Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Proză scurtă  Sageata  Pentru cine bat străzile

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Strada RINOCERUL


Valeria Sitaru

16.02.2019
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Chiar atunci când i se taie cornul de pe nas, rinocerul rămâne stoic. Praful din corn de rinocer se amestecă cu lapte de capră şi icre de somon plus alte condimente, mai înţepătoare, transpirăm, creşte ritmul cardiac, pierdem cei 25% din salariu, câştigăm la loto şi, în nopţile albastre, apare performanţa. Din pricina dietei afrodiziace, rinocerul e pe cale de dispariţie.
 
În arenele Romei, luptele dintre rinoceri şi alte animale sălbatice erau o obişnuinţă. Odată, un elefant a fost trimis în luptă cu un rinocer. S-au pus pariuri pe rinocerul lui Cezar şi pe elefantul senatorilor. Elefantul ştia că rinocerul nu vede bine şi s-a repezit să-i trântească una-n nas. Crezându-se simbolul înţelepciunii, inteligent şi cu memorie, habar n-avea că rinocerul aude şi simte fiecare tresărire, palpitaţie, înfiorare, zvâcnire a trompei celuilalt intelectual. Aşa că i-a rupt-o. Cezar, acompaniat de fanclubul său, şi rinocerul, acompaniat de păsări pe spinare, s-au retras la câţiva kilometri de Roma, la umbră. Senatorii au murit.
 
Mulţi alţi împăraţi romani şi-au încercat norocul de-a Cezar. Octavian a primit în dar un rinocer de la Cleopatra. Au murit toţi trei. Emanuel I i-a dăruit Papei Leon al X-lea un rinocer. A murit Emanuel. Rinocerul a fost dus pe-o insulă din sudul Franţei, unde însuşi Francisc I a venit cu curtea să-l întâlnească pe Leonardo da Vinci şi să vadă rinocerul. N-a murit nimeni. După un timp, rinocerul a fost îmbarcat pentru o croazieră pe Mediterana, s-a pornit o furtună, corabia s-a scufundat, şi cadavrul rinocerului a revenit la Vatican. Papalitatea nu a recunoscut niciodată că şi-a reprimit rinocerul.
 
Au existat şi rinoceri femele. Prima (consemnată istoric) a trăit în Portugalia, la curtea regelui. Fiind agresivă, şi regele cam bleg, i s-a tăiat cornul. Se pare că foarte curând i-a crescut un altul, dar nu există probe ştiinţifice care să ateste fenomenul. Regele bleg a murit relativ repede. Rinocera a rămas ca moştenire următorului rege, care a dus-o într-o menajerie din Spania. Fiind foarte cald, zilnic i se aruncau pe spinare găleţi cu apă ca s-o răcorească. N-a suportat procedura. O stradă din Madrid îi poartă numele: Calle de la Abada.
 
La Londra, pentru 1 şiling, o altă femelă putea fi admirată. Pentru 2 şilingi, chiar mângâiată. Pentru 3, luată de corn. Pentru 15 lire, frumoasa sălbatică se lăsa înrinocerată. A fost prima rinoceră privatizată, cu cea mai mare rentabilitate din istoria animalelor sălbatice. Din păcate, a murit tânără. Alţi Rinoceri de succes au fost cei de Eugen Ionescu. Fiind absurzi, ei nu vor muri niciodată.
 
Clara, însă, a fost cel mai celebru rinocer din toate timpurile. Era orfană de la o vârstă fragedă, mama îi fusese vânată de indieni. Ea a fost adoptată de un domn pasionat de animale mari. El este cel care i-a zis Clara, în timp ce numele lui a rămas în marea umbră a Istoriei Autorilor de Rinoceri. Clara era foarte blândă. În fiecare zi mânca, bea, dormea, se-nvârtea ca un ventilator, singuratică, masivă, îşi marca teritoriul cu dejecţii, ca orice rinocer. La crepuscul ofta sau ce fac rinocerii când suferă afectiv. O vigonie cu lâna mătăsoasă a văzut-o şi, fără pic de teamă, i s-a aşezat între picioarele groase şi scurte. Ploua. Rinocerul femelă s-a mirat, apoi a început să rumege paie alături de emblema cornută a libertăţii. Câteva zile a durat prietenia, pentru că vigonia - se ştie - nu are măsură şi a început să-i sară în cap, s-o lovească, să-i tragă copite. Când domnul iubitor de animale mari a observat ce se-ntâmplă, a tras vigonia deoparte, s-a şi murdărit, că ploua, şi-a muşcat limba, de nervi, s-a împiedicat, şi-a spart capul, de ce nu laşi rinocerul în pace, Corleone (aşa i se zice vigoniei în Peru, unde e blazon naţional)?, a urlat domnul cu şiroaie de sânge amestecate cu stropi de ploaie. Dar ea a lovit prima, zise vigonia. Ba tu, zise şi blânda rinoceră. Nu-i adevărat, minciuni, trucaje ordinare, să-ţi fie ruşine, Dinu Patriciu, părea să behăie vigonia, ca să-nţelegem situaţia. Ochii domnului iubitor de animale se holbau, nu-i venea a crede ce tupeu poate avea o cornută şi se gândi că mai bine vinde rinocerul unui comandant de vas, care a dus-o în Olanda. Clara a fost debarcată la Rotterdam. 1741. Expusă în port. Succes. I s-a construit un vehicul special. A fost purtată prin toată Europa. Regele Prusiei a venit s-o vadă. Intrări triumfale. Escorte. Maria Tereza. Regele Saxoniei a dus-o la castel. Primită de Frederic al II-lea, petrece Crăciunul la Strasbourg. Ludovic al XV-lea cere să i se facă gravuri în mărime naturală, o atârnă pe pereţi, la Bastilia, se lansează volume de epigrame, pentru Clara, Clara Rinocera, la Paris, succesul ajunge delir şi, astfel, apare moda perucilor à la rhinoceros. Salonul din 1750 se deschide cu ea. E îmbrăcată. Apoi dezbrăcată şi pictată. Corabia regală îi poartă numele. Pleacă în turneu prin toată Italia. La Roma i se taie cornul, pentru a se evita un eventual conflict cu un eventual Corleone (o altă lamă). I se pune mască de frumuseţe. Cu corn butaforic. I se bat monede. Medalii. Fiole cu urină (urina avea virtuţi). A murit celebră, în 1758.
 
Ce rost mai are să vorbim despre strada Rinocerul din Bucureşti? Unde-o fi? Parcă pe lângă Cimitirul Progresul. Al României.
 

Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer