Când eram copil

Când eram copil îmi plăcea să urc dealul,
Să m-aşez în ierburile răcoroase,
Privind cum oile grele de lână se strecoară
Prin rădăcini noduroase şi ciulini plini de soare.

Mintea copilărească-mi zbura peste timp,
Mă ducea undeva printre ierburi siciliene,
Sorbeam, în pace, briza insulelor de departe
Unde-asemenea mie fetele visau primăvara...

Mă credeam copilul ales de soartă
Să cerceteze lumea, să-i iscodească tainele,
Am scrutat cu dăruire înfăţişarea pădurii
Şi astrelor, le-am descifrat semnele.

Culori suave în care sufletu-şi află hrana!
Mai târziu, când dorinţele au spart echilibrul,
De multe ori mi-am dorit seninătatea aceea
A copilului meditând, pe când turma paşte
Din pornirea ei liberă, plină de agerime
Iar fruntea oilor aplecată pe pământ înverzit
Imprimă forma sărutului şi îmbrăţişării.

(în perioada 10 iulie 2018 - 31 octombrie 2018, curatorul acestei rubrici este poeta Ioana Ieronim)