O scurtă documentare despre febra dengue nu e însă de măsură să mă liniștească. Țânțarii care o provoacă par dubioși iar simptomele și, apoi, durerile de cap, febra și tot tacâmul aferent par să fie destul de greu de suportat. În situațiile astea e bine să gândești însă că dracul nu e chiar atât de negru pe cât se povestește și să cauți să previi. În cazul dengue, prevenția înseamnă soluții contra țânțarilor, de la uleiul de eucalipt citronat (pe care eu nu l-am găsit după o raită prin câteva farmacii și Plafaruri) la clasicul Autan (vedeți că există unul care-i include pe țânțarii-tigru și tropicali - p-ăla să-l luați în caz că vă temeți de febra dengue).
Nu aveam să cad în plasa vreunui țânțar nici în New Delhi, nici în Jaipur, nici în Agra. În fapt, nici măcar nu am văzut atât de mulți țânțari în India iar dacă s-a întâmplat să-i reperez, erau în zone cu vegetație multă, în special dimineața devreme. Dar erau cu siguranță mai puțini decât cei pe care îi întâlnim vara pe malurile lacurilor din București. Febra dengue avea să fie doar o fata morgana a terorii turistice și, la urma-urmei, bine că a rămas așa. Dacă ești un pic mai paranoic legat de posibilele efecte nocive ale unei călătorii în India, studiază cele 201 ponturi scrise de tipul ăsta. Unele sunt reale și e bine să-i urmezi sfaturile. Despre altele voi scrie chiar eu în cele ce urmează. Ce să mănânci și ce să bei, cum să eviți potlogăriile, cum să te comporți la temple, în aeroporturi și, în general, cum să faci din India o destinație de călătorie reușită. Pentru că are toate premisele pentru asta.
Poate că cel mai bun "start" pentru a începe să iubești India e clasicul circuit al Triunghiului de Aur: New Delhi - Agra - Jaipur. În ultima vreme avansez din ce în ce mai mult ideea că atunci când facem lucrurile în stilul clasic (care a funcționat pe vremuri) ele ies bine (așa cum au ieșit pe vremuri). Așa că am îmbrățișat cu entuziasm ideea clasicului "triunghi" pentru "prima mea Indie" iar prietenii de la Agetur știu cel mai bine cum să facă un program de India intens și colorat. Cu ajutorul prietenilor... prietenilor de la Turkish Airlines care, via Istanbul (și câteva ore petrecute a la turca, bre), au făcut ca în scurt timp New Delhi să devină realitate.
La ora 4 dimineața, în fața aeroportului Indira Gandhi, capitala Indiei seamănă cu un uriaș ce doarme liniștit, învăluit într-o ceață stranie, mai degrabă un smog. Deși se spunea că Shanghai este cel mai poluat oraș din lume, în 2014, un raport internațional privind poluarea aerului din marile orașe ale lumii a desemnat New Delhi drept campion. Nu e nimic de mirare: Delhi a devenit al doilea cel mai populat oraș, după Tokyo: 25 milioane de oameni. O Românie ceva mai mare, comasată într-o urbe, ce-i drept, uriașă. Se estimează că în 2050, populația urbană a Indiei (în prezent de 410 milioane) va ajunge la 814 milioane, depășind-o pe cea a Chinei.
Ușor-ușor, zorii pun stăpânire pe oraș și, din goana autocarului, fac cunoștință cu autostrada indiană, mai exact cu Autostrada Indiană, fiindcă această noțiune merită tratată ca atare, fiind o combinație ambiguă de șosea, drum comunal pentru animale, arenă de spectacole pentru șoferii nebuni, pistă de camioane și, în general, pentru orice are roți și, în aparență, nu respectă decât propriile reguli, cunoscute însă de toată lumea. Pe Autostrada Indiană se circulă pe modul spectacol iar primul lucru care te frapează sunt claxoanele. Cu care trebuie să te obișnuiești din primul minut în India.
Bip-Bip, Biiiiiiiiiiiiiiiiiip!
Claxonatul e un fel de "how do you do" al indienilor. Ei claxonează prelung, de fiecare dată când depășesc, când sunt depășiți sau când li se năzare. Le plac atât de mult claxoanele încât își montează modele de goarne care mai de care mai sofisticate sau mai prelungi. Pe spatele camioanelor sau ale vehiculelor mai acătării scrie mare PLEASE HORN. Te rog, claxonează! E ca și cum șoferii te roagă să-i avertizezi când îi depășești fiindcă, probabil, se mai întâmplă ca ei să doarmă sau să joace șah cu partenerul de drum. Și dacă e să fie cu PLEASE, atunci e cu plăcere. Pe străzile din India e un vacarm continuu, fiindcă șoferii claxonează non-stop. Această senzație de haos permanent (de fapt, nu e doar o senzație, ci o realitate) poate fi combătută în două moduri: fie te setezi pe frecvența rutieră indiană, fie iei un Nurofen înainte să ieși din hotel. Preferabil e să apelezi la prima soluție, fiindcă, parol, funcționează. Dacă te-a enervat vreodată bolnavul de nervi care te-a claxonat la semafor în prima jumătate de secundă după ce s-a făcut verde, e posibil să te repezi la Nurofen înainte de a face primul pas pe stradă (și ai grijă cum îl faci, fiindcă în India se circulă pe dreapta!).
Dar e amuzant. Spectacolul șoselei oferă multe momente de menționat, despre care voi aminti ceva mai târziu. Deocamdată ajung la Hiltonul din Gurgaon, aflat la 30 de km de New Delhi, un oraș transformat rapid într-o zonă financiară și industrială de mare importanță, mai ales dacă luăm în calcul că jumătate dintre cele mai faimoase 500 de companii indiene își au sediul aici. Gurgaon e mai degrabă o localitate sobră (dacă se poate spune așa), în contextul a ceea ce reprezintă de fapt orașele indiene, una care seamănă poate cel mai mult cu percepția noastră despre un oraș "normal". În anii 70, producătorul indian de automobile Maruti Suzuki India și-a deschis porțile în Gurgaon, care pe atunci era un simplu sătuc locuit de hinduși. A urmat o dezvoltare rapidă iar apropierea de capitală a impulsionat multe companii să-și deschidă sediile aici.
Hilton Banni Square, din Gurgaon, își arată cele cinci stele încă de la micul dejun. Nu voi deschide o discuție despre calitatea "stelelor" la hotelurile din India. Luați în calcul doar că, dacă e vorba de 4 sau 5, hotelul e absolut decent iar condițiile sunt bune spre foarte bune, așadar nu există "rateuri". Sau, cel puțin, eu nu am avut parte de unul. Primul contact cu bucătăria indiană e mai degrabă o tatonare. Norocul meu e că mănânc condimentat, că sunt gurmand și că-mi place să încerc trăznăile culinare pe care le întâlnesc. Dar tatonarea devine rapid o poveste de amor. Mâncarea indiană e delicioasă. Variată și picantă, plină de savoare, te îmbie la fiecare îmbucătură să-i descoperi sensurile și mirodeniile. Inutil să spun că 70% din producția mondială de mirodenii provine din India. Ajutată de mirodenii, gastronomia indiană e una dintre cele mai speciale din lume. Dar și despre asta vom mai vorbi.
Înainte de a pleca spre Qutab Minar, prima haltă de pe traseul cu minuni indiene, e musai să fac o prezentare de suflet. Întregul tur din India s-a desfășurat sub "patronajul" agenției SITA, al cărui simpatic șef, Sunit Bhaumik, ne-a însoțit pe parcursul celor șase zile, asigurându-se că lucrurile sunt întotdeauna perfecte. Dar personajul principal, eroul pozitiv, super-starul săptămânii, cel care a cules toate aplauzele și a câștigat inimile tuturor, a fost ghidul Mahavir Singh. Mavi, un indian modest, inteligent, plin de umor, cu o poveste de viață impresionantă, văduv, tată a două fete și-un băiat, omul căruia dacă i-aș fi înregistrat toate vorbele din această călătorie probabil că aș fi adunat de-o carte despre India. Mereu răbdător și deschis, veșnic zâmbitor și politicos, Mavi e încarnarea pură a zeului indian al ghizilor, în caz că a existat vreodată vreunul. Dacă mergeți vreodată în India, chiar și pe cont propriu, căutați-l pe Mavi pentru a vă ghida prin această minunată țară. Iar dacă veți regreta alegerea, scrieți-mi și promit să beau apă direct din Gange, ca pedeapsă.
Qutab Minar, Turnul Triumfului Musulman
Qutab Minar (o să găsiți și Qutub sau Qutb) e fel de turn din Pisa al Indiei, cu diferența că acesta nu e înclinat, e roșu și are o istorie complet diferită. Localizat în complexul Qutb (zona Mehrauli din sudul orașului) și aflat în patrimoniul UNESCO din anul 1993, turnul are o înălțime de 72,5 m (este al doilea cel mai înalt minaret din India, după Fateh Burj, din Mohali), un diametru la bază de 14,3 m și la vârf de 2,75 m. Ca să ajungi până în vârf trebuie să urci 379 trepte. Povestea lui datează din anul 1193, când a fost construit la cererea lui Qutab-ud-din Aibak, imediat după victoria ultimului regat hindus din Delhi. Aibak a construit, de fapt, primele trei etaje, următoarele fiind opera ginerelui (și succesorului) său, Shams-ud-din-Iltutmish. Este considerat așadar un turn al victoriei și, deși originile lui încă se scaldă în incertitudine, sunt mulți cei care cred că a fost ridicat pentru a sărbători începuturile erei musulmane în India. Turnul are cinci "etaje" distincte, fiecare fiind marcat de câte un balcon. Primele trei sunt construite din gresie roșie, ultimele două din marmură și gresie.
Imediat lângă turn se află ruinele primei moschee construite în India: Quwwat-ul-Islam, pe a cărei poartă de est e menționat faptul că a fost ridicată din materialul obținut prin demolarea a 27 de temple hinduse. Un stâlp de fier, cu o înălțime de 7 metri se înalță cu fală în curtea moscheii. Acest stâlp a devenit celebru datorită faptului că nu a ruginit niciodată, în cei 1600 ani de existență. E un fenomen studiat îndelung de către cercetători dar încă nedescifrat pe deplin. Fierul din care e construit stâlpul are o puritate nemaiîntâlnită, de 98%. Se pare că a fost adus și îngropat în curtea moscheii Qutb de către regele Anangpal din Tomar, cel care a fondat orașul Delhi în anul 1020. Dar faptul că era atât de vechi și că nu prezenta nici cea mai mică urmă de rugină a atras atenția lumii științifice, savanții încercând să afle din ce este compus. Abia în 1961, în urma analizelor chimice, s-a constatat că acestea indicau o incredibil de joasă prezență a carbonului, comparativ cu structurile moderne de fier. Pe suprafața stâlpului s-au găsit urme de ciocan. În 2002, metalurgiștii indieni au concluzionat că stâlpul nu ruginește datorită unui strat foarte subțire de aliaj (fier, oxigen și hidrogen) aplicat, care l-a protejat de-a lungul timpului. Și totuși, concluzia nu a fost îmbrățișată de toată lumea.
Am remarcat că stâlpul a fost înconjurat cu un gărduleț, probabil pentru a fi protejat de "furia" turiștilor tentați să scrijelească pe el Raj + Aishwarya = Love. Se spune că dacă stai cu spatele la stâlp și îl încercuiești cu mâinile pe la spate, vei avea noroc. Am ratat faza, dar oricum nu mai ai cum s-o faci decât dacă încălcai legea și săreai peste gărduleț.
Altfel, locul era plin de copii de școală, mai mici sau mai mari, care veniseră să-l viziteze cu entuziasm. Intrarea costă 250 rupii (cca. 3,5 euro) pentru turiștii străini (întotdeauna, intrările la obiectivele turistice au un preț mult mai mic pentru localnici - în cazul de față, indienii plătesc doar 10 rupii, adică aproape nimic). Qutab Minar este deschis zilnic.
Sunt peste 300.000 de moschee active în India, mai multe decât în orice altă țară din lume.
Un minut în TukTuk, la complexul Qutab:
Senzații
New Delhi e un amestec de senzații, așa cum este, de altfel, întreaga țară. E greu să poți defini un oraș atât de mare și atât de diferit prin contrastele lui. Multă lume m-a întrebat la întoarcerea din India dacă nu "este mizerie". Nu ai cum să răspunzi negativ la întrebarea asta. Curățenia e o noțiune relativă în India. O mimoză ar spune că mizeria este extrem de mare și, probabil, nu ar greși. În India, oamenii par să arunce totul în stradă iar gunoaiele pot rămâne acolo cu săptămânile, lunile, anii. Totul e haotic: casele sunt complet inestetice iar în privința unora te întrebi cum de nu s-au prăbușit încă. Vacile și boii circulă în voie pe străzi și nimeni nu are nicio problemă cu asta (știm că vaca e animal sfânt în India, da? Nu se atinge nimeni de ea, pentru că e o "mamă" care dă lapte). Elefanți, babuini, cămile ("Cămila este Ferrari-ul indienilor", avea să ne spună Mavi), veverițe, porci - iată doar câteva alte specii pe care le vezi pe străzi circulând în voie. Dar toate astea fac parte din farmecul Indiei. Fără ele, probabil că țara și-ar pierde din șarm și din culoare.
Dacă ar fi să definesc în 3 cuvinte India, acestea ar fi: culoare, condiment, viață
Înainte de a merge la următorul obiectiv din New Delhi, e musai să mărturisesc că m-am întors din India cu certa concluzie că trebuie să mergi în această superbă țară pregătit. Să știi la ce te aștepți și să lași să fii surprins doar de lucrurile pozitive. Prin urmare, te duci în India știind că e mizerie pe străzi și nu lași să te afecteze acest fapt ci, dimpotrivă, cauți să cunoști și să te îmbibi de frumusețea și bucuria străzii indiene. De felul în care oamenii mănâncă la o tarabă amărâtă de street food. De felul în care se adună în grupuri ce par s-o lălăie la nesfârșit. De felul în care stau desculți pe ricșe, așteptând vreun client rătăcit. De felul în care te privesc fix, de parcă ar vrea să-ți descopere trecutul - al tău și al încă altor șapte generații dinaintea ta. De felul în care ar face orice ca să obțină un bacșiș. Strada indiană e un show continuu, de care, deseori, nu te mai saturi privindu-l.
(va urma)