Şoseaua NORDULUI

Din cele treisprezece şosele ale Bucureştiului, Ambasada Chinei în România a ales-o pe cea a Nordului. Nu întâmplător. În primul catalog al cerului, Shi-Shi, sunt listate stelele cele mai strălucitoare - sunt trei, într-un triunghi echilateral. Zhinu sau Vega sau Lira sau Steaua Nordului. Povestea spune că zeiţa Zhinu, cu chip de vultur auriu, s-a îndrăgostit de un muritor chinez, pentru el părăseşte cerul, se căsătoresc , fac doi copii, un băiat şi o fată (cum or fi făcut ei copii, de vreme ce ea avea şi cioc şi gheare şi fulgi?!), familia zeiţei o caută cu GPS-ul cosmic, zidul chinezesc e reperat, o duc iar în cer, prin Nordul cerului, ea suferă, îşi taie vârful aripilor în semn de protest, îşi lungeşte codiţele la ochi, iar el cu cei doi copii semivulturi pleacă după ea, ajunge la poalele Căii Lactee, o vede pe partea cealaltă a malului - Milky Way curgea sau semăna cu un fluviu sau aşa i s-a părut lui, obosit fiind din pricina ieşirii în spaţiu fără antrenament -, copiii îşi smulg fulgii, răcesc, leşină, miliarde de chinezi suspină, familia ei se-nduioşează şi, cum Mao zicea că nimic nu e imposibil, le permite să se vadă o dată pe an în cea de-a şaptea noapte a lunii a şaptea. Un festival a luat naştere la japonezi pe baza legendei chinezeşti. Tanabata se numeşte ce fac ei, zeiţa-stea vultur a Nordului şi chinezul, când se întâlnesc.
 
Nordul este reperat şi de popoarele europene, şi tot cu ajutorul Stelei Polare. E cea mai strălucitoare, nu se culcă niciodată, Shakespeare îl credea pe Cezar la fel de constant ca ea, un Polaris, ceea ce poate duce încet, dar sigur la stingerea popoarelor europene.
 
La poporul român al Uniunii Europene, nordul e o şosea desenată în partea de sus a hărţii Bucureştiului. De altfel, chiar şi Globul se aşază cu nordu-n sus sau, mai exact, la stânga soarelui care răsare. Pentru că nord, în olandeza veche, înseamnă stânga. Prin urmare Şoseaua Nordului s-ar mai putea numi şi Şoseaua Stângii. De Eugen Barbu. Un studiu ştiinţific ar putea lămuri acest punct cardinal al intelectualităţii româneşti, cu busola. Desigur, normal ar fi să găsim pe Şoseaua Nordului broşuri, uzine, lupta de clasă, sarcini de partid, angajare deplină, betoniere cu încărcătură morală, ucenici, lipici Pelikan, tenişi de Drăgăşani, Cico, cerneală Pescăruş de culoarea Herăstrăului sau Pelikan pentru partid, căsuţe cu acoperiş din carton negru şi curţi bosumflate, căciuliţe ruseşti cu blană de iepure chinezesc, mentosan etc. ... Nimic din cele enumerate nu se mai găseşte pe şoseaua Nordului. Acum sunt vile pe dreapta, Satul Francez, shopping, J'Adore, un Ferrari albastru, un alt Ferrari cu şurubelniţă, parcări subterane pentru Lamborghini, piscine cu peşti exotici, verdeaţă, securitate, hot sex in spring time, boscheţi în miniatură sugerând o vârstă înaintată, ecotoalete de seară, tocuri Bordeaux, after school, implanturi dentare, mari scriitori care trec pe stradă în ritm de foxtrot. Pe partea cealaltă e parcul Herăstrău. Acelaşi. Cu gâşte jumulite. According to the menu.