă. Zona unde vin algele poate deveni o mare atracţie pentru turiştii lumii interesaţi de natură în starea pură. Natura şi cultura extremă a algelor. Împachetări cu alge, uleiuri de microalge, tratamente analgezice, stimulări, regenerări, relaxare şi senzaţii tari, circulaţie algorutieră, haos, sulfuri, acizi, palmieri asfixiaţi.
Se pare că acum vreo două miliarde de ani cerul era portocaliu. De la dioxidul de carbon. Algele l-au mâncat, şi cerul s-a colorat în albastru. Sau roşu invaziv. Spre apus. De aceea intrarea Algelor e un simbol în viaţa ţării noastre: Unească-se duşmanii cât vor vrea, noi tot Canale ţării îi vom da. Canale şi canalii cu alge şi terminale pentru containere. Şi-acolo, în containere, noi. Viitorul de nescris al neamului sau neoturismul românesc. Pentru că numai cine eşti nu poţi să scrii, vorba unui amnezic din Indochina.