Alba minune

Alunecă timpul pe mâinile mele.
Cobor peste oameni şi case şi munţi,
Culoare de piatră căzută din stele,
Sunt iarna călare pe norii cărunţi.

La capătul toamnei mă nasc într-o clipă
Să ţin o vecie... sau poate deloc.
Leg pruncii la sănii şi carnea de plită
Sunt sarea pe tâmple topită la foc.

Cu cerbii şi renii şi ploi laolaltă
Pe-o scară ţesută din ani pe pământ,
Mă las să alunec la tine în poartă.
Crăciunu-i aproape, e iarnă şi-ţi cânt.

Cu mine te-aprinzi şi cu mine te stingi,
Cu mine îţi cânt clopoţeii-n picioare,
Din zâmbet de iarnă o horă să-ncingi
Şi-adormi liniştit pe sâni de fecioară.

Doreşte-mi să ţină minunea cea albă;
Din abur mă-ntrup şi-n somnu-ţi târziu,
Duminică ning cristale de salbă,
Mireasă să-mi fii şi mire să-ţi fiu.