Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Proză scurtă  Sageata  Pentru cine bat străzile

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Strada PĂLTINUŞULUI


Valeria Sitaru

08.06.2019
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
În estul postbelic a existat o staţiune în care a apărut un fenomen de ordin cosmic. Păltiniş. Pentru weekend prelungit. Cu lacuri glaciare, creste, conifere, trasee accesibile, inversiuni ale temperaturii, un Jurnal... Autorul Jurnalului zice că învăţase să gândească şi să scrie pe cont propriu, ba chiar a avut o revelaţie cu ozon: "Devenisem din ce în ce mai conştient că reprezentam generaţia menită să preia cultura română din perioada antebelică, deci din locul care precedase dezastrul. [...] Ceauşescu a ţinut să înlocuiască gândirea lui Marx cu propria lui gândire, în aşa fel încât terenul ocupat până atunci pentru filozofie a devenit pentru o bună bucată de timp relativ liber, permiţând, odată cu relaxarea grilei marxiste, publicarea unor lucrări originale neortodoxe şi a unui impresionant număr de traduceri din operele presocraticilor, ale lui Platon, Plotin etc. (Gabriel Liiceanu, Jurnalul de la Păltiniş, Editura Humanitas, Bucureşti, 1991, pp. 9, 11). În acea epocă, Jurnalul se vindea pentru patru pachete de unt. O spuneau neconsumatorii de unt (deveniţi grup de dialog social) şi autorul. În epoca de azi, untul se vinde la Mega Shop şi, dacă plăteşti cu cardul, poţi să participi la tombolă cu speranţa în mirajul de a câştiga încă patru pachete de unt. Ca soluţie de viaţă.
 
Una dintre consecinţele relativităţii generale e mirajul. Mirajul vine de la un vechi verb francez, mirer, care nu-i altceva decât a privi cu atenţie. A examina pentru a înţelege. A se-ntreba. Mirajul nu e o formă a imaginaţiei, ci o interpretare greşită a ceea ce ochiul vede sau inima resimte. Astfel apar iluziile, demonul, maleficul, fata morgana, magister navis. Ce vede ochiul în deşert că e apă nu sunt decât raze de soare îndoite în care se reflectă cerul. O piatră poate fi luată drept un munte. Pe mări şi oceane, marinarii văd insule suspendate, fâşii subţiri de cer întunecat ca un oraş, păduri cu coarne, vârful Omul peste Babele, coloane înalte numite miraj de tip Farul Mării Negre. Chiar şi-un val mic poate trece drept o coloană cu girofar care dansează în largul mării. Cu cât lumina se curbează mai mult şi ia traiectorii mai complicate, cu atât mirajul e mai complex, imaginile apar una peste alta, mai dublate, mai trucate... Stop. Manevra navei surprinse de ciclon se face cu alura vântului din pupa tribord.
 
În cosmos, lumina venită de la o cvasi-sursă de radiaţie, să-i zicem un quasar (un obiect îndepărtat care are o gaură neagră în centrul regiunii sale), prin deformare, produce o imagine mult mai strălucitoare decât o are quasarul în realitate. Ba chiar se pot vedea Patru, Trei, Doi în loc de unul, ca la Cannes. De ce? Pentru că acel quasar e aliniat în spatele unui astru masiv, sau dincolo de-o galaxie care-i curbează razele în timp ce trec pe lângă ea. Astfel, imaginea acelui obiect cu masă sumbră se multiplică şi străluceşte ca o vedenie. Observatorul ştiinţific numeşte acest fenomen o lentilă gravitaţională. Sau un miraj gravitaţional. Lumina lui variază. Uneori îşi schimbă intensitatea de la o zi la alta. E nontermic. Ultraviolet. Se aprinde şi se stinge în funcţie de împrejurările galactice. Consumă multă materie (cam zece stele pe an). Umblă în tandem cu supernove. Sau cu galaxii (ca să strălucească). Pare puternic din pricina găurii negre. Se multidublează. Apare cu un fel de aură în jurul său. Nu o are. E deformarea. Aura e a galaxiei pe direcţia căreia se află. Efectul a fost descris de însuşi Einstein. Albert Einstein. Pe când se-ndrepta spre Păltiniş, for the first time, dl Liiceanu, Gabriel Liiceanu, răsfoia "Steaua, Luceafărul, tăieturi din Le Monde" (Gabriel Liiceanu, Jurnalul de la Păltiniş, Editura Humanitas, Bucureşti, 1991, p. 23). Mirajul gravitaţional să-l fi cuprins? Sau galaxomania? Să nu-l fi surprins că la Păltiniş nu-i nici un paltin? Acolo a fost un singur fenomen. De ordin cosmic.
 
Nici pe strada Păltinişului din sectorul 4 nu-s paltini ori jurnale. Asfaltul negru e doar substrat perfect pentru miraj. Nişte copii se joacă cu o lentilă. Văd multiplu şi simt un nicăieri.
 

Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer