(= sentimente majore)

ardea cultura de muşeţel pe dâmb,
la limita vizibilităţii, şi duba înainta
odată cu cadrul, şi ca un pont intim

ce odată pronunţat îşi află propriul
curs de răspândire, flăcările o puteau
învălui dinspre coline. dar nu era timp

de exersat stupoarea, că poate va veni
momentul de glorie al reflecţiei, că totul
sub soarele arzător îşi are rostul în poezie

(vraf de unde uscate-n cutia de rezonanţă
a unui sistem de raţionamente răsfăţat),
c'est faux. camera glisa pe-acostament,

pe nişte şine subţiri, şi mai cert decât asta,
duhoarea, care pe tine, ca regizor, pur şi
simplu te dădea dispărut: că te afli-năuntru

sau deja în refugiul observaţiei, că de ce
nu-ţi mai convulsionează niciun organ, sau
ce ţi-e şi cu alarma asta din comuna vecină.

(în perioada 1 noiembrie 2018 - 28 februarie 2019, curatorul acestei rubrici este poeta Ioana Ieronim)