Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Proză scurtă  Sageata  Pentru cine bat străzile

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Strada PLANETEI


Valeria Sitaru

02.03.2019
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Dacă planeta e un corp mare ce vagabondează în jurul Soarelui (sau al altei stele din Univers), strada Planetei e un minuscul fragment de Pământ pe care se plimbă minuscule bule numite ştiinţific cutii craniene. O astfel de cutie are două orbite săpate pe mutră, în care se-nvârt globii oculari. Negri. Sau albaştri. Verzi, oliv, cu astigmatism sau glaucomici. Uneori se dilată, alteori se-nvârt. La sfârşit, se-nchid. Ochii se opresc pe tăbliţa cu numele străzii de lângă Lacul Morii. Pe gardul din lemn, o cioară se preface că e vrabie şi-ncepe să se piţigoiască. Un recuperator de gunoaie o priveşte, ridică din spâncene şi dă drumul vrabiei din mână odată cu pubela care-o ia la vale spre strada Boja, unde se izbeşte de-un fel de paralelipiped metalic fără capac. Un container de Giuleşti. Pubelei îi sare capacul, i se blochează pedala de frână, se răstoarnă. Containerul parc-ar râde de necazul ei şi zice:
 
- De ce nu eşti, fă, atentă pe unde mergi?
 
- Eu? N-ai văzut că m-a scăpat freeganistul ăla? îi răspunse pubela, ca în poezia lui Macedonski despre obiectele cu grai omenesc.
 
- Friganist, ai? Te dai englezoaică.
 
- Sunt franţuzoaică, nesimţitule. Uită-te la tine cum stai în mijlocul drumului...
 
- Şi unde-ai vrea, fă, să stau? La mă-ta-n braţe?
 
- Pubelele n-au mamă. Au numai tată: pe contele Eugène René Poubelle. Incultule!
 
- Vezi că te trimit înapoi de unde-ai venit, dacă eşti obraznică. Sau la incinerator.
 
- Recipientu' dracului...
 
- Taci, că te strivesc, gaură neagră ce eşti.
 
- Bine-mi zici! Poate vrei să mă comport ireversibil.
 
- Ce să faci, fă?
 
- Nimic nu ştii! Se vede că nu l-ai citit pe Hawking şi nu ştii că dacă pici într-o gaură neagră acolo rămâi, că adâncimea ei nu se micşorează-n timp.
 
Containerul se răsuci atât cât să vadă pubela din profil. Curăţică. Verde ecologic de Paris. Axa de rulare fină. Roţi elegante şi sportive. Capac simplu şi eficace, chiar dacă era rupt. Două mânere pe torace numai bune de ridicat. Lejeritate à la Carla Bruni.
 
- Aha. Şi cum zici că stai cu adâncimea? mustăci containerul.
 
- E-o capcană. Unii îi spun entropie, dar se-nşală, pentru că gândesc analogic, ca la OTV.
 
- Păi şi DD ce zice? întrebă containerul, pierzându-se-n mister.
 
Pubela râse cu poftă, şi un şurub i se desprinse din polipropilena ultra-rezistentă:
 
- Ţi-ai amintit când l-a băgat Tolea în tomberon!... Dar n-are legătură cu ce-ţi spuneam... cu spaţiu... timp... planete... Univers... haos...
 
- Ete, acu', haosu'! Păi dacă găurile negre n-au entropie înseamnă că n-au nici haos, îşi reveni ştiinţific containerul. Nu te pui cu legile termodinamicii, să le violezi cum îţi vine ţie!
 
- Mie? Vous êtes fou.
 
- Fu... era să-ţi zic eu ce, dar mă interesează subiectul, că de aia stau pe Planetei.
 
- Habar n-ai. Mai bine te-ai uita pe Discovery, să-l vezi pe Hawking cum explică găurile negre: chiar dacă par a nu fi fierbinţi, ele nu intră în contradicţie cu legile termodinamicii.
 
- Parc-a fost el în vreo gaură neagră, ca să ştie! Eu mă uit pe Discovery Porn şi ştiu.
 
- N-a fost, poate, dar le-a observat, le-a formalizat, zise frumoasa Pubelă rotindu-şi o bucăţică de plastic verde.
 
- Şi ce-are formula cu prefectura? Gaura-i gaură. Când e goală, e şi rece.
 
- Container grosolan ce eşti, o gaură neagră dogoreşte mai tare ca miezul Soarelui, că are energie, E = mc pătrat, radiază, se evaporă, dar creşte, e cuantică...
 
- Şi ce se-ntâmplă la sfârşit?
 
- Sfârşitul cui?
 
- Al planetei.
 
- Care planetă?... Mi-ai îndoit capacul, handicapatule...
 
Pubela lunecă definitiv în strada Boja. Recuperatorul de gunoaie, zis freeganistul (o persoană cu un mod de viaţă alternativ, care stă cu spatele la sistem), se aşeză pe bordură, cu ochii după o cioară. Sau vrabie. Scoase din buzunar o carte şi începu să citească The Entropy Low and the Economic Process. Parcă ar fi auzit conversaţia dintre container şi pubelă. Era trist. Venea toamna. Ciori şi vrăbii erau pe toate gardurile. Strânse la piept manualul despre principiile degradării energiei şi materiei aplicate la economie, de Georgescu-Roegen. Totul e ireversibil, gândi el, şi ochii glaucomici i se dilatară. Cu cât creşte PIB-ul, cu-atât se blegeşte planeta... Mi-e foame. Ia să intru-n containerul ăla. Definitiv. Strada Planetei e un minuscul fragment de Pământ, cu bule care vorbesc aiurea.
 

Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer