Oameni de pîslă (I)

Într-o zi de marţi, la trei ceasuri rele, pe o ploaie îngheţată care dezminţea sosirea echinocţiului de primăvară, agentul principal Cornel Bălosu, aflat în timpul exercitării atribuţiilor de serviciu, renunţă pe moment la îndatoririle slujbei şi la principiile stricte care-l conduceau în viaţă şi intră să se adăpostească de vremea cîinoasă în cofetăria "Laura". Patronul, care picotea rezemat de casa de marcat, tresări şi deschise ochii atunci cînd auzi uşa deschizîndu-se. Privi spre insul a cărui ţoală albastră era murată pînă la piele, spre chipiul din care se scurgeau şiroaie de apă murdară şi-i glăsui onctuos:
− Ceva dulce, domnu' agent? Avem savarine, amandine, indiene şi ecleruri cu frişcă ecologică, toate proaspete... dacă doriţi!

Bălosu făcu un gest lehămeţit:
− Am glicemia ridicată, pe bază nervoasă!

Cofetarul insistă:
− Scuzaţi, n-am ştiut... atunci, poate serviţi o cafeluţă sau un ceai fierbinte ca să vă dezmorţiţi?

Poliţaiul îşi scutură stropii prelinşi pe trese şi pe guler, apoi se aşeză la o masă şi desfăcu porthartul din care scoase, spre uşurarea celuilalt, nu un formular de proces verbal contravenţional, ci un caiet gros, cu coperţi din vinilin albastru, aidoma celor folosite de şcolarii din cursurile primare.
− Ce ceai ai de băut? se interesă el văzînd că patronul aştepta respectuos, cu un şervet pe braţ lîngă scaunul lui.
− De mentă, de tei, de muşeţel sau chinezesc la plic... v-aş recomanda chinezescu' îi cu aromă de iasomie face bine la meteodependenţă!
− Ce-i drept e drept, io îs cam meteodependent mai ales cînd e-o vreme ca asta, să nu scoţi niciun cîine din casă!

Patronul îl servi cu tot dichisul, aducîndu-i pe tavă o ceaşcă aburindă lîngă care aşezase o floare din hîrtie albă, creponată, trei felii de lămîie şi o zaharniţă. După ce sorbi prudent o înghiţitură, Bălosu deschise caietul şi, după ce se asigură că nu era nimeni pin preajmă, începu să scrie cu mişcări energice mînuind pixul cu patru degete. Dacă cineva ar fi avut curiozitatea să-şi aplece privirea peste umărul lui ar fi putut citi următoarele:
"Luni, ziua cincizeci şi patra. Urmărirea lui Drăgan Dragoviştean continuă.

Susnumitu s-a deplasat în zona piaţa Amzei cu o sacoşă voluminoasă în mînă. Fiincă aceasta părea goală, iar eu ştiindui prea bine apucăturile lui D.D. am bănuit că are intenţia de a cumpăra o cantitate mare de produse alimentare. Se vede treaba că mam înşelat fiindcă susnumitul în loc să achiziţioneze cartofi, fructe, legume de sezon sau alte produse alimentare comestibile sa strecurat pe lîngă tarabele cu rădăcinoase şi a intrat sub marchiza florarilor. Nu aveam condiţii să scot aparatura adecvată aşa că am dat fuga spre intrarea blocului de la numărul 13 (a naibii că întotdeauna mia adus mult noroc această cifră fatidică, în ciuda superstiiilor şi părerilor preconcepute) am urcat rapid scările şi am escaladat intrarea spre terasa superioară. Aici am montat echipamentul special O.P.I.S. (ochi-pîlnie-înregistrare-sonorizare cum îi zic băieţii de la tehnic) şi am detectat următoarele: urmăritul a efectuat preluarea unui număr de şapte-opt volume, cu coperţi ponosite, nu am putut citi titlurile, probabil din cauza distanţei sau fiindcă nu erau în româneşte, de la un individ dubios, în etate, cu barbă şi ochelari de vedere îmbrăcat într-un halat în carouri din molton. Am auzit ceva care suna codificat "lorca sau lorpa marchez borje" şi cam atît, după care ia înmînat acestuia din urmă două bancnote în valoare de o sută roni. Predicţia mea că D.D. face contrabandă cu cărţi sa adeverit, dar nu a sosit încă momentul săl pun sub acuzare. Poate ar trebui organizat un flangrant.

După ce obiectivul sa îndepărtat, am coborît din punctul de observare şi am efectuat continuarea procesului de urmărire. În tot acest timp, D.D. sa comportat suspect, privea peste umăr, arunca ocheade femeilor mature dar şi celor care nu au atins încă majoratul sau floarea vîrstei, iar la trecerea de pietoni, colţ cu liceul Coşbuc a efectuat traversarea zebrei în mod neregulamentar, tăind calea unei doamne în etate, care avea o viteză redusă de deplasare, cît pe aci să provoace îmbrîncirea acesteia. Nu am intervenit, aveam altceva de făcut, iar de peste drum, unul dintre băieţii angajaţi să asigure paza şi protecţia ambasadei franceze ma strigat "Ecoute, confrère, tu n'a pas un cigarette?" Nu avea sens să îi explic că sunt în misiune, iam replicat adecvat, pe un ton ceva mai jos ca să nu mă desconspir: "Ne fumez pas!". A ridicat din umeri şi a repetat "Compris pas, tu est stupide mon vieux?" şi eu iam spus textual făcîndui şi un semn cu ochiul "Moa tre ocupe labore, orvoar" după care am grăbit pasul, ca să nul pierd din ochi pe D.D. Nu ştiu cu ce activitate lucrativă se ocupă acesta dar comportamentul său mi sa părut suspect la culme plus că părea decis să ignore cu desăvîrşire normele de comportare în societate."

Se opri din mîzgălit şi sorbi din ceaşcă, plescăind, iar aroma de iasomie îi năpădi nările. Se scărpină cu dosul pixului în ureche, reciti cele redactate, puse căciuliţe pe cîteva litere sublinie "flangrant" şi sorbi încă o înghiţitură de ceai. În acest moment trebuie să facem o paranteză şi să amintim că Bălosu avea o relaţie destul de intimă cu scrisul şi nu mă refer aici la redactarea notelor informative ori a proceselor verbale, ci la compunerea de poeme întinse, uneori de cinci coli format A4 fiecare. Debutase în timp ce urma cursurile şcolii de mecanici agricoli din Alejdia, judeţul Romanaţi, în suplimentul literar al gazetei "Gloria, Scînteia şi Spicul". Scrisese atunci un poem profund patriotic care se sfîrşea cam aşa:
Încercarea lui literară primise o menţiune la concursul de talente al şcolilor agrotehnice desfăşurat în Călăraşi, iar prim-secretarul cu probleme de propagandă pe judeţ, unu Ciuciulete îl felicitase:
"Bravo, băi, Bălosule, combaţi bine... numa scoate vorba aia vrăji că nu cadrează cu orientarea partidului în privinţa superstiţiilor şi eresurilor populare!"
"Toarşu prim, să vă explic nu e vrăji, farmece, boscoane, e pluralu de la vrej, adică tulpina dovleacului, a castravetelui ori a altor plante curcubitaceice de cultură!"

După absolvirea şcolii profesionale, toată durata efectuării stagiului militar îşi umplea timpul compunînd tot mai multe poeme pe care le trimitea gazetelor din ţară sub pseudonimul Alejdis de Nubilis, aşa i se păruse potrivit să semneze un tînăr de nici douăzeci de ani, încă nedat cu femeile şi ucenic în meşteşugul poeziei. Fusese o perioadă propice visării deşi nu obţinuse mari satisfacţii trebuind să-şi ascundă preocupările lirice de ochii colegilor de pluton. Nu primise prea multe răspunsuri, dar unul dintre ele îl rănise profund. Scrisese poemul criticat într-o singură noapte după ce ieşise din serviciul de gardă şi i se păruse cel mai izbutit de pînă atunci; suna cam aşa:
Recomandarea acelui redactor, cam abruptă în sarcasmul ei, fusese ca autorul, în pofida mesajului său patriotic, militant, ar trebui să renunţe la scris în folosul unei ocupaţii utile cum ar fi: plantarea copacilor fructiferi, cosirea ierbii sau săpatul porumbiştii.

Tot în acea perioadă cunoscuse o tînără angajată la fabrica de textile din Călăraşi. Se plimbau mînă în mînă, pe un maidan acoperit de scaieţi cît statul de om; el îi recita "pe lîngă plopii fără soţ, adesea am trecut / mă cunoşteau vecinii toţi, tu nu m-ai cunoscut", iar ea suspina puţin dezamăgită, fiindcă la acea vîrstă orice fată visează ceva concret: căsătorie, copii, înjghebarea unei gospodării frumoase, nu întîlniri deşarte şi romantice. Uitase numele fetei, trecuseră aproape două decenii de atunci dar, ori de cîte ori deschidea un volum de Eminescu, îşi amintea cu duioşie atingerea palmelor ei asprite de dărăcitul lînii şi de munca la războiul de ţesut.
- Mai doriţi ceva? auzi Bălosu o voce dulce, feminină, lîngă cotul său.

Tresări surprins, ieşind din reverie şi văzu o tînără de optsprezece, maxim douăzeci de primăveri, îmbrăcată într-un şorţuleţ vişiniu cu pieptar care mai mult îi dezgolea decît îi acoperea protuberanţele sînilor.
− Nu mersi, faceţi nota! spuse el şi brusc o idee îi lumină creierul.
"Da, îşi spuse în timp ce chelneriţa îi număra pînă la ultimul ban restul, asta era, o persoană de sex femenin nu bate la ochi şi am nevoie de una care să mă ajute în activitatea de urmărire a lui Dragoviştean... dar e o provocare la mijloc, nevastă n-am, şi nici de-aş avea n-ar fi principial, în sor-mea n-am încredere... atunci pe cine?"

Trecu în revistă toate femeile pe care le cunoştea şi nu ajunse la nici o alegere. Ajunse în schimb la agenţie matrimonială "Eu Tu Cu Pidon" unde publică următorul anunţ.