Călătorie la capătul zilei

- Şi cum a fost la nuntă?, o întreba femeia mai tînără, roşcată, pe cea mai grasă şi mai în vîrstă, cu părul vopsit violet. De genţiană.
- Belea! a venit răspunsul.

Şi au muşcat amîndouă, în acelaşi timp din feliile de pîine pe care se odihneau alte felii, la fel de groase, de salam. Mirosul m-a lovit cu toată puterea lui. Între mine şi cele două femei, în microbuzul strîmt, stătea o fată, vizibil jenată de compania celorlalte şi, la fel de vizibil, sexy, cu un pulover strîmt şi negru închis în faţă cu un fermoar care nu era ridicat pînă sus.

- Zău? a zis roşcata.
- Belea de belea! nu s-a lăsat violeta de genţiană.

Mi-am pus căştile micului aparat de radio şi am nimerit peste Suspicious Mind- Elvis.

- Dar tu nu mai zici nimic? a întrebat-o roşcata pe fata sexy.
- Aşa e ea. Se emoţionează repede, a găsit de cuviinţă să răspundă femeia cu părul violet, mestecînd salam cu pîine.

M-am gîndit la copiii unsuroşi din colindul Adei Milea, în timp ce fata a roşit şi a tăcut mai departe. Mă întorceam din Bucureşti. Mersesem acolo doar ca să dau un interviu, pentru un job. Să dau interviuri pentru joburi este unul din acele aspecte ale vieţii pe care, pînă acum, l-am neglijat total. Am găsit firma aceea pe o stradă liniştită.

N-am riscat, precum Ane: nu i-am spus celui ce mă intervieva cît sînt de leneş, ce defecte mari am, ce pasiuni fără nici o legătură cu domeniul lor de activitate, care, de altfel, nu mă preocupă. Am dat răspunsuri concise, fără să mint şi am ieşit. Soarele prevestea primăvara şi trîntea ţurţurii, sfărîmîndu-i de asfalt.

- Închideţi uşa, să nu intre ţînţarii, zice şoferul către bărbatul nou urcat. Apoi o roagă pe femeia de lîngă el să-i dea un monitor din micul sertar de pe bord. Privesc cu curiozitate. Era doar Monitorul oficial. Prin fereastră se zăreşte România congelată. Infinite cîmpuri albe.

Degeaba scrii că iubeşti, dacă nu iubeşti, îmi spun. Degeaba scrii despre frumuseţe şi aventuri, dacă nu le trăieşti. Jocul trebuie jucat şi nu contează deloc dacă pe hîrtie se termină bine. Şi eu sînt dintre cei care ar prefera, după o propunere răspicată şi oarecum serioasă, cu pretenţii pe termen lung, făcută unei femei să primească nu un refuz, ci un răspuns de film: Eu dorm în partea stîngă.

- Imediat vă dau şi restul de bani, i se adresează pasagerul cel nou şoferului.
- Eu stau aici pînă diseară la ora zece, îi răspunde acesta.
Pare a fi un om vesel. Pe uşa maşinii a lipit un afiş, aparent inutil: Apăsaţi pe cleanţă!

Ştirile. Dacă dau cu bomba în Irak, ne termină şi pe noi, zice violeta de genţiană. Care bombă? De ce ne termină şi pe noi? îi răspund, în gînd. Că şi aşa sîntem afectaţi de la ruşi! Cernobîl, probabil. Şi cu sîrbii, că ne-am îmbolnăvit!

Cred că stătui pe-o roată, că mi se făcu rău. Femeia a înaintat pe culoar, lîngă şofer. Am şi-o hipocalcemie. Vai, ce rău îmi e! O fi de la supărare, de la stress? În nici un caz de la feliile groase de salam, îi răspund din nou.

La Slatina urcă un grup de tineri. Au şi o pereche de schiuri care ne stîrnesc entuziasmul.
- Se schiază, se schiază la Slatina! zice şoferul.

Lîngă mine se-aşează o pereche. El e supărat, gelos, a aflat că ea ar vrea să se despartă şi acum ar vrea dezminţiri, asigurări că el s-a înşelat, eventuale declaraţii. Ea nu joacă această carte. Nici pe cea a sincerităţii, se vede de la o poştă. Se eschivează. Se apără discret, evită cu diplomaţie certitudinile pe care el le doreşte, dar de care se şi teme. Eşti pierdut, îi şoptesc, dar numai eu mă ascult. Ştiu jocul.

Bărbaţii rămîn întotdeauna într-o neverosimilă perplexitate cînd li se întîmplă tocmai lor, ceea ce li se întîmplă tuturor. Nu înţeleg niciodată nimic. O femeie nu citeşte cu plăcere nici Călătorie la capătul nopţii, nici Străinul, nici Moartea lui Ivan Ilici- îmi spun şi înţeleg iritarea cu care m-ar privi Iulia. Cum şi eu sînt împotriva generalizărilor şi apt să înţeleg că dreptate are celălalt, cred că ne-am certa o vreme, pentru că mă simt incapabil să renunţ la o idee pe care, probabil, nu am exprimat-o tocmai bine.

Iubitele se îmblînzesc (îl salut pe Radu Cosaşu) cu poveşti în care se întîlnesc copiii din noi. La Medeleni, Cireşarii, Dumbrava minunată, cel mult un Coelho. Cu cinismul lui Celine sau Camus, or luciditatea lui Tolstoi, - mă refer la titlurile amintite mai sus- nu cred că am şanse să cuceresc o femeie.

Bine, dar mai există şi prietenia cu o femeie; poţi să-i spui şi ei toate lucrurile astea. Sigur că da şi poţi fi sigur că nu te va iubi niciodată - în sensul pasional al cuvîntului, îmi închei monologul cu oarecare deznădejde, căci nu mi-a plăcut niciodată Cireşarii, cartea preferată a Mirunei, cu care chiar aş vrea să trăiesc o poveste de iubire.

Îmi amintesc nopţi în care eram împreună cu Francesca şi, brusc, mă simt obosit, ca după o operaţie, înainte însă ca firele să-mi fost scoase.