Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Proză scurtă  Sageata  Pentru cine bat străzile

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Strada PARFUMULUI


Valeria Sitaru

30.03.2019
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Era dimineaţa unei zile de toamnă. Coborât parcă din Corabia cu rataţi, ca şi Cioran sau Eugen Ionescu, cu mască, păr zburlit sub un coif din hârtie, o haină gri şi o bidinea în mână, tânărul cu cearcăne îşi aprinse o ţigară. Pe trotuarul din faţa lui se-ncolonau părinţi, socri, invitaţi, un prieten arunca cu pietricele într-un taxi gol. O babă ţipă. Cu o roată dezumflată, un vechi Fiat 1300 fără parbriz se balansa-n ritmul unui soundtrack of its life. Tânărul rupse o crenguţă de iederă din gardul pe care tocmai se sprijinea. O aruncă-n sus. Crenguţa urcă şi urcă, şi dintr-odată nu se mai văzu. Tânărul mai rupse o crenguţă. O aruncă şi mai sus. Dispăru şi aceasta. Şi iar rupse. Alte şi alte crenguţe. Din ce în ce mai repede, mai nervos, mai apăsat, cu dorinţa de a smulge iedera din rădăcini, gardul, strada, cartierul, oraşul, globul, cerul să-l înfunde cu iedera cea roşie, ca şi cum asta ar fi fost singura salvare de la moarte a naturii, a lui, a Casei de Căsătorii din sectorul 3. Mireasa aştepta mirele şi buchetul de mireasă la intersecţia străzii Parfumului cu strada Romulus. Cu fusta-n flux. Şi bluza-n reflux fără sutien. Transparente. Nu ştia că el, mirele, era acolo, venit de mult, mai departe, pe stradă, la locul potrivit. De mult, dintotdeauna, de-o veşnicie. Pe vecie? Pe lângă ea tocmai trecea grăbit un copil cu două vârtelniţe din hârtie creponată pe cap. Se-mpiedică şi căzu într-o groapă mică. O sârmă îi sfâşie hârtia creponată. Răzvan Petrescu, autorul povestirii Fotografii de nuntă, spune că puştiul a început să zbiere. Nu este adevărat. Copilul a zâmbit. Mireasa i-a întins mâna ei cea cu mănuşi parfumate, l-a scos din groapă, i-a legat vârtelniţele, a suflat în ele, copilul a-nceput să se-nvârtă, în cerc, în cercuri, pe-o parte şi pe alta a străzii, a cartierului, a globului, ea îl urma, îi spunea poveşti, el îi zicea mamă. Tânărul cu cearcăne privea mai departe cerul acela atât de roşu sau de-albastru în care se-aprindeau luminile lui Gerry Mulligan. Cu coiful din hârtie înfundat pe capul cu păr zburlit, făcea fotografii, farse, globuri de cristal, cu blitz, în rolul lui Iisus, într-o după-amiază de vineri, la cinematograf, la bufet, cotidian, scria scrisori de octombrie, cu mici schimbări de atitudine. În rest, asculta jazz cu bidineaua-n mână până seara târziu, sprijinit de garduri pe strada Parfumului. Sau în Mesopotamia. Sau Per Fumus.
 
Desigur, strada Parfumului din sectorul 3 al Bucureştiului e cunoscută pentru o cu totul şi cu totul altă poveste. Ilarie Voronca făcea escapade nălucitoare ca să sperie orăşenii mărunţi. El s-a sinucis la Paris şi, ca stafie, bântuia printr-o casă de pe strada Parfumului unde a locuit, a trăit, a scris vreo trei ani. Zicea cuiva: "vino să-mi ridici sufletul ca pe o coajă de copac şi să-mi citeşti durerile închise..." Sau: "aş vrea cu braţele tale de astă-vară să mă cuprinzi..." Era dimineaţa unei zile de toamnă.
 

Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer